Directoratul pentru religie din Turcia a epurat pana acum 1.112 persoane, inclusiv predicatori si eruditi ai Coranului de la puciul esuat din 15 iulie, a informat institutia, citata de Reuters.
Doi bărbați înarmați cu cuțite au luat marți mai mulți ostatici (între patru şi şase oameni) într-o biserică din oraşul Saint-Etienne-du-Rouvray, aflat din nordul Normandiei, a anunțat Poliția, conform Reuters. Un preot a fost ucis, iar un ostatic este grav rănit. Stat Islamic a revendicat atacul din biserică.
Cel puţin 19 persoane au fost ucise, iar alte 50 au fost rănite într-un atac comis marţi dimineaţă la un centru pentru persoane cu dizabilităţi din oraşul japonez Sagamihara, situat în apropiere de Tokyo, conform BBC News online.
Recep Erdogan, presedintele Turciei, a declarat, intr-un interviu pentru televiziunea germana ARD, ca poporul sau vrea reintroducerea pedepsei cu moartea iar guvernantii nu pot sa ignore acest lucru.
Turcia şi-a exprimat satisfacţia faţă de "susţinerea necondiţionată" a Guvernului turc din partea preşedintelui rus Vladimir Putin, în urma tentativei de lovitură de stat de la 15 iulie, şi a promis o îmbunătăţire rapidă a relaţiilor bilaterale după o fractură de opt luni, relatează Hurrieyt.
Cinci din cei 42 de jurnalişti turci pe numele cărora au fost emise mandate de arestare sunt în custodia autorităţilor. Printre aceştia nu se află şi cunoscuta ziaristă Nazli Ilicak (foto), care a fost şi parlamentar.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an