De același autor
Revista noastră a abordat frecvent subiectul integrității academice. Auzim unele opinii că tema nu e de interes, că oamenii sunt preocupați de cu totul alte lucruri – scumpiri, criza energiei, război etc. Nimeni nu contestă că toate acestea îngrijorează, însă educația rămâne un subiect actual, de educație depinde un viitor pe care îl vedem deocamdată în ceață. Plagiatul ministrului educației a suscitat interes, așa cum și dezbaterea Legii Educației și a anomaliilor propuse a fost vie pe rețelele sociale și în presă.
A. Ilica ne scrie de la Arad că felul cum a sărit Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, în apărarea ministrului Cîmpeanu „este o formă de gândire sucită, de neînțelegere a semnificației plagierii, plasând discuția în relația cu beneficiile. Hoția intelectuală există sau nu există, fără condiționări economice ori obținerea de avantaje”.
De ce ar apăra un rector al unei universități plasate printre primele ale României un ministru plagiator? A. Ilica găsește o explicație în „coalizarea rectorală”. „Marilen Pirtea se regăsește printre cei șapte rectori care au beneficiat de o ordonanță de urgență a ministrului Cîmpeanu, pe atunci în guvernul Ponta, care a modificat sensul Legii nr. 1 / 2011, cu precizarea referitoare la dreptul de a avea două mandate succesive, complete, de rector”.
Presa a scris repetat despre feudalizarea universităților din România și despre șmecheriile procedurale prin care mai mulți rectori s-au permanentizat la conducerea instituțiilor. Fiindcă a conduce o universitate a devenit o afacere cu venituri adeseori incredibile. O listă a veniturilor rectorilor, prorectorilor și decanilor universităților publice aduce la vedere venituri între 5.000 și 10.000 de euro pe lună. Implicarea politică a rectorilor îi transformă în poli de putere utilizabili de către partide.
Ilica descrie cum s-au menținut la putere șapte rectori cu sprijinul lui Sorin Cîmpeanu, pentru a putea obține al treilea mandat, „încălcând legea de bază a învățământului superior”, profitând de o ordonanță de urgență care menționa că „o persoană nu poate ocupa funcţia de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete”. Redăm demonstrația:
„Marilen Pirtea, rectorul Universității din Timișoara, a plecat, împreună cu Cîmpeanu, în vizită la o universitate din Maldive (oct. – nov. 2018), autosuspendându-se din funcție;
Leonard Azamfirei, rectorul Universității MF din Târgu Mureș, a făcut parte din delegația pentru Maldive, autosuspendându-se, cu aprobarea ministrului Cîmpeanu;
Ioan Abrudan, rectorul Universității din Brașov, a făcut parte din aceeași delegație „la celebra” universitate din Maldive, candidând pentru al treilea mandat pentru că „al doilea n-a fost complet”;
Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, care a făcut parte dintr-o delegație MAE, împreună cu Cîmpeanu, în Republica Burundi (aprilie 2018);
Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agronomice din București și președintele Consiliului Național al Rectorilor, autosuspendat trei săptămâni în noiembrie 2018, făcând parte din mai multe delegații;
Călin Oros, rectorul Universității din Târgoviște, autosuspendat o lună pentru o delegație în Bosnia și Herțegovina;
Ioan Bondrea, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, visiting professor în Shanghai.”
Concluzia cititorului este la fel de amară ca a jurnaliștilor care au semnalat cazurile și subliniază pericolul ca noua lege a educației să creeze dinastii de rectori intangibili. „Toate acestea se întâmplă într-o Românie educată, iar cei care fac educația sunt profitori, plagiatori, speculativi cu ordonanțe dedicate. Cât respect mai pot consuma acești rectori de trei mandate în comunitatea lor academică?”, se întreabă A. Ilica. //
