Pe aceeași temă
Listele lui Ambrozie Pantea dovedesc însă contrariul, din ele reiese că „securiștii de birou“ au schimbat între 17 și 20 decembrie 1989 stiloul cu pistolul-mitralieră. Cu care au și tras. În cine nu vom afla, probabil.
Două liste
Probabil că maistrul militar clasa a II-a Ambrozie Pantea, gestionarul depozitului de armament al Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Timiș, nu și-a imaginat vreodată că agenda sa de serviciu va ajunge probă într-un proces deschis împotriva superiorilor săi. În zilele acelea din decembrie era mult mai preocupat să-i noteze pe cei care ridicau arme și muniție din depozit, știind că va răspunde pentru fiecare pistol-mitralieră, fiecare încărcător, fiecare glonț predat. De aceea, i-a trecut pe toți pe listă, menționând în dreptul fiecăruia tipul armei, seria și cantitatea de muniție ridicată. Notările sale din agendă acoperă zilele de 17, 18 și 19 decembrie 1989. De pe 20 decembrie nu a mai fost nevoie să-i aprovizioneze, pentru că în acea zi Ștefan Gușă a dat ordin unităților Armatei, care acționaseră în oraș, să se retragă în cazărmi. Și fără acoperirea Armatei, de la București, Iulian Vlad le-a ordonat oamenilor săi „să nu se mai facă uz de armă“.
Apoi a venit ziua de 22 decembrie. De frică să nu fie linșați de populația Timișoarei, securiștii și milițienii și-au aruncat armele la grămadă, au dat foc la câte documente au putut și au fugit, care încotro, să se ascundă. Dar Ambrozie nu a fugit, nu s-a ascuns și nici nu și-a ars agenda. Ca orice gestionar responsabil, el avea de ținut o evidență. Așa că, de bine-de rău, a întocmit și o listă cu armele predate pe 22 decembrie. Mult, mult mai puține decât cele date pe 17 decembrie (63 de poziții, față de 272), dar, totuși, o listă. În ianuarie 1990, comandantul Garnizoanei Timișoara, generalul-maior Gheorghe Popescu, a primit ordinul să inventarieze armamentul Inspectoratului Județean al MI Timiș cu scopul de a identifica urme de folosire a acestuia în decembrie 1989. Din comisia pe care a format-o a făcut parte, fatalmente, același maistru militar Ambrozie. S-au verificat armele care se găseau în depozitul inspectoratului, sigilat între timp, și cele care prezentau urme de funingine pe țeavă (ceea ce însemna că s-a tras cu ele), au fost menționate într-un tabel, alături de numele celor care le avuseseră în folosință, acolo unde au putut fi identificați.
Au rezultat astfel două liste. Una cu armele ridicate din depozit în 17, 18, 19 decembrie 1989 de către securiști și milițieni și cea de a doua cu cele găsite cu urme de tragere în ianuarie 1990. Informațiile au fost folosite în timpul proceselor de la Timișoara pentru a proba implicarea capilor Securității și Miliției în represiune, dar nu s-a procedat niciodată la compararea extensivă a seriilor armelor și nici la chemarea în fața procurorilor a tuturor celor care le-au avut în custodie, pentru ca măcar să fie chestionați asupra modului în care le-au folosit. Or, comparația oferă rezultate spectaculoase în opinia mea și îi indică fără dubii pe cei care au tras asupra manifestanților din Timișoara în acele zile.
Lista securiștilor care au primit armament și muniție de război în data de 17.12.1989. În dreapta, sunt menționate serviciile din care făceau parte (click pentru a deschide documentul complet)
De la Herta Müller la Kalașnikov
Există multă minciună legată de implicarea directă a Securității în măcelărirea manifestanților din decembrie 1989. În ultima vreme, campania deșănțată susținută intens de ziare precum Evenimentul Zilei și televiziuni ca Realitatea TV a atins cote patologice, ajungându-se la negarea oricărei implicări a ofițerilor de Securitate în reprimarea Revoluției Române. Unul dintre argumentele cele mai uzitate este acela că ofițerii de birou ai Securității nu aveau cum să participe la împușcarea manifestanților, deorece ei se ocupau cu „munca informativă“ și nu aveau atribuții în „păstrarea ordinii publice“.
Să luăm exemplul locotenent-colonelului Petru Pele, care în decembrie 1989 era șeful serviciului 1A de la Securitatea Timișoara. Atribuțiile sale de serviciu erau legate de problema „Artă-Cultură“, calitate în care se ocupa, printre altele, și de scriitori. Îl găsim în documentele din arhiva CNSAS implicat activ în urmărirea informativă a grupului „cu preocupări literare și atitudine ostilă statului nostru“ format din Herta Müller, Richard Wagner și Wiliam Totok. Un intelectual fin, ați spune. Ei, acest ofițer de birou se găsește în lista lui Ambrozie la poziția 55 (vezi facsimil), cu mențiunea că s-a înarmat cu un pistol-mitralieră Kalașnikov cu seria BL 3023, 4 încărcătoare și 120 de gloanțe, în data de 17.12.1989. Aceeași armă, cu serie identică, figurează în procesul- verbal din ianuarie 1990 printre cele cu funingine pe țeavă. Deci, tovarășul Pele a tras. În cine anume nu se știe.
Să nu vă imaginați cumva că l-a deranjat cineva cu vreo întrebare privind această stranie coincidență. S-a retras din SRI pe 30 august 1994, cu gradul de colonel, după un scandal legat de un presupus dosar de colaborator al lui Virgil Măgureanu. S-a dedicat afacerilor.
Procesul-verbal privind armele găsite cu urme de funingine (click pentru a deschide documentul complet)
Petru Pele nu a fost, însă, nici pe departe, singurul „lucrător de intelligence“ care a pus stiloul deoparte în decembrie 1989 și a ales pistolul-mitralieră în „apărarea cuceririlor socialiste“. Alături de el au stat și subalternii săi direcți: locotenentul-colonel Rudolf Köpe (Cope), poziția 118 la primire (17.12.1989) – poziţia 23 la verificare (8.01.1990) cu pistolul-mitralieră seria BH 4558, și căpitanul Viorel Vlădic, poziţia 71 la primire (17.12.1989) – poziţia 24 la verificare (8.01.1990) cu pistolul-mitralieră seria BH 4994.
Tot „prezent la datorie“ a strigat și căpitanul Ivan Ionel. Dar tovarășul Ivan a fost puțin mai șmecher decât camarazii săi „intelectuali“. Deși a primit și dânsul Kalașnikov-ul regulamentar pe 17 decembrie (seria BO 2043, poziţia 166 în listă), în procesul-verbal din 8.01.1990 figurează cu o altă serie de armă (AC 4201, poziţia 4). Greșeală de înegistrare? Nicidecum. Pentru că seriile începând cu B reprezintă pistoalele-mitralieră, calibrul 7,62, în vreme ce seriile începând cu A reprezintă pistoale calibrul 7,65 (Carpați). Deci, căpitanul Ivan a luat Kalașnikov, dar a predat (a fost găsit, mai precis) un pistol Carpați. Folosit și el, bineînțeles. Poate că această competență în camuflare a stat la baza rechemării sale în activitate după ce fusese trecut în rezervă în martie 1990 și a cooptării în celebra „Doi și-un sfert“ (UM 0215) de unde a ieșit la pensie în anul 1996 cu gradul de colonel.
Căpitanul Ivan Ionel figurează în lista din 17.12.1989 la poziția 166 cu pistol-mitralieră, 4 încărcătoare și 120 de gloanțe.
Aceeași „șmecherie“ a fost folosită și de alți participanți la represiune: lt.maj. Mateescu Titus (BS 1507), poziţia 41 la primire (19.12.1989) – (AC 7940) poziţia 1 la verificare (8.01.1990); lt.maj. Bohoş Cornel (BH 4261), poziţia 130 la primire (17.12.1989) – (AP 0144), poziţia 2 la verificare (8.01.1990); lt.maj. Tomuţ Alexandru (BH 3836), poziţia 20 la primire (17.12.1989) – (AC 6163), poziţia 8 la verificare (8.01.1990); cpt. Petrea Vasile (fără serie), poziţia 75 la primire (17.12.1989) – (AC 4164), poziţia 6 la verificare (8.01.1990) etc.
Toți au primit primit pistoale-mitralieră Kalașnikov în decembrie 1989 și au fost trecuți în ianuarie 1990 în procesul-verbal de verificare a armamentului cu pistoale Carpați. Interesant.
Totul până la „Interesul Național“
Un alt aspect important care reiese din consultarea listelor lui Ambrozie este acela că la Timișoara au acționat, pe lângă ofițerii și subofițerii de Securitate și Miliție din oraș și din județ, și unii aduși ca „întăriri“ din alte zone ale țării.
Doi dintre ei sunt menționați în data de 19.12.1989 printre cei care au ridicat pistoale-mitralieră și muniție din depozitul inspectoratului Timiș. Este vorba despre locotenentul Constantin Poenaru, de la Servicul 1 al ISJ Teleorman, și locotenentul Lucian Mitrache, de la ISJ Olt. Evident că nici ei nu au fost întrebați ce anume făceau la Timișoara în 19 decembrie înarmați până în dinți. Și pe Lucian Mitrache chiar aveai tot timpul să-l chemi la o discuție, având în vedere că abia în septembrie 2009 a ieșit din „Sistem“. Taman de la DGIPI, unde ocupa funcția de șef de serviciu și avea gradul de colonel.
Locotenenții Poenaru și Mitrache (pozițiile 126 și 127)
Dar bănuiesc că nu știți neapărat până unde a ajuns să fie conectat după 1990 fostul locotenent de Securitate Mitrache. Păi, era conectat direct la „Interesul Național“ Gabriel Oprea. Iată o idee: (http://cetateanul.net/articol-principal/apartamentele-secrete-ale-familiei-generalului-gabriel-oprea/) Cum să-l deranjezi pe un astfel de om cu întrebări despre decembrie 1989?
De deranjat nu-i deranjează nimeni nici pe ceilalți menționați în listele lui Ambrozie. „Celebrități“ cum sunt Radu Tinu sau Iosif Veverca se plimbă nestingheriți prin Timișoara, postează pe Facebook imagini patriotice și se plâng că au fost judecați pe nedrept. Adevărat. Pentru ce au făcut ei ar merita rejudecați pentru crime împotriva umanității.
Între timp însă, speranțele că statul român îi va aduce în fața justiție vreodată pe toți securiștii și milițienii care au omorât oameni în decembrie 1989 scad vertiginos. Trebuie să ne mulțumim, se pare, cu procesele parțiale din anii ’90 și cu grațierile și amnistiile care le-au urmat. Măcar dacă ar înceta să mai mintă că nu au tras...
