Modelul occidental al presei a eșuat în Europa de Est

Imediat după căderea simbolică a comunismului, presa s-a urcat pe valul de emoție generat de revoluții și pe visul libertății. După aproape trei decenii, bilanțul este mai puțin optimist.

Brindusa Armanca 05.06.2018

De același autor

 

Generația de jurnaliști care avea în 1989 între 30 și 40 de ani își amintește cât entuziasm a alimentat producția de presă timp de 10-15 ani. Sute de publicații efemere se nășteau și dispăreau după câteva numere, iar publicul avid de știri stătea la coadă după ziare, mai apoi cu ochii lipiți de televiziunile abia apărute, care, toate, vorbeau despre enigmele Revoluției și despre viitorul democratic al țării. Între timp, foștii propagandiști ai ziarelor PCR s-au convertit și au pus mâna pe patrimoniul acestora, devenind jurnaliștii bogați ai cețoasei tranziții. Aflăm azi din listele publicate de istoricul Mădălin Hodor că unii „elefanți“ fuseseră învestiți cu încredere de fosta Securitate, care nu i-a uitat nici după 1989, transformându-i în cei mai vizibili formatori de opinie, gata oricând să schimbe baricada politică. Grosul jurnaliștilor s-a profesionalizat cum s-a putut, prin intermediul trainingurilor organizate de parteneri mediatici occidentali, prin vizite în străinătate sau din primele cărți de media traduse în românește în anii ’90 la Editura Polirom, grație unui program finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă. Tot în acei ani s-au fondat primele facultăți de jurnalism, după modele occidentale, profesorii fiind instruiți în Europa de Vest și în SUA. Nimeni n-ar fi negat în acei ani de efervescență încrederea în valorile și standardele consacrate ale jurnalismului, când profesia avea încă o aură de eroism: adevăr, corectitudine, respect pentru public, responsabilitate, integritate etc.

 

După aproape trei decenii, bilanțul este mai puțin optimist. Modelele occidentale în mass-media au eșuat în practica majorității țărilor din fostul bloc comunist. Aceasta este concluzia la care au ajuns participanții la Conferința CEECOM, ediția a XI-a, organizată la Universitatea din Szeged. Din complexul explicațiilor, prof. Epp Lauk (Finlanda) a subliniat incongruența dintre tipul democrațiilor din cele două blocuri, dintre democrația participativă vestică și democrația hibridă a tranziției din țările CEE. Memoria culturală, elemente psiho-sociologice ce țin de traversarea unor epoci istorice diferite au împiedicat consolidarea comunităților mediatice din țările Europei Centrale și de Est, care nu au avut parte de stabilitate. La început, imediat după căderea simbolică a comunismului, presa s-a urcat pe valul de emoție generat de revoluții și pe visul libertății presei, un fundament iluzoriu care n-a putut susține o dezvoltare solidă a presei. S-a văzut în anii crizei financiare din 2008-2010, când industria media, confruntată și cu apariția noilor tehnologii, a făcut implozie. De la misiunea salvatoare a presei până la dezvoltarea modelului modern de business pasul a fost prea mare și schimbările prea abrupte. Jurnaliștii au fost expuși după diverse rupturi - ruptura dintre generația veche și cea nouă, între ideologia trecutului și democrație, între cultura obedienței și libertate, între presa de stat și cea privată, ulterior între presa clasică și new media etc. - să experimenteze noi identități, noi loialități și standarde, pe fond cultural/religios/etic diferit de cel vestic. Asta a produs mai degrabă o mimare a valorilor vestice, clamate teoretic și trădate în practică. Ambiguitățile deontologice și deruta comunității jurnalistice a permis instalarea mogulilor implicați politic care și-au subordonat o bună parte a presei în toate țările CEE, atât pentru a le servi interesele de afaceri, cât mai ales pentru a le instrumentaliza pe cele politice. Se întâmplă la fel în Bulgaria, în Ungaria, în Slovacia, în Cehia, în România etc.

 

Digitalizarea a adus alte provocări. Sabina Mihelj, de la Universitatea Loughborough din Marea Britanie, propune un alt criteriu în analiza mass-media din spațiul central și est-european, și anume statutul public al presei. Dacă, până în 1989, presa avea o misiune informativă, educativă și culturală, iar proiectul ei era de a partaja cunoștințe și valori, în era digitală mass-media primește un rol de monitorizare, iar statutul public este dat de vizibilitate. Azi este fundamental schimbat raportul între reprezentare și notorietate, cultura adevărului în epoca fake news și a postadevărului este abandonată, mediile publice le imită pe cele comerciale, televiziunile comerciale se eschivează de la misiunea publică, iar libertatea presei devine un subiect secundar în absența vizibilității. Cine nu poate avea o voce publică devine invizibil. Iar Facebook și rețelele sociale nu pot compensa acest handicap.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22