Pe aceeași temă
La scara mică a regatului arădean profesorii care au instruit-o și cărora acum le „condensează“ cărțile pe care se trece coautoare, colegii împreună cu care semnează pe bandă rulantă articole plagiate pe bază de „reciprocitate“, revistele și editurile care publică maculatura copiată, studenții interesați doar să obțină o diplomă. Sistemul e făcut din acest păienjeniș de interese - financiare și de carieră -, din frica impostorilor de a nu-și pierde slujbele și beneficiile. Onoarea, etica și mândria unei cariere oneste sunt undeva la coadă. Dacă sunt.
Ramona Lile e o artistă a managementului propriilor plagite. Până acum sunt zece la număr, cărți și articole. E totuși o performanță să reușești să te scoți basma curată, să găsești mereu țapi ispășitori. Acest lucru nu ar fi însă posibil fără sistemul de care vorbeam, fără colegii și studenții din universitate. Complicitatea, lașitatea și probabil propria lor impostură o fac pe Ramona Lile ceea ce este. Pentru că, dacă nu ar fi așa, până acum profesorii protestau și făceau scandal, iar studenții ieșeau în stradă și îi cereau demisia.
Nu Ramona Lile contează în peisaj, ea e doar unul dintre sutele de cazuri de plagiatori care își construiesc cariere universitare prin fraudă și e model de succes în societate. Importantă e Universitatea „Aurel Vlaicu“ și felul în care ea se raportează la acest caz. Important e de văzut dacă în final sistemul de complicități și imposturi triumfă sau nu. Dacă Ramona Lile rămâne regina balului imposturii.
Cuplul de plagiatori Leonard Sergiu Bălan şi Ramona Lile pare cu adevărat de neoprit. Copiază tot ce prind, de la articole ale unor autori străini la cărţi ale unor români. Metoda e simplă şi eficientă: copy-paste 100%, cei doi nu-şi bat capul cu rafinamente de genul ghilimelelor sau notelor de subsol. În acest fel, producţia la hectar de articole bate toate recordurile, iar cariera universitară sporește și ea. Fraudulos.
Un articol, cinci victime
O mostră de virtuozitate a plagiatului este articolul publicat în 2015 în revista Management Agricol, a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Timişoara, intitulat Knowledge Management for Business Performance Improvement. „Opera“ celor doi are fix trei pagini şi jumătate cu tot cu referinţele bibliografice.
Bălan & Lile au combinat în acest caz paragrafe furate din mai multe cărţi şi un articol.
Victime ale furtului sunt:
Todd Groff şi Thomas Jones, autori ai Introduction to Knowledge Management: KM în business, Editura Butterworth-Heinemann, Burlington MA, 2003;
Graham Sturdy, Customer Relationship, autori ai Management using Business Intelligence, 2012, Editura Cambridge Scholar Publishing;
Dimitris Karagiannis, Ulrich Reimer - editori ai Practical Aspects of Knowledge Management, Editura Springer, 2004;
Constantinescu Mădălina – conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Management a Facultăţii „Spiru Haret“, din Craiova şi autoare a Knowledge Management and Business Process Reengineering for Business Performance Improvement - Workshop on Organizational Reengineering for Rethinking Business, European Research Centre for Business Administration and Managerial Studies 23 October 2008, Craiova, România, Editura Reprograph, Craiova, ISBN: 978-973-671- 162-6.
Așa cum am văzut și la plagiatele precedente, Lile şi Bălan au ţintit sus în alegerea autorilor pe care s-au decis să-i jecmănească de idei şi cuvinte. Irlandezul Graham Sturdy, naturalizat în Belgia, consultant în management, deţine un master în ştiinţe în managementul Tehnologiei la Universitatea Naţională din Irlanda, Galway (NUIG) şi este absolvent al Universităţii în Inginerie Informatică din Limerick. Graham are o experiență considerabilă în Business Intelligence și Customer Relationship Management, fiind cercetător și profesor în ambele discipline. El oferă servicii de consultanţă în aceste discipline pentru organizații din întreaga Europă. Lucrările publicate de el includ strategii de Business Process Reengineering pentru Sănătate și Securitate și de control al procesului statistic privind sistemele de pasivizare pentru VLSI Technology.
Din cartea lui Graham Sturdy, Customer Relationship Management using Business Intelligence, publicată în 2012 la Editura Cambridge Scholar Publishing, Lile şi Bălan au furat paragrafe de la pagina 175 a lucrării lor, pe care au publicat-o în revista bănăţeană.
De asemenea, din sinteza celei de a 5-a conferinţe internaţionale de la Viena, din 2004, intitulată Practical Aspects of Knowledge Management şi editată de Dimitris Karagiannis şi Ulrich Reimer la Editura Springer în acelaşi an, Lile şi Bălan şi-au însuşit în lucrarea lor paragrafe de la pagina 280.
Iar din lucrarea conferenţiarului universitar doctor Mădălina Constantinescu, de la Facultatea de Management a Universităţii „Spiru Haret“ din Craiova, intitulată Knowledge Management and Business Process Reengineering for Business Performance Improvement (un workshop cu tema Organizational Reengineering for Rethinking Business, European Research Centre for Business Administration and Managerial Studies, din 23 octombrie 2008, Craiova), publicată la Editura Reprograph din Craiova, au plagiat paragrafe de la pagina 27. Evident, niciunul dintre autorii supuşi raptului nu figurează în bibliografia articolului celor doi plagiatori.
În facsimilul de mai jos aveţi o mostră de furt din articolul Mădălinei Constantinescu, unde este marcat cu galben ce au plagiat din lucrarea profesoarei craiovence, membră a Centrului European de Studii Manageriale în Administrarea Afacerilor din Calabria, Italia (fig. 1). Cu excepţia a două paragrafe însuşite din două dintre cărţile de mai sus. De asemenea, pentru conformitate, tot în facsimil (fig. 2), veţi regăsi porţiunea din lucrarea vastă a Mădălinei Constantinescu, din care s-au „inspirat“ cei doi, în articolul lor de două pagini şi jumătate.
Au copiat până și antetul şi numărul paginii din cartea plagiată
De un tratament special în materie de furt beneficiază Diana C. Pheysey, autoarea unei cărţi de 357 de pagini, Organizational Cultures, Types and Transformations, al cărei succes din 1993, când a fost prima oară publicată la Londra, de Editura Routledge, determină republicarea ei în 2003, în SUA şi Canada.
Cuplul Lile & Bălan nu putea rata o proprie „reeditare“ a succesului Dianei Pheysey, peste încă zece ani, adică în 2013, când publică un articol de nici şase pagini cu tot cu referinţe bibliografice, intitulat Organizational cultures. Lucrarea este publicată în revista Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) Timişoara, în Lucrări ştiinţifice, seria I, vol XV (2), la paginile 257-262.
La referinţele bibliografice cartea Dianei Pheysey nu figurează. În schimb, pentru a induce în eroare și pentru a da un aer de seriozitate, documentare și bune practici, apar cu totul alți autori.
Singura contribuție personală din întregul articol copiat este o frază. Dar ce frază! Una cu înţelesuri mai adânci decât au avut în vedere cei doi, asta probabil din cauza limbii engleze care le joacă feste atunci când nu e copiată: „The authors of the paper were used as methods of work: data collection, processing, analysis, observation and their interpretation“.
Atât de mult le-a plăcut inepţia, încât au repetat-o şi pe pagina următoare (fig. 3).
Un alt detaliu care trădează nivelul sârguincioşilor „savanţi“ români este faptul că, în goana plagiatului, în capul paginii 259 din revista românească pur şi simplu copiază cu totul antetul şi numerotarea paginii 27 din cartea din care au furat, într-o inserare fără nicio noimă cu restul frazei (fig. 4 ). Iar în fig. 4 bis, paragraful din cartea Dianei Pheysey în care, în goana copy-paste, s-au furat de-a valma inclusiv cuvintele „Cultures and control 27“, care reprezintă antetul (headline-ul) și numerotarea paginii 27 din cartea autoarei. Adică s-a dat comanda copy/paste şi la selectarea textului s-a „prins“ şi antetul. Furt cât un autodenunţ, pentru că chiar plagiatorii indică astfel, fără să-şi propună, chiar sursa din care au furat. Care, evident, nu figurează la bibliografie.
Doi plagiatori fac cât patru autori autentici
În 2008, cei doi comit una di granda. Ambiţioşi, scot propria carte la editura propriei universităţi, „Aurel Vlaicu“. Titlul: Managementul producţiei, număr de pagini 274. Putem spune că e o culme a plagiatului, pentru că până şi titlul cărţii e copiat. Literă cu literă.
Cartea profesorului Emil Cazan se numeşte tot Managementul producţiei, apărută la Editura Universităţii de Vest din Timişoara, în 2002. Cazan este coordonatorul lucrării scrise în parteneriat cu alţi trei autori: Gh.Gh. Ionescu, Valentin Munteanu şi Adina Letiţia Negruşa.
Doar câteva exemple:
Paginile 279 şi 280 şi 281 din cartea lui Cazan se regăsesc integral în cartea celor doi plagiatori, la paginile 75, 76 şi 77. Singurele detalii care diferă sunt doar aspecte legate de tehnoredactare, cei doi considerând oportun să bolduiască şi să numeroteze cu cifre arabe (fig. 5) ceea ce în cartea coordonată de Emil Cazan apare numerotat cu cifre romane (fig. 6).
Leonard Sergiu Bălan: Studenților nu le pasă că eu plagiez
După ce i-a furnizat Ramonei Lile o declarație prin care își asumă plagierea articolului Total Quality Management and The Development of The Competing Values Framework (publicat în revista 22 în articolul Ramona Lile, doctor în copiat), Leonard Sergiu Bălan a fost chemat în fața Comisiei de Etică. Rectorița Lile, nu. Cine ar îndrăzni una ca asta, știut fiind că funcția bate gradul și plagiatul. Așa că Balan e distribuit în rol de țap ispășitor. Mai ales că întreprinzătoarea doamnă Lile a mai stors o declarație de autoînvinuire și de la Radu Curețeanu (plecat acum în Canada, unde predă la o
|
școală), alături de care semnează articolul plagiat Tendinţele inovării privind tehnologiile informaţiei şi comunicării. Cum s-ar zice, Lile și-a asigurat flancurile. Nu chiar pe toate, pentru că la vastitatea „operei“ ar fi cam greu, i-ar trebui o bibliotecă de declarații ale coautorilor. Plus că Bălan, după ce ratat funcția de prodecan la Facultatea de Științe Economice, nu mai pare dispus să-i furnizeze un alt alibi.
Pus în fața noilor plagiate, profesorul o dă cotită ba că nu-și mai amintește exact, ba că a pierdut și el socoteala ce e copiat și ce nu, dar totuși admite că articolele le-a „lucrat“ împreună cu șefa Lile. „Acum pentru mine nu mai contează, așa că vă pot spune că doamna Lile știa de articolele de care vorbiți (cele de mai sus, n.a.), iar eu altă declarație nu mai dau.“ Pur teoretic, Bălan știe că a greșit și că nu trebuia să plagieze, ăsta fiind un „lucru rău“, dar practic se consideră o victimă a unor „conjuncturi“ de după alegeri. Oricum, crede că „incidentul“ nu-i afecteaza calitățile de profesor. „Eu întotdeauna mi-am făcut treaba, nu am lipsit, mi-am ținut cursurile și pe studenții mei nu-i interesează dacă am plagiat sau nu. Ei sunt interesați să fie cursul bun.“ De fapt, Bălan e convins că nici nu va păți mare lucru, că la Comisia de Etică va gasi înțelegere, „ca între colegi“, și se va alege cu o sancțiune modică.
Florin Isac: Lucrăm pe bază de reciprocitate
|
Florin Isac |
Fost prodecan la Facultatea de Științe Economice, profesor doctor Florin Isac, cel care a semnat alături de Lile și Curețeanu articolul plagiat Tendinţele inovării privind tehnologiile informaţiei şi comunicării, se apără spunând că articolul a fost redactat de Curețeanu, nu de el. „Noi lucrăm într-o reciprocitate, datorită costurilor mari de publicare. N-am avut nicio contribuție la el, nu l-am verificat, doar numele mi-a apărut și atât. N-am avut de unde să știu că acest articol este copiat, pur și simplu n-am știut. Dânsul a greșit (că a plagiat, n.a.), poate am greșit și eu că n-am verificat materialul. Ne-am adunat și am discutat ideea, după care Curețeanu l-a redactat. Nu am sesizat nimic nici după ce a fost publicat.“
Că ideea nu era a lor, ci fusese furată, ca și cuvintele care au întrupat-o, nu mai contează, din moment ce și Isac se consideră un profesor bun. „Eu sunt om de învățământ, mi-am văzut întotdeauna de treabă.“ Cât despre răspundere, aici lucrurile sunt mai încurcate, Isac nu știe pur și simplu a cui este. „Trebuie să se rezolve instituțional.“ Întrebat dacă mai are și alte articole scrise și semnate pe bază de „reciprocitate“, Isar nu e deloc sigur. „Sper să nu.“
Tacâmul complet: autoplagierea
Ramona Lile publică la Editura Mirton, din Timişoara, în 2008, cartea Managementul Calităţii şi standardizare, de 280 de pagini. Cod ISBN: 978-973-52-0490-7.
În 2010 se plagiază singură. Adică îşi copiază propria carte, publicată în 2008, îi schimbă titlul, în Calitatea şi managementul calităţii, şi îi dă un cod nou ISBN: 978-973-52-0940-7. Cartea are cu doar 6 pagini mai puțin decât prima și e publicată tot la Editura Mirton, unde apar, de data aceasta, ca referenţi ştiinţifici prof. univ. dr. Ionescu Gheorghe de la Universitatea de Vest din Timişoara şi prof. univ. dr. Szentesi Silviu, de la Universitatea „Aurel Vlaicu“, din Arad.
În 2011, se mai autoplagiză o dată, că să nu-și piardă probabil antrenamentul, şi îi pune un titlu mai scurt Managementul calităţii și... gata cartea cea nouă. Cod ISBN: ISBN: 978-973-52-1181-3. Şi această carte are tot 274 de paginii şi e publicată tot la Editura Mirton. Noua producție este însă a familiei Lile, fiind semnată și de soţul, Adrian Lile.
În CV-ul Ramonei Lile figurează, însă, şi cartea din 2010 şi cea din 2011 ca lucrări diferite de cea din 2008. Plagiatele din 2010 şi cel din 2011 au fost indexate pe plagiate.ro în data de 25 februarie 2016.
O familie cu cheag
Fost comisar șef al Poliției Rutiere Arad, Adrian Lile a fost destituit din funcție în 2011 din cauza unor „nereguli“, iar în 2015 împușcă un interlop care l-a agresat. Desigur, asta nu înseamnă că soţul Lile, devenit între timp avocat, nu s-ar pricepe la managementul calității, cel puțin tot atât cât doamna.
Cei doi au strâns o avere frumuşică împreună. Trecând peste terenurile intravilane, în total de 5.268 mp, peste casa de locuit de 130/256 mp, peste cea de vacanţă şi apartament, sărind şi peste Alfa Romeo-ul din 2014, atenţia e reţinută de veniturile Ramonei Lile, care se ridică la 153.122 lei. Adică, peste 2.800 euro/lună. Binișor, nu?
Toate veniturile sunt de la Universitatea „Aurel Vlaicu“. Unde predă la plata cu ora însuşi soțul și coautorul cărţii plagiate, Adrian Lile.
Tandemul Ionescu-Lile a copiat pâna și prefața
Un caz special este cel în care Ramona Lile copiază, alături de fostul ei îndrumător de doctorat, profesor doctor Gheorghe Gh. Ionescu, o carte scrisă de acesta în urmă cu opt ani, alături de alţi autori decât Lile. Este vorba de Management General, o carte de 238 de pagini, publicată la Editura Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad, în 2009, cod ISBN:978-973-752-358-7. Autori: Gheorghe Gh. Ionescu şi Ramona Lile.
Noua lucrare ştiinţifică a fost copiată integral după cea publicată în 2001, intitulată Management organizaţional - mult mai masivă, e drept - de acelaşi Gheorghe Gh. Ionescu alături de alţi doi autori: Emil Cazan şi Adina Letiţia Negruşa. A fost publicată la Editura Economică, avea 586 de pagini şi, evident, alt cod ISBN:973-8257-42-5.
Culmea e că noua carte din 2009, semnată Ionescu-Lile, are fix aceeaşi prefaţă cu cartea din 2001, chiar dacă între timp doi dintre autori au fost substituiţi cu Lile. Autorii, plagiați și plagiatori la un loc, își prezintă cărțile, în care doar titlurile diferă, în exact aceleași cuvinte la 8 ani distanță. „Obiectul principal al cărții noastre Management general/Management organizațional este de a comunica o înțelegere de bază a organnizațiilor formale cu profit și non profit, mici și mari - și managementul lor. Prin management eficace sau real, un termen pe care îl folosim destul de des, înțelegem managerizare - procesul efectiv de management - într-o modalitate prin care organizația ca întreg devine capabilă deplin să-și formuleze și să-și atingă obiectivele.“ Bieții studenți, bieții autori!
Prefaţa din 2001 a profesorului Ionescu cu autorii Cazan şi Negruşa (fig. 7). Şi cea din 2009, când ultimii doi au fost înlocuiţi cu Lile, dar prefaţa a rămas aceeaşi, tot din partea „autorilor“ (fig. 8).
Lile, condensatoarea
Profesorul Gheorghe Gh. Ionescu și Ramona Lile sunt cunoștințe vechi, el i-a fost ei conducător de doctorat. Iar de când Lile a ajuns rectoriță, interesele reciproce au căpătat și ele alte valențe și dimensiuni. Fiul lui Ionescu senior, Ionescu Claudiu Emil, a ajuns în 2016 decan al Facultății de Design de la Universitatea din Arad. Și uite așa, cercul se închide și o mână o ajută pe cealaltă.
La propriu, cum spune chiar profesorul Ionescu atunci când vine vorba de aportul Ramonei Lile la cartea din 2009: „M-a ajutat s-o condensez“. „A ajuns coautoare, eu predând și la Aurel Vlaicu, am cooptat-o ca să aibă și ea activitate, să fie, mă rog... A făcut și ea câte ceva. M-a ajutat la condesarea ei, asta e...“
Adevărat, Ramona Lile a făcut singurul lucru la care se pricepe cu adevărat: să tricoteze și condeseze cu copy-paste din lucrările altora. A uitat însă să condenseze și prefața cărții.
Profesorul Gh. Ionescu nu vede nicio problemă în faptul că volumul din 2009 este copiat integral din cel vechi, deși nu e vorba de o „ediție revizuită și condensată“. Susține că e „pe scurt pentru studenți“.
În ce privește doctoratul Ramonei Lile, profesorului Ionescu nu-i rămâne decât să spună că „speră că nu e copiat“, pentru că el nu avut nici timp, nici cum să verifice. „Nu am avut posibilitatea la câte doctorate am avut și din străinătate, și de aici să citesc tot, să mă uit la toate câte s-au scris acolo. Mai ales că atunci - 2007-2008 - când l-a dat ea nu exista posibilitatea să investighez cu antiplagiat.“
