Pe aceeași temă
In România, campania anti-Soros pare a fi motivată de nevoia liderului PSD, Liviu Dragnea, de a găsi un țap ispășitor prin care să justifice eșecurile guvernului și lupta înverșunată împotriva DNA și a societății civile. În realitate e mai mult de atât. O încrengătură de interese de afaceri ale consilierilor israelieni care au gravitat și gravitează în jurul PSD și a altor actori politici, problemele penale pe care aceștia le au, în România și în străinătate, dar și războiul pe care, unii dintre ei, îl poartă cu Soros, arată și alt tip de motivații. Numele lui Beny Steinmetz ar putea explica multe, mai ales că Dragnea pare tot mai conectat la filiera israeliană.
Într-o republică foarte, foarte îndepărtată...
Există o regiune numită Simadou. Un lanț muntos care se întinde pe 110 kilometri și care traversează Guinea, Sierra Leone, Liberia, Coasta de Fildeș, Gana și Togo. Specialiștii afirmă că întreg ecosistemul din care face parte (Marea Pădure a Guineii) acoperea cândva în jur de 420.000 de kilimoteri pătrați. Astăzi peste 70% din suprafața împădurită a dispărut datorită activităților umane și întreaga zonă este considerată drept una dintre cele mai amenințate biodiversități de pe planetă. Puțin probabil să fi auzit de ea, în afara cazului în care sunteți pasionați de geografie sau sunteți activiști ecologiști.
Pentru cei care nu sunt nici una, nici alta și aud aici pentru prima dată despre Simadou este la fel important să afle că în momentul de față este una dintre cele mai disputate regiuni din lume. Mai disputată decât Siria, Ucraina și Coreea de Nord la un loc. Cum așa? Pentru că sub munții din republica aflată în vestul Africii se află cel mai mare zăcământ de minereu de fier din lume, estimat la aproximativ 2, 5 miliarde tone, cu o puritate a metalului de 65%. O afacere de 50 de miliarde de dolari, după estimările inițiale. Cu toate acestea, după mai bine de zece ani de la demararea exploatării, nimeni nu mai poate preciza la cât se poate ridica câștigul de pe urma zăcămintelor, pentru că, între timp, ele au urmat traseul tuturor „comorilor blestemate” ale Africii și au devenit obiectul unui război. Și nu este vorba despre unul clasic, devenit obişnuinţă în această parte de lume, cu lorzi locali, droguri, masacre și cu celebrele blood dimonds. Nu e ca în filmul cu Leonardo DiCaprio. Realitatea este mult mai crudă şi a bătut întotdeauna filmul.
Pe 8 septembrie 2014, ICSID (Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții) a înregistrat cazul cu numărul ARB/14/22 (https://icsid.worldbank.org/en/Pages/cases/casedetail.aspx?CaseNo=ARB/14/22#) prin care BSG Resources Limited, BSG Resources (Guinea) Limited și BSG Resources (Guinea) SÀRL au reclamat Republica Guinea pentru anularea concesiunii de exploatarea a zăcămintelor din Simadou în anul 2014. Avocații companiei (toate cele trei entităţi fac parte din compania BSGR - Beny Steinmetz Group Resurces) acuzau guvernul african că a încălcat unilateral termenii înțelegerii din 2008, în vreme ce reprezentanții acestuia se apărau arătând că respectiva înțelegere s-a făcut în mod ilegal, prin mituirea unor oficiali. Banii murdari ar fi ajuns chiar în buzunarul fostului președinte Lansana Conté (decedat în decembrie 2008, la puţin timp după încheierea afacerii) care, în contrapartidă, a anulat jumătate din concesiunea acordată în 1997 companiei britanico-australiene Rio Tinto și a oferit-o firmei BSGR.
„Minerii” din Simadou
Cele mai recente audieri în cazul BSGR vs. Guinea au avut loc la Paris între 22 mai și 1 iunie 2017 și au fost urmărite cu mare interes de presa internațională. Starul indiscutabil al acestora a fost creatorul companiei BSGR, Beny Steinmetz, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cu o avere estimată la câteva miliarde de dolari. Foarte atent cu ieșirile sale publice și adept al unei linii discrete în relația cu presa, de data aceasta miliardarul a șocat atunci când, via internet, s-a lansat într-un atac furibund la adresa lui...George Soros. După ce la etichetat drept „nebun” (http://www.telegraph.co.uk/business/2017/05/24/george-soros-nuts-claims-mining-magnate-beny-steinmetz/) Steinmetz l-a acuzat pe miliardarul de origine maghiară că se află în spatele întregii campanii de discreditare a sa și a companiei sale. Potrivit acestuia, Soros „ a socos din propriile buzunare 40-50 de milioane de dolari” pentru a-l distruge și a anunțat că îl va acționa în judecată pentru daune de 10 miliarde de dolari. O declarație de război fără echivoc. După aceasta lumii întregi nu-i rămâne decât să își țină răsuflarea și să așteapte deznodământul acestui „război al titanilor” care aruncă în luptă miliardar contra miliardar. Cum s-a ajuns aici?
FBI-ul intră în „conspirație”
Pe 25 iulie 2014, FBI anunța că cetățeanul francez Frederic Cilins a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru „obstrucționarea unei anchete federale privin presupuse acuzații de mituire cu scopul de obținere a unei concesiuni miniere în Republica Guinea.” (https://www.fbi.gov/contact-us/field-offices/newyork/news/press-releases/french-citizen-sentenced-for-obstructing-a-criminal-investigation-into-alleged-bribes-paid-to-win-mining-rights-in-guinea)
Conform capetelor de acuzare, Cilins a încercat să mituiască un martor dintr-o anchetă în plină desfășurare a FBI, care urmărea traseul unei operaţiuni internaţionale de spălare de bani, cu scopul ca acesta să distrugă unele documente care incriminau direct compania BSGR. Întreaga sa activitate a fost monitorizată prin interceptări și probată dincolo de orice dubii, astfel încât francezului nu i-a mai rămas decât să-și recunoască faptele și să pledeze „vinovat”. Să nu vă surpindă faptul că Frederic Cilins era angajatul indirect al lui Beny Steinmetz. După arestarea lui de către FBI, BSGR a emis un comunicat de presă scurt în care a recunoscut asocierea cu Cilins „pentru o scurtă perioadă de timp, datorită lipsei de personal din Guinea”.
În realitate acesta, împreună cu alți doi asociați, Michael Noy și Avraham Lev Ran dețineau, prin firma lor, PENTLER HOLDINGS, 17% din acțiunile BSGR Guinea și acționau în numele lui Beny Steinmetz pe lângă autoritățile locale. Și au acționat foarte bine. Atât de bine încât, așa cum am văzut, BSGR a obținut concesiunea în chestiune fără mari probleme (https://www.ft.com/content/2b431b2e-b996-11e2-9a9f-0144feabdc0?mhq5j=e1).
Mita primită de Lansana Conté în schimbul acordării drepturilor de exploatare de la Simadou a fost intermediată de către una dintre soțiile dictatorului african, Mamadie Touré, și s-a ridicat, conform anchetatorilor americani, la circa 5,3 milioane de dolari. Imediat după arestarea lui Cilins, FBI-ul a efectuat percheziții la proprietățile acesteia din Florida, unde s-a mutat după moartea soţului, și a confiscat bunuri în valoare de 1 milion de dolari. Schema prin care banii murdari au intrat în Statele Unite avea să fie dezvăluită odată cu publicarea celebrelor Panama Papers. (https://panamapapers.icij.org/the_power_players/)
|
Mamadie Touré, martorul cheie al FBI |
Documentele incriminatoare la care făcea referire Cilins și pe care Mamadie Touré trebuia să le distrugă erau două contracte semnate în 2007, respectiv 2008, prin care reprezentații BSGR Guinea operau transferuri în bani și acțiuni către aceasta, ca plată pentru intermedierea „negocierilor”. Operațiunea FBI, pornită ca o consecință directă a US Foreign Corrupt Practices Act, o lege care a marcat trecerea la nivel global a luptei împotriva corupției, a condus, în ciuda numeroaselor piedici și amânări la punerea în arest la domiciliu a lui Beny Steinmetz în decembrie 2016. Pașaportul israelian și cel francez i-au fost confiscate și a fost informat că nu mai poate părăsi Israelul timp de 180 de zile (https://www.theguardian.com/world/2016/dec/19/israeli-tycoon-beny-steinmetz-arrested-over-guinea-bribery-claims)
Evident că întreaga poveste a fost extrem de supărătoare pentru miliardarul israelian și chiar dacă, după numai o lună, a scăpat de arestul la domiciliu, este de înțeles recenta sa izbucnire nervoasă din timpul audierii de la Paris. A fost George Soros vinovat în vreun fel de „ghinionul” lui din Guinea? Momentan nu a produs nici o dovadă în acest sens.
Întrebat de presa israeliană asupra acestei chestiuni George Soros a afirmat că nu are nicio legătură directă cu acuzaţiile lui Steinmetz, dar a precizat că Guinea a reprezentat doar o parte din ceea ce el numeşte „cruciada împotriva corupţiei din Africa şi Europa de Est”. Afirmaţiile sale sunt deplin confirmate de rapoartele instituţiilor internaţionale, care arată că, în timpul preşedinţiei lui Lansana Conté , Guinea ajunsese pe poziţia a doua în topul celor mai corupte state din lume, depăşită doar de Haiti. Principala sursă a corupţiei era, exact cum spunea George Soros, reprezentată de exact genul de contracte pe care le încheiau cu statul african afaceriştii de genul lui Steinmetz. Banii au ajutat la menţinerea unui regim dictatorial, sancţionat în mod repetat pentru încălcări flagrante ale drepturilor omului.
Ancheta FBI-lui și dezvăluirile Panama Papers nu aveau cum să fie orchestrate tot de Soros şi ambele par, iată, a confirma acuzaţiile sale referitoare la sursele corupţiei din anumite zone ale lumii. „Geniul răului mondial” nu l-a forțat pe Steinmetz să devină client al MOSSAK FONSECA (firma panameză care s-a ocupat decenii întregii cu spălarea banilor murdari proveniţi din corupţia globală), cu nu mai puțin de 282 companii off-shore şi nu el l-a sfătuit să-și aleagă parteneri de afaceri din Brazilia, țara care este astăzi de departe în fruntea topului corupției mondiale.
Şi mai sigur este că nici Soros și nici FBI-ul nu l-au forțat să își aducă „afacerile” în România. Poate doar instinctul vânătorului, care simte animalul bolnav.
„Îndrăznește să crezi în România!”. Cum ai crezut şi în Guinea!
Sunt sigur că, până la momentul acesta al poveştii, ați făcut deja legătura între Beny Steinmetz de la BSGR și un anume Beny Steinmetz aflat în spatele scandalului care ține de câțiva zeci de ani capul de afiș în România: Roșia Montană. Presa de la noi a scris extensiv despre ițele afacerii (https://www.riseproject.ro/articol/cum-a-intrat-actionarul-rosia-montana-in-vizorul-fbi/). Ceea ce nu s-a scris este că ea are exact, dar exact, aceleași coordonate ca afacerea din Guinea. Aceeași concesiune minieră obținută în condiţii obscure, aceleași eforturi de a convinge pe toată lumea că trebuie făcută (printr-o campanie mediatică fără precedent la noi), aceleași sforțări ale liderilor politici de toate coloraturile de a forţa legal exploatarea cu orice preț (de la Adrian Năstase, la Traian Băsescu și Victor Ponta), și, iată, aceeași amenințare cu plata de miliarde de dolari ca despăgubiri pentru refuzul părții române de a-și onora contractul. 5, 7 miliarde de dolari canadieni, aproximativ 4, 4 miliarde dolari, solicită Gabriel Resources Ltd. de la statul român în cazul numărul ARB/15/31 (https://icsid.worldbank.org/en/Pages/cases/casedetail.aspx?CaseNo=ARB/15/31).
Altă similaritate interesantă, scăpată din vedere. În „afacerea de la Simandou” BSGR nu a plătit oficial nici un dolar pentru obținerea concesiuni, iar din declarațiile proprii a investit în jur de 160 de milioane de dolari în „modernizarea minelor” (vezi foto mai sus). În 2010 compania braziliană Vale a fost de acord să cumpere bucata deținută de BSGR din exploatare cu nu mai puțin de 2,5 miliarde de dolari, din care a plătit imediat 500 de milioane de dolari. Fără să ridice un deget, Beny Steinmetz a câştigat jumătate de miliard de dolari. Specialiștii financiari au numit-o „afacerea secolului”. Nici măcar nu mai era nevoie să se apuce efectiv de minerit.
În cazul Roșia Montană, nicio surpiză, lucrurile sunt ușor la fel. În luna iulie 2010 ziarul israelian online Globe (http://www.globes.co.il/en/article-1000575852)
anunța că Beny Steinmetz tocmai a câștigat 100 de milioane de dolari de pe urma creșterii valorii acțiunilor pe care le deținea la Gabriel Resources Ltd. Cum să câștige, dacă nici măcar nu s-a apucat de exploatare? Simplu. Gabriel Resources Ltd. deținea zăcământul de la Roșia Montana care avea, conform calculelelor experților, un număr de tone de aur și argint (nu menţionez cifrele pentru că sunt controversate şi ele). Prețul gramului de aur tocmai crescuse, deci valoarea totală a zăcământului a crescut. Valoarea fiecărei acțiuni a crescut corespunzător, deci rezultă mai mulți bani. Fără să miști un deget. Chiar că nu e nevoie să te apuci efectiv de minerit. E aproape un joc pe calculator. Singura diferență este că în loc să dai clikuri pe țăranii care îți cară aurul la castel ca în Age of Empires, trebuie să mai discuți cu şefii lor și să-i mai mituiești. Obositor, dar merită.
Oricât de seducător și controversat este subiectul aurului din munții noștri (ar fi poate momentul unui update al celebrelor versuri ale lui Goga, atât de uzitate de „patrioţii” de pe la noi, cu varianta Munții noștri aur poartă / Noi plătim din poartă-n poartă) el pălește în fața de anunțului pe care l-a făcut DNA-ul într-o zi din martie 2016. Instituţia care este în epicentrul bătăliei împotriva corupţiei din România solicita arestarea lui Beny Steinmetz, Tal Silberstein, Shimon Sheves și Moshe Agavi pentru „constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și complicitate la spălarea banilor”. Era vorba despre ceea ce presa românească a numit „afacerea Ferma Băneasa”. În câteva minute comunicatul a făcut ocolul planetei.
Principalul motiv nu era reprezentat de detaliile afacerii, chiar dacă ele sunt spectaculoase pentru că ascund un subiect ultrasensibil, anume furtul averii Casei Regale de România, ci de numele celor patru cetățeni israelieni și de faptul că toți erau conectați, într-un fel sau altul, de ani buni, la topul lumii politice și de afaceri din România. Fie au consiliat „crema oamenilor de stat” cum a făcut-o Tal Silberstein (Adrian Năstase, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu), fie au condus un vast imperiu imobiliar precum Moshe Agavi (Country Manager-ul BSGR, care a dezvoltat, între altele, proiectul West Park din cartierul Militari şi care îi îndemna pe români, din paginile revistelor de „business” autohtone, în noiembrie 2008, în plină criză imobiliară mondială, să „cumpere acum, altfel, într-un an veţi plăti mai mult!”), fie au asigurat legătura cu lumea politică israeliană, şi nu numai, precum Shimon Sheves (fost şef de cabinet al lui Yizhak Rabin, apoi preşedinte al companiei RSLB, care intermediază în prezent cea mai mare parte a afacerilor israeliene pe piaţa americană), cu toții îl aveau în spate pe Beny Steinmetz. Omul cu banii. Cel căruia Remus Truică îi raporta telefonic că mai trebuie să dea niște „mărunţiş” unor „persoane” pentru a încheia „afacerea”.
Șocul trebuie să fi fost uriaș pentru că replica a fost pe măsură. La nici o lună de la comunicatul DNA a izbucnit pe cât de celebrul, pe atât de aparent misteriosul scandal Black Cube. Doi agenți ai cunoscutei firme de securitate israeliene au fost arestați la București și acuzați că au desfășurat operațiuni ilegale de spionaj cu scopul de a obține date compromițătoare despre oficiali români, între care, la loc de cinste, figura șefa DNA, Laura Codruța Koveși. După ce toate scenariie conspiraționiste s-au liniștit a devenit evident că operațiunea, executată de o firmă cu legături directe în serviciile secrete israeliene și în cercurile puterii de la Tel Aviv, a avut drept unic scop împiedicarea obținerii unui nou mandat în fruntea DNA de către Koveși, prin compromiterea ei, şi stoparea părţii anchetei care ducea la cei patru influenţi oameni de afaceri israelieni. Operațiunea, codificată apocaliptic „Tornada”, a eşuat în ceea ce priveşte scopul principal propus, dar a produs un cutremur considerabil în lumea politică şi a serviciilor secrete de la Bucureşti, ale cărui replici sunt vizibile până în zilele noastre.
Producătorii de „Tornade”
Sigur că nu vom afla prea curând adevăratele implicații ale scandalului Black Cube, care a dispărut ca un fum din atenția presei, odată cu infirmarea mandatelor de arestare preventivă a celor patru inculpaţi israelieni din „afacerea Ferma Băneasa”. Poate că nici afacerea RAFO Oneşti (alt tun marca Steinmetz, investigat pe larg de Rise Project si AICI) ) nu îşi va găsi curând deznodământul legal.
Până la urmă vorbim despre oameni care „au investit în România, au asigurat locuri de muncă, au contribuit la creşterea economiei naţionale” şi nu despre oribilul conspirator Soros, care nu vrea decât să ne distrugă ţara. De unde ştim cât este el de nociv? Păi nu s-a vorbit despre asta atât de mult în campania electorală din 2016?
Ceapă „Soros” pentru PSD
Decembrie 2016 va rămâne, probabil multă vreme de acum încolo, un moment de supremă fericire pentru PSD şi pentru susţinătorii săi. Partidul nu mai câştigase atât de detaşat alegerile din România de pe vremea când era condus de Ion Iliescu. Pur şi simplu a spulberat firava opoziţie, care ar trebui să fie mulţumită că mai are ceva locuri în Parlament, deşi nici cu acelea nu prea pare că ştie ce are de făcut. În fine, s-a scris, s-a analizat, nu e mare lucru de adăugat.
De bucurat, nu s-au bucurat însă doar românii (cei care s-au bucurat) ci şi presa israeliană, care a putut să titreze că în spatele victoriei detaşate a „forţelor patriotice româneşti” s-au aflat doi consilieri care şi-au făcut mâna în campanii electorale pentru formaţiuni de extremă dreaptă şi naţionaliste israeliene, cât şi pentru actualul prim-ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu: Moshe Kulghaft şi Sefi Shaked. (http://www.jpost.com/Israel-News/Politics-And-Diplomacy/Israeli-strategists-win-Romanian-election-475699)
În felul acesta presa română a putut să afle că Sefi Shaked, omul din spatele campaniei lui Netanyahu, a condus, de asemenea, campania lui Aryeh Deri, liderul partidului ultra-ortodox Shas, actual ministru de interne al Israelului, cel care a fost anterior condamnat la trei ani închisoare pentru „mită şi fraudă fiscală” (a făcut 22 de luni de închisoare şi a fost eliberat în 2002). Sefi Shaked a devenit ultracunoscut după ce un clip difuzat de o televiziune israeliană şi devenit viral pe internet îl arată pe Aryeh Deri folosind o ceapă pentru a-şi provoca lacrimile necesare plângerii trecerii în nefiinţă a patronului spiritual al partidului Shas, rabinul Ovadia Yousef. Ideea i-a aparţinut consilierului său Sefi Shaked.
Din fericire, în campania electorală din România, Shaked nu a avut nevoie de ceapă (de altfel, la noi te apucă plânsul în fiecare zi fără să fie nevoie de stimuli externi) şi a mers pe mâna colaboratorului său Moshe Kulghaft.
Înainte de deveni conducătorul campanie electorale a PSD, Kulghaft a dirijat o campanie de succes pentru Im Titzu, o formaţiune extremistă israeliană al cărui slogan este „Construind visul sionist!”. Organizaţia a devenit cunoscută pentru atacurile sale asupra unor universităţi (Universitatea Ben Gurion în 2008, Universitatea Haifa în 2013), programe de educaţie sponsorizate de fundaţii internaţionale (Centrul Minerva pentru Drepturile Omului) sau ONG-uri (Comitetul de luptă împotriva torturii în Israel etc) toate acuzate de „trădare” şi „activităţi îndreptate împotriva statului Israel şi a sionismului”. Ţintele predilecte ale Im Titzu sunt mediile universitare, artiştii şi în general intelectualii israelieni, care sunt frecvent acuzaţi că nu sunt „suficient de sionişti”, sau că permit atacuri la adresa identităţii naţionale. Pentru campaniile Im Titzu, Kulghaft a realizat un clip în care activiştii pentru drepturile omului şi în general „ONG-iştii” sunt portretizaţi drept „trădători care îi ajută pe terorişti”.
Gabriela Vranceanu Firea si Moshe Kulghaft sarbatorind mandria ca sunt romani
Ar mai fi de adăugat un alt ingredient important. În ultimii ani, George Soros a intrat sistematic în conflict cu politicieni de top de la Tel Aviv, criticând în mod constant corupţia şi tendinţele naţionaliste (unii comentatori le etichetează chiar extremiste) ale acestora. ONG-urile finanţate de el au făcut publice abuzurile forţelor armate israeliene în Teritoriile Ocupate şi încălcările sistematice ale drepturilor minorităţii arabe. Din aceste motive, şi din multe altele, Soros este unul dintre inamicii actualului prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu, lucru devenit mai mult decât evident după recentul episod din Ungaria.
Despre politicianul israelian, implicat în numeroase scandaluri de corupţie (de exemplu, „cazul 1000” – primirea de cadouri scumpe de la oameni de afaceri bogaţi, „cazul 2000” – acuzaţii de participare la o schemă de mituire a presei) se poate spune că este într-o situaţie similară cu alţi cleptocraţi europeni, dintre care cel mai apropiat îi este Vladimir Putin (aici există o poveste extrem de interesantă, dar nu este momentul s-o dezvoltăm). La fel ca şi prietenul său rus, Netanyahu s-a înconjurat de un grup de oligarhi, care l-au susţinut şi îl susţin în continuare, şi care primesc în schimb contracte generoase pentru afaceri cu armament, construirea de infrastructură etc.
Acesta este, pe scurt, contextul şi explicaţia pentru care a apărut tema „Soros – inamicul poporului român şi omul din spatele lui Cioloş, Iohannis etc” versus „PSD – reprezentantul a tot ce este românesc”, în disputa electorală din decembrie 2016. A fost vorba despre o platformă mult mai amplă şi abil interpretată. Rezultatul a fost cel pe care îl ştim.
Ceea ce nu s-a observat este că această adevărată „Frăţie a Cleptocraţilor”, care îi include pe Vladimir Putin, Benjamin Netanyahu, Viktor Orban şi alţii, şi care din păcate este sprijinită interesat şi de cei care ar trebui să fie „liderii lumii libere” (da, la Donald Trump mă refer), l-a primit cu braţele deschise pe domnul Dragnea. Nu-i puţin lucru să aparţii un club atât de „select”.
Ce indică busola domnului Dragnea
Presa românească a dedicat materiale succinte unui eveniment extrem de important, care s-a petrecut în ianuarie 2016 la Bruxelles. Aici a avut loc cea mai recentă întrunire a Congresului Evreiesc European (EJC), întrunire în cadrul căreia, între altele, domnul Liviu Dragnea a primit, ca să citez zisa presă românească, „cea mai înaltă distincţie acordată de ECJ, Compasul Ierusalimului”. Comentariile au fost în general pozitive, inclusiv în presa de regulă ostilă PSD-ului, accentuând pe faptul că este singurul român care a fost onorat în acest mod, ceea ce arată aprecierea de care se bucură în rândul comunităţii evreieşti din Europa. Evident, o reuşită a politicii noastre externe şi o recunoaştere a anvergurii internaţionale a domnului Dragnea.
Episodul este menţionat în CV-ul oficial al liderului PSD cu următoarea motivaţie a neobişnuitului gest: „pentru contribuţia personală adusă promovării conceptului de toleranţă şi combaterea negaţionismului Holocaustului, pentru prietenia arătată faţă de Statul Israel şi sprijinul acordat Comunităţii Evreieşti” (http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=111&leg=2012&cam=2&pag=0)
Analiştii politici au legat imediat motivele acordării respectivei distincţii de o iniţiativă legislativă a acestuia cu privire la „defăimarea socială” din 2015-2106. Amplu dezbătută şi subiect de controverse intense, propunerea legislativă a fost privită ca o tentativă de cenzură a presei sub pretextul apărării „demnităţii umane” şi a „toleranţei faţă de diferenţele de grup”, ziariştii români arătând că printre prevederile, altfel generoase, ale textului erau strecurate şi unele care făceau imposibile viitoare referiri la „averea personală sau apartenenţa politică”. Articolele au vizat îndeosebi legăturile directe (răutăcioşii au vorbit despre o operaţiune de tip copy-paste) cu iniţiativele Consiliului European al Toleranţei şi Reconcilierii (ECTR), o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Paris, care îşi propune să monitorizeze derapajele xenofobe, atisemiste şi discriminarea rasială pe continent. A fost pretextul pentru un nou val de dispute privind „oculta evreiască” versus „antisemiţii, şi conspiraţioniştii fără discernământ”. După care s-a aşternut, ca de obicei, tăcerea.
Trecând peste modul complet aiuristic în care a fost prezentat subiectul, începând cu traducerea eronată a distincţiei respective (inclusiv în CV-ul preşedintelui Camerei Deputaţilor), care este în fapt o busolă şi nu un compas (compass în limba engleză se traduce prin busolă, nu prin compas), lucru care, de altfel, putea fi verificat extrem de uşor pe internet (link busola), ceea ce s-a remarcat în mod corect a fost coincidenţa de nume între preşedintele ECTR (care s-ar fi aflat în spatele iniţiativei legislative a domnului Dragena) şi preşedintele ECJ (care l-a premiat în ianuarie 2016) şi anume Moshe Kantor, conducătorul proaspăt reales al comunităţilor evreieşti din Europa.
Pentru cei care nu citesc presa internaţională trebuie să amintesc că Preşedintele ECJ este, de mai bine de opt ani, de când deţine funcţia respectivă, în centrul unui scandal uriaş, care leagă numirea sa şi suportul pe care îl primeşte de coincidenţa cu faptul că a fost (şi încă este prin compania sa AKRON) unul dintre oligarhii pe care se sprijină Vladimir Putin. Presa israeliană i-a dedicat articole ample şi a dezvăluit modul în care Viatcheslav Moshe Kantor a ajuns în topul Forbes cu o avere estimată la 3,1 miliarde dolari în urma afacerilor cu îngrăşăminte după căderea URSS. De asemenea, este menţionat ca fiind unul dintre oligarhii cu origini evreieşti care a ales partea câştigătoare în lupta lui Putin cu grupul „Yukos” condus de Hodrokovski. (http://www.haaretz.com/jewish/features/1.699655)
Tot în acest context, înainte de convocarea intempestivă a congresului pentru realegerea sa la Bruxelles, deşi scopul iniţial era comemorarea Holocaustului (International Holocaust Remembrace Day, 27 ianurie), a condus o delegaţie într-o vizită la Moscova, unde a fost primit de însuşi Vladimir Putin. În timpul acestei vizite s-a produs cea mai bizară declaraţie a preşedintelui rus din ultima vreme: vorbind despre noul val de antisemitism din Europa, Vladimir Putin i-a invitat pe toţi evreii europeni să vină în Rusia, unde se vor simţi în siguranţă ! Nu ştiu ce au de spus despre această invitaţie generaţiile de evrei care au fugit din ţara care a inventat noţiunea de „pogrom”, dar sunt sigur că istoricii ar avea câte ceva de comentat. Oricum, entuziasmul cu care Moshe Kantor a salutat propunerea preşedintelui rus a trimis fiori reci pe spinarea multora dintre liderii comunităţilor evreieşti, la fel de reci ca perspectiva ca acesta să ajungă preşedinte al Congresului Mondial Evreiesc.
După cum se ştie, busola primită ca distincţie de domnul Dragnea este una specială. Este construită în aşa fel încât, indiferent de locul unde se află pe planetă deţinătorul ei, acul indică direcţia Ierusalimului (de unde numele). Având în vedere cele arătate până acum, busola domnului Dragnea pare a mai avea un ac suplimentar, care arată în direcţia Moscovei. De fapt, ca să fiu şi mai precis, arată drumul spre „Frăţia Cleptocraţilor ”.
În încheiere două veşti: una rea şi una bună
Am încercat în prezentul material să prezint succint ceea ce consider că se află în spatele campaniei împotriva miliardarului american George Soros declanşată în ultimii ani şi susţinută intens în România. Legăturile, după cum puteţi constata sunt de o complexitate ameţitoare şi dacă nu ar fi rodul unor investigaţii jurnalistice desfăşurate de presa internaţională timp de ani de zile şi susţinute de probe, ar putea foarte uşor primi ştampila de teză conspiraţionistă. Interesele financiare, luptele pentru puterea politică, valul naţionalist şi antidemocratic, asediul asupra Uniunii Europene şi instalarea unor regimuri cleptocratice în întreaga lume („Frăţia Cleptocraţilor” cum am numit-o), regimuri care se susţin reciproc în interesul comun de a distruge anticorpii care le pot opri dezvoltarea, sunt motivaţii mai puternice de a-l demoniza pe George Soros (şi prin el, ceea ce se numeşte „societatea civilă” şi presa independentă de investigaţii) decât teza „antisemitismului” sau a „ocultei mondiale”.
Vestea rea pentru cei care încă mai cred că lupta împotriva corupţiei a devenit singurul mod de a stopa distrugerea democraţiei şi calea spre disoluţia a tot ceea ce s-a obţinut cu mari sacrificii de-a lungul a generaţii întregi, este că ea, corupţia, s-a globalizat. Este prezentă peste tot în lume, şi-a creat legături transnaţionale şi vehicule de propagare până acum inaccesibile prin participarea unor entităţi statale, companii multinaţionale, organizaţii influente şi extrem de puternice. În faţa miliardelor de dolari, a serviciilor secrete aflate la dispoziţia cleptocraţilor, a trusturilor de presă şi a reţelelor de crimă organizată există în aparenţă o linie de apărare firavă, reprezentată de câteva agenţii guvernamentale, ONG-uri (sorosişte sau nu) şi cetăţenii obişnuiţi. Pare o luptă inegală. Dar vine veste bună.
Vestea bună este că dacă corupţia este globală, atunci şi anticorpuţia este la fel. Operaţiunile desfăşurate de FBI şi de alte agenţii internaţionale au destructurat periodic reţelele generatoare de bani murdari, există o luptă coordonată împotriva acestora şi rezultatele sunt vizibile şi cuantificabile. Tocmai de aceea, în ceea ce ne priveşte avem motive întemeiate de optimism.
Încercările de îndepărtare a doamnei Koveşi din funcţia pe care o deţine în fruntea DNA, urmărită cu atâta înverşunare, dovedeşte nu numai faptul că anchetele procurorilor au lovit în sfârşit puncte nevralgice de neatins până acum, ci şi lipsa de imaginaţie a celor care le concep. Laura Codruţa Koveşi este cea mai mică problemă pe care o aveţi stimaţi domni. Tocmai aţi apărut pe radarul anticorupţiei globale!Şi nu e vina lui Soros.
