Dușmanii popoarelor pe prima pagină

A diviza, a pune în conflict, a despărți, a se­gre­ga, a isteriza etc., aceste atribute încep să se substituie rolului pacificator al presei, în­demnată în toate documentele fondatoare să nu incite la ură, la dis­cri­mi­nare, la agresiune sau dis­cor­die socială. Fenomenul Brexit n-a încetat să producă ene­r­gii negative transmise prin mass-media. Cu puține zile în urmă, Înalta Curte de Jus­tiție a Marii Britanii a decis că guvernul nu poate activa fără votul Parlamentului Art. 50 din Tratatul de la Lisa­bona, pentru începerea nego­cie­rilor de părăsire a Uniunii Europene. Un val de nemulțumire s-a propagat dinspre susți­nă­torii Leave, iar presa a oferit scena acestei noi controverse. Pagina de gardă a coti­dia­nului Daily Mail din 4 noiembrie 2016 titra sub imaginile celor trei judecători care au sem­nat decizia un titlu șocant: Enemies of the people, adică Dușmanii poporului. Cu dez­gustul adecvat, analistul politic James Slack comentează decizia ca pe o încălcare a voin­ței celor 17,4 milioane de britanici care au votat ieșirea din UE. Chiar dacă tabloidul bri­tanic conservator, cu o circulație de peste 1,5 milioane tiraj zilnic, al doilea după The Sun, a sus­ținut tabăra Brexit, totuși, titlurile și tex­tele revanșarde împotriva au­torității justiției sunt rare în presa britanică. Tradiția și de­mocrația au păzit până acum instituția, consolidând încre­derea cetățenilor. Printre cei trei judecători, Lordul Tho­mas se bucură de un înalt pres­tigiu, ca fondator al Eu­ropean Law Institute.

Atacul n-a rămas fără reac­ție. Primii au reacționat citi­torii, care au intervenit online și au corectat, uneori în cheie ironică, titlul, au criticat în­demnul la răfuială subiacent și au trimis sesi­zări. A reacționat și breasla. În aceeași seară, canalul BBC Two a programat un talk-show pe subiect. Invitați: Stephen Grover, redac­torul-șef al ziarului, și Stella Creasy, membră laburistă a Parlamentului britanic, iar în fun­dal incriminanta pagină întâi. Discuția, bine condusă de moderatoare, a accentuat nece­sitatea eticii, respectarea unor limite în ex­pri­mare, pentru a nu produce manipulare și se­gregări inutile. Grover a ieșit șifonat din emi­siune. Adam Bienkov, de la Politics.co.uk, se întreba tot atunci pe Twitter ce s-a întâmplat cu țara sa, unde, în mai puțin de șase luni de la asasinarea deputatei Jo Cox de către un ins care striga „Moarte trădătorilor!“ pe tema Brexit, presa multiplicată pe rețelele sociale instigă din nou: „Este una dintre cele mai ires­ponsabile și primejdioase pagini de gardă publicate vreodată în Marea Britanie. Este o deliberată intimidare a celor care cer apli­carea legii. Și aceasta are deja un efect peri­culos. În orele de după apariția publicației, suporterii Brexit au lansat un apel pe rețelele sociale de execuție publică pentru cei trei judecători“, scrie jurnalistul. A reacționat și corpul juriștilor. James Turner a detaliat de ce sentința nu blochează ieșirea Marii Britanii din UE și de ce e nevoie de ratificarea Parla­mentului. Dar așteptările avocatului privind mass-media au rămas scăzute: presa nu va face efortul de a explica, fiindcă scandalul, în cazul tabloidelor, este mai profitabil.

Site-ul Fullfact.org face apel la memorie, punând în paralel Daily Mail cu un ziar nazist. Similitudinile cu Illustrierter Beobachter din 1933, ziar oficial al Partidului Nazist, care nu­mea „dușmani“ și „trădători“ ai poporului 33 de magistrați, politicieni, jurnaliști, sugerează că istoria se uită prea ușor. În zilele noastre, Turcia lui Erdoğan este scena epurărilor în masă, iar magistrații, universitarii, ofițerii, jur­naliștii înfundă închisorile acuzați ca „duș­mani ai poporului“. România concentraționară are o întreagă istorie a identificării de inamici ai neamului. Legile comuniste au consfințit categoria de „dușman al poporului“, listele „tră­dătorilor“ erau publicate în Scânteia, or­gan al PCR, iar arhivele consemnează peste 134.000 de procese politice între 1949 și 1960, cu peste șase sute de mii de con­damnări.

Discordia guvernează azi comunitățile Sta­te­lor Unite ale Americii în jurul alegerilor prezi­dențiale. Tonul l-au dat candidații, cu deo­se­bire Donald Trump, care n-au ezitat să folo­sească limbajul urii și al discriminării. Iar pre­sei i-a priit, pentru audiență și tiraj. Le-a priit și netizen-ilor, care și-au vărsat frustrările pe rețele. Poate democrația să producă echilibrul necesar pentru o conviețuire normală? Ve­dem, însă, există îndoieli justificate.