Presa malpraxis

Santajiştilor de la 1902 li se spunea „Castelanul“ şi „Muntean“. Lucrau la Adevărul, erau simpli jurnalişti şi au fost condamnaţi la 5 ani închisoare în urma celui mai de răsunet scandal de presă şi proces al vremii. Era în al 35–lea an de domnie a lui Carol I. Astăzi, ei se numesc „Naşul“-Sorin Roşca Stănescu, Dan Diaconescu, Bogdan Chirieac, Liviu Man sau Ghiocel Asimionesei. Sunt patroni de presă, analişti sau şefi de gazetă, joacă în ceea ce, în limbajul vremii, se numeşte „liga mare“. Nu există nicio condamnare. Deşi au trecut 108 ani, metodele de şantaj au rămas în linii generale aceleaşi: bani contra nepublicarea articolelor compromiţătoare sau calomnioase. Singurele noutăţi constau în înlocuirea arginţilor cu publicitatea sau contractele pentru propriile firme, în mărirea numărului gurilor de foc, prin apariţia trusturilor de presă.

Recentele cazuri de şantaj, Roşca & Chirieac şi Dan Diaconescu, nu sunt izolate, ci fac parte dintr-un puzzle mai amplu, în care intră jurnalişti-mercenari, fără scrupule şi străini de deontologie, baroni de presă cu averi exorbitante, patroni de trusturi care folosesc media pentru prosperitatea propriilor afaceri sau care încearcă să acapareze statul. Este un tablou sumbru, în care şantajiştii devin vedete sau sunt scoase „victime“, dând fie lecţii de morală, fie spectacole jalnice de vulgaritate. Diaconescu a făcut o avere de 33 de milioane de euro, Roşca Stănescu are o colecţie de vile şi terenuri şi vreo 2 milioane de euro în conturi, iar lista condeierilor-moguli este mult mai lungă. Cum au reuşit? E o întrebare la care jurnaliştii obişnuiţi ştiu răspunsul: prin practici necinstite, prin trafic de influenţă şi publicitate, şantaj, contracte cu statul, campanii de compromitere sau de publicitate mascată. Toate aceste lucruri se ştiu. Le ştiu redacţiile, politicienii, în unele cazuri, şi procurorii. Le ştie societatea civilă. Şantajiştii nu constituie o surpriză, de aceea ei devin cu atât mai periculoşi. Încep să devină normalitatea.

* * *

Pamfil Şeicaru a rămas celebru în istoria presei nu doar prin „etajul şi şantajul“, referire la modul în care ajunsese să deţină impozanta clădire cu şase etaje şi lift din Strada Domniţa Anastasia, unde se afla sediul ziarului Curentul, ci şi prin faptul că a făcut din presă o adevărată putere în stat. Dan Diaconescu şi Sorin Roşca Stănescu vor rămâne celebri, cel mai probabil, nu atât prin OTV, Ziua şi Gardianul, cât prin stenogramele şi înregistrările telefonice ale tentativelor de şantaj pe care le operau. Ei sunt emblema stării de degradare în care a ajuns presa românească la 20 de ani de la revoluţie.

SRS şi DDD, fraţi de şantaj

Deşi evoluţiile lor sunt diferite – Roşca Stănescu a fost agent al Securităţii, a lucrat în presa comunistă şi a devenit rapid patron şi „Naş“ după 1990, iar Dan Diaconescu, băiat sărac din Caracal, a început să strângă bani prin subiecte de tabloid –, punctul final este acelaşi pentru amândoi: şantajul şi averile impresionante.

Metodele sunt similare. Sorin Roşca Stănescu îl presa pe şeful ANI pentru a obţine eventuale date compromiţătoare despre averile miniştrilor Blaga, Berceanu şi Videanu. Intenţiona probabil să le folosească în campania electorală tot în scop de şantaj şi, dacă este să ne raportăm la afirmaţia că 50.000 de euro reprezintă „mărunţiş“ pentru cei din „liga mare“, găsim şi explicaţia averii lui Roşca. Şi Dan Diaconescu rula cu sume impresionante: dacă tariful pentru intimidarea unui primar de comună era 200.000 de euro, te întrebi care putea fi preţul pentru funcţii mai înalte în stat. Oricum, recentele dezvăluiri şi scandaluri despre cei doi sunt doar piesele dintr-un puzzle mult mai întins. Aşa cum arăta presa, în 2007, un reporter OTV îl şantaja pe primarul unei comune sibiene pentru 5.000 de euro, în 2006, un alt colaborator de încredere al lui Dan Diaconescu, Eduard Dumitraşcu, încerca să obţină 100.000 de euro de la deputatul Stelian Fuia, împotriva căruia a făcut o serie de emisiuni compromiţătoare, iar de la primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş, voia să scoată 150.000 de euro.

Şi Roşca Stănescu are antecedente similare. Potrivit presei, afaceristul Ion Niculae (condamnat penal) susţine că a fost şantajat de Roşca Stănescu, prin intermediul ziarelor Ziua şi Gardianul, pentru a-i ceda acţiunile de la Societatea Tutunul Românesc lui Sorin Ovidiu Vântu, dar şi pentru publicitate în ziare. Cele două publicaţii au fost date în judecată, cerându-li-se daune de 200 de miliarde de lei vechi. Adriean Videanu a reclamat şi el că a fost şantajat, pe vremea când era primar general, iar în campania din 2009 a ameninţat că îl dă în judecată pe Roşca în scandalul stenogramelor. Nu l-a mai dat.

Practicile şantajiste de la OTV sau de la Ziua erau cunoscute de lumea gazetărească, politică sau de afaceri. Erau cunoscute mai ales în interiorul celor două redacţii, dar legea omertei funcţiona. Nu întotdeauna.

„Mă nimeresc, din întâmplare (sincer, din întâmplare), în biroul Naşului cu un afacerist transpirat, căruia îi dădusem de urmă. Palme umede, atitudine de moluscă, tot tacâmul. Molusca îşi spune păsul. Eu îmi spun dovezile. Naşul se uită la amândoi. E ca rabinul din banc. Amândoi avem dreptate. «Şi», zice, «fără nici o legătură cu această anchetă»  (iar când spunea asta se apleca peste masă şi vorbea ceva mai tare, just in case), «aţi fi interesat într-o reclamă în Ziua?» Molusca zice «cum nu?». Şi zice 2.000 de dolari. Naşu’ se uită la el şi pufneşte în râs: «Păi dragă domnule, dumneata îţi imaginezi că 2.000 de dolari pot să îţi spele imaginea? (....) Veneau oameni cu plicuri. Veneau. Mă chemau afară din redacţie şi-mi dădeau plicuri. N-am refuzat niciunul. Luam şi plicul, şi persoana şi mergeam (fără să deschid – nici plicul, nici persoana:) la secretariat: «Ica» – Ica ne era secretară pe atunci – «Ica, domnul X vrea să facă o donaţie redacţiei!» Domnului X i se bulbucau ochii, noi beam bere şi cafele o vreme pe banii lui, toată lumea era mulţumită.“ (Alin Frumurescu – blog, 15 nov. 2009).//

=====================================================

Baronii mass-media

Proveniţi din presa comunistă sau ajunşi vedete ulterior, baronii presei pot sta alături de orice baron îmbogăţit din afaceri cu statul.

Vile, terenuri, maşini, iahturi, avioane, dar mai ales multe conturi în bănci. Cum au ajuns ei să deţină astfel de averi este greu de explicat din punctul de vedere al jurnalistului obişnuit. Pentru unii, răspunsul s-ar putea afla în şantaje, pentru alţii, în firme prin care dirijau publicitatea în presa pe care o conduceau, firme prin care obţineau contracte cu statul, acordau consultanţă politică sau derulau afaceri cu propriii patroni.

Roşca Stănescu este milionar în euro, având o avere compusă dintr-o insulă pe Lacul Snagov (achiziţionată, potrivit presei, în condiţii dubioase), pe care o împarte cu Remus Truică, fostul şef al cancelariei premierului Tăriceanu, o vilă la Corbeanca, cu terenuri de 13.500 mp, una la Snagov, un apartament în zona Foişor, o casă (parter-etaj) în Bucureşti, două terenuri de 10.000 mp, două milioane de euro în conturi, o şalupă MasterCraft de cinci persoane şi acţiuni la vreo cinci societăţi comerciale: Media Protection SRL, Apogeu Info SRL, Video Service SRL, Captain Port Service Product SRL şi Marina Club SRL.

Bogdan Chirieac posedă un apartament în Bucureşti (300.000 de euro), o vilă în localitatea Mogoşoaia (700.000 de euro), un autoturism de teren Toyota Rawa şi depozite de 200.000 de euro. Prin compania Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii SRL aspira contracte grase de la stat, adică de la STS. Mai deţine firma Media Consult SRL, iar împreună cu C.T. Popescu, Adrian Ursu şi Lelia Munteanu a înfiinţat societăţile, foarte profitabile, Theodora Consulting SRL şi Crucişătorul SA.

Cornel Nistorescu are 3 vile cu terenuri de circa 1.000 mp fiecare, în Capitală, în care se află tablouri evaluate la 1.000.000 de euro, deţine 4.000.000 de euro din vânzarea acţiunilor sale la Evenimentul Zilei şi conduce un Volvo S80 şi un BMW X5. Horia Alexandrescu posedă o enormă vilă în centrul Capitalei şi o vilă în Breaza, o staţiune devenită de lux, precum şi un Mercedes clasa C, un jeep Wrangler şi un VW Golf. Cristian Tudor Popescu declară un apartament în Bucureşti (100.000 de euro), o vilă în Breaza (150.000 de euro) şi depozite de 450.000 de euro (din vânzarea acţiunilor sale la cotidianele Adevărul şi Gândul).

De departe cea mai surprinzătoare avere - 33 miloane de euro –, atât prin dimensiune, cât şi prin rapiditatea cu care a fost făcută, este a lui Dan Diaconescu.

* * *

Afacerista Firea

Împreună cu fiica mogulului Voiculescu, deţine părţi din firmele care editează Săptămâ­na Financiară şi Financiarul şi este asociată la societăţile comerciale: Vanem Comerţ şi Servicii (implicată într-o acuză de şantaj), Vanem Distribution şi Carte de Suflet şi controlează firma Tudor Imob Media.

Miliardarul Diaconescu

Patronul OTV are 3 vile: în Primăverii (500.000 de euro), Constanţa (250.000 de euro) şi Sinaia (250.000 de euro), un bloc cu 6 etaje în Băneasa (1 milion de euro), sediul televiziunii OTV (3 milioane de euro), un iaht (500.000 de euro), două maşini Rolls Royce (725.000 de euro) şi un Bentley (200.000 de euro).

=============================================

Jurnalistul-firmă

Contracte de publicitate, aranjarea unor licitaţii, campanii împotriva unor firme rivale, contracte cu statul sunt practici la ordinea zilei în presă.

Trustul Intact, condus de Dan Voiculescu prin intermediul fiicei sale, pare specializat în astfel de practici. Potrivit ziarului Curentul, Sorin Oancea, bosul de la Antena 3, ar fi încercat să-l şantajeze pe Adriean Videanu în scopul câştigării licitaţiei de la Paroşeni de către compania Grivco. Jurnalista Gabriela Vrânceanu Firea ar fi sprijinit-o pe afacerista cu acelaşi nume, acţionară la SC Vanem Comerţ şi Servicii SRL (distribuire de lichid de frână şi antigel), lansând campanii cu „dedicaţie“ împotriva unei firme concurente, Vesta Investment (distribuire de truse sanitare auto), în toate publicaţiile trustului şi în emisiuni difuzate pe posturile Antenelor. A împins lucrurile atât de departe, încât, în martie 2007, a primit de la CNA o amendă de 2.500 de lei.

Cotidianul Curentul a relatat că Firea l-ar fi şantajat pe Dorinel Mucea, adjunctul şefului Oficiului de Privatizare (trimis în judecată în dosarul spionilor), pentru a avea acces la dosarul Petrom (firma soţilor Firea, Vanem Distribution, se ocupa cu distribuţia de cosmetice auto prin intermediul benzinăriilor Petrom, iar în urma privatizării companiei s-a pus problema retragerii produselor româneşti din benzinăriile Petrom, decizie care afecta afacerile familiei).

Bogdan Chirieac a rămas faimos atât prin contractele de zeci de milioane de euro, încheiate cu STS, pentru propria firmă, Centrul pentru Servicii şi Radiocomunicaţii (CSR), dar şi prin articolele pe care le scria în Gândul împotriva concurenţilor firmei pentru care făcea lobby mascat, Motorola. CSR avea în portofoliu clienţi serioşi, Ministerul Apărării (300.000 de euro), Ministerul Finanţelor (150.000 de euro) şi Autoritatea Navală Română (50.000 de euro), iar între 2006-2007 (guvernarea Tăriceanu), peste 20 de milioane de euro au intrat în conturile firmei via STS. Firma prosperă pe banii statului şi după ce Chirieac s-a retras, obţinând în martie 2010 alte 5,5 milioane de lei de la STS. Academia Caţavencu scria că jurnalistul-afacerist continuă să controleze compania prin intermediul firmei eleveţiene Elveţia - Swiss Technology Financing AG, folosită drept „paravan“.

Scandaloase, mai ales prin lipsa de urmări, au fost procesele de şantaj de la Ziua de Iaşi şi Gazeta de Cluj, în care, după 5 ani, nu există nicio condamnare. În octombrie 2006, Liviu Man, preşedintele trustului Gazeta, era arestat alături de alţi opt jurnalişti şi directori, sub acuzaţia de şantaj şi constituirea unui grup criminal organizat. Procurorii susţineau că aceştia şantajau politicieni sau afacerişti, în schimbul unor contracte de publicitate. În dosarul de şantaj de la Ziua de Iaşi (franciză a cotidianului Ziua, aflat în managementul societăţii Fulcrum a lui Sorin Roşca Stănescu), cinci jurnalişti, patronul Ghiocel Asimionesei şi directorul Alin Tocan au fost acuzaţi de mai mulţi politicieni şi afacerişti de şantaj în schimbul publicităţii. Gardianul, ziar manageriat tot de Roşca Stănescu, a luat apărarea şantajiştilor prin metoda clasică: declanşând o campanie de calomnii împotriva ministrului Justiţiei de la aceea vreme, Monica Macovei.

La nivel mai mic, se poate vorbi de cazul jurnalistei Liliana Sime, de la săptămânalul Bihoreanu, care a cerut 2.000 de euro, pentru a nu publica un material compromiţător despre victima minoră a unei infracţiuni de viol. Victima şantajului era mama fetiţei care însă a depus un denunţ, iar, în final, Sime a primit 4 ani de închisoare cu suspendare.

* * *

OTV, campionul amenzilor CNA

CNA a acordat amenzi de peste jumătate de milion de lei în perioada ianuarie-iunie 2010. OTV, televiziunea lui Dan Diaconescu, a atras în prima jumătate a acestui an sancţiuni în valoare totală de 210.000 de lei. Motivele amenzilor merg de la depăşirea spaţiului publicitar la publicitate mascată, divertisment vulgar şi violent, emisiuni denigratoare, lipsa prezentării dovezilor.

Dumitrescu şi ANAF

Un document al Fiscului arată că Realitatea Media a prejudiciat statul cu 6.210.307 lei, prin „majorarea nejustificată a cheltuielilor, diminuarea TVA şi plata salariilor sub formă mascată“. O serie de angajaţi, printre care Răzvan Dumitrescu, au facturat în 2008 servicii către trust, prin două firme, în valoare de 839.191 lei, în scopul evitării plăţii impozitului.

============================================

Spălătorii de cadavre

Apariţia în Strategia Naţională de Apărare a sintagmei referitoare la „fenomenul campaniilor de presă la comandă, în scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora“ a generat un strigăt de furie exact pe ecranele şi din partea celor incriminaţi. Corul bocitoarelor a deplâns „moartea libertăţii presei şi a libertăţii de exprimare“, a urlat despre„dictatura“ care se va instaura şi va transforma media din dulău de pază în căţeluş care va face sluj în faţa puterii.

Autovictimizarea a culminat cu apărarea lui Dan Diaconescu, a cărui arestare a survenit în acest context, presupusul şantajist de la OTV devenind, cum altfel, o „victimă politică“. Însuşi Roşca Stănescu, invitat în prime-time la Realitatea TV, alături de Corneliu Vadim Tudor, se lamenta: „Nu cumva restrângerea unor drepturi a şi început? Printr-un avertisment dat tuturor jurnaliştilor de investigaţie?“.

Albirea în direct nu este însă o practică nouă. Să ne aducem aminte de emisiunea realizată în noiembrie 2009 (imediat după apariţia stenogramelor) de Răzvan Dumitrescu, în scopul de a demonstra că şantajul nu este altceva decât un „demers jurnalistic corect“. Ce să ne mai mirăm că Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac au redevenit vedetele televiziunilor mogulilor, la rebrenduirea acestora contribuind laolaltă jurnalişti şi politicieni.

Cam aşa arată „autoreglementarea“ la care face recurs breasla, atunci când cineva, oricine, atentează la onoarea sa pierdută. Clubul Român de Presă, ca şi alte ONG-uri care monitorizează presa, au luat tardiv şi palid poziţie faţă de degradarea normelor jurnalistice. CRP a reacţionat doar în cazul Roşca şi Chirieac, decretând că şi-au pierdut calitatea de jurnalişti. În cazul Dan Diaconescu a tăcut însă mâlc. Nimeni nu întreabă de ce.

Ceea ce se spune în Strategia de Apărare este un adevăr, ascuns însă cu abilitate sub preş. Că o fac Realitatea şi Antenele e normal, din moment ce aceste trusturi au fost principalele mijloace de presiune politică şi instrumente de propagandă, puse în slujba PSD şi PNL, „linşându-l mediatic“ pe Traian Băsescu (aşa cum remarca după alegeri Agenţia de Monitorizare a Presei), acţiune continuată cu aceleaşi mijloace nejurnalistice şi în prezent. Trustul lui SOV presează instituţiile publice, dacă ne gândim doar la campania recentă împotriva Fiscului aflat în control acolo, ca să dau doar ultimul exemplu. Trustul lui Felix a susţinut demolarea CNSAS şi ANI şi a atacat CNA (Antena 3 e în topul amenzilor primite de la CNA), punând pe ecran pozele câtorva membri, ameninţându-i şi jignindu-i în direct. Împreună au susţinut greva magistraţilor, au pus presiune pe Curtea Constituţională, afişând fotografiile „judecătorilor puterii“, au prezentat mitingurile pensionarilor titrând „parlamentul sub asediu“ şi împreună „isterizează“ populaţia, cum remarca Mihai Tănăsescu.

Că presa, în general - căci există media şi în afara celor două trusturi -, tolerează astfel de practici, fără a găsi metoda de a le contracara, că acceptă această specie de jurnalist şantajist, mercenar, lipsit de scrupule şi de minimă deontologie, este o întrebare la care nu am răspuns. La fel, nu găsesc explicaţie pentru faptul că societatea civilă, ONG-urile de media nu lansează ample campanii şi dezbateri şi nu găsesc de cuviinţă să lucreze la rapoarte în care să monitorizeze derapajele de la deontologie. Astfel, li se face culoar unora ca Roşca, Diaconescu, Chirieac.