Pe aceeași temă
● Mass-media de aici au reacţionat aşa cum toţi cei care locuiesc în Japonia sunt obişnuiţi să reacţioneze. Nu au creat panică, nu au confecţionat senzaţional, pur şi simplu au informat şi au susţinut moral. Un lucru pe care nu pot să-l spun despre mass-media străine, pe care le-am urmărit în paralel şi care au început să devieze, să dezinformeze şi să distorsioneze din ce în ce mai mult ceea ce se întâmpla aici. Familia noastră a avut de suferit mai mult din cauza dezinformării din mediile străine urmărite de rudele şi prietenii noştri (din România şi din alte părţi). Am primit şi mai primim încă telefoane şi mesaje în care suntem îndemnaţi să fugim din Japonia, de radiaţii, de foamete etc. etc.
● Cea mai mare parte a Japoniei nu este afectată material de cutremurul din 11 martie. Partea de est a ţării se află momentan în stare de avarie (se fac întreruperi de curent, programate şi prin rotaţie), din cauza reducerii capacităţii de furnizare de electricitate în zonă. Este vorba despre centralele electrice - nucleare, dar şi pe combustibili fosili - din zona afectată de seism, care au fost automat închise la cutremur şi la care se fac în acest moment inspecţii pentru a se vedea dacă se pot reporni în siguranţă.
● Necesarul de provizii există şi încă mai mult decât atât. Într-adevăr, localităţile adiacente celei calamitate par a fi mai afectate în ceea ce priveşte aprovizionarea, din diverse motive: drumuri stricate de seism, dar şi faptul că din zonele acelea au început în primul rând ajutoare către zonele sinistrate. Dar nu am auzit pe nimeni să se plângă de asta. Toată lumea spune: „sunt oameni care au pierdut absolut tot şi, dacă aceia nu se plâng, de ce ne-am plânge noi?“.
● Absolut toţi locuitorii Japoniei fac instructaje (fie doar şi prin material tipărit) despre cum să se comporte şi ce pregătiri trebuie făcute în eventualitatea unui cutremur, precum şi exerciţii de evacuare în caz de dezastru - fie acela incendiu, cutremur, erupţia unui vulcan, taifun ori tsunami. Am participat, bineînţeles, şi noi, fie la serviciu, fie la şcoala unde merge băiatul nostru. Şcolile fac asemenea exerciţii destul de des, părinţii sunt anunţaţi din timp când trebuie să participe şi ei.
● Teama de cutremur e permanentă în Japonia, în orice moment, nu numai acum. Dar e o diferenţă între teamă şi panică, iar dacă teama există, panica - datorită pregătirilor alfabetizării, începând de la şcoala primară, în privinţa dezastrelor naturale - nu. Teama de radiaţii este iarăşi una permanentă în Japonia. Având în vedere experienţa acestei ţări - singura care a fost vreodată lovită de o bombă atomică -, nu cred că e iraţională această teamă. Aşadar, teama - dacă e să folosim acest termen - există. Eu aş spune mai degrabă îngrijorare, disconfort. Dar există şi încredere în autorităţi, iar dacă acestea promit siguranţă, fie ea nucleară ori alimentară, se ştie că aşa va fi.
● Există multă tristeţe, dar spiritul de aici este „dacă nu ne ajutăm noi, cine să ne ajute?“. Există compasiune, sprijin, calm, optimism - toate ingredientele necesare pentru a depăşi aceste momente extrem de dificile. În plus, societatea japoneză nu a suferit niciun fel de avarie, ba dimpotrivă, dezastrul i-a făcut pe oameni să strângă rândurile.
● Situaţia nu are cum să se deterioreze, din punctul meu de vedere, e pe cale de revenire. Nu am de gând să revin în România. Chiar şi în situaţia actuală, Japonia e o ţară mai sigură şi stabilă din punct de vedere economic şi social decât multe alte locuri din lume. Facem parte din societatea de aici, unde să plecăm?
Iulia Mihalache a absolvit fizica, dar a îmbrăţişat o carieră jurnalistică în anii 90. De 13 ani, trăieşte în Japonia, alături de soţul său fizician şi de copilul lor, toţi cetăţeni români.
18 martie 2011
