De același autor
După ce campania pentru prezidențiale s-a desfășurat sub semnul educației ca element strategic, iată că pentru reducerea deficitului azi tot profesorii sunt puși în prima linie a sacrificiului. Apostolatul nu este o simplă metaforă pentru guvernul condus de domnul liberal de la Oradea, ci este aplicat în sens literal: profesorii să se mai sacrifice o dată, ei oricum nu spun nimic și chiar dacă spun, tot degeaba. Dacă fac grevă, sunt sfâșiați public de părinți furioși și elevi instrumentalizați de alții. Dacă în final totuși reușesc să facă o grevă și să fie băgați în seamă de guvernanți, li se promite mult și li se dă la început puțin, apoi nu li se mai dă nimic, apoi sunt din nou puși la stâlpul infamiei pentru că li s-a dat și, ce să vezi, la sfârșit li se pune în cârcă deficitul României.
S-au scris analize documentate și extrem de competente în ultimele două săptămâni care arată foarte clar de ce austeritatea este nu numai greșită și ineficientă – ca să folosim un cuvânt extrem de iubit de guvernarea actuală –, dar și generatoare de conflicte și de clivaje sociale din ce în ce mai grave, mai ales când începe cu educația. La fel de îngrijorătoare este recuperarea unui mecanism dovedit catastrofal de identificare narativă și simbolică a unui inamic. În cazul acesta, rețeta este ciorba reîncălzită și toxică a bugetarului leneș, incompetent, chiulangiu. Profesorul care nu muncește, care are vacanțe lungi și nemeritate, care nu-și face treaba la clasă, care are deja salariu mult mai mare decât merită: una dintre rarele narațiuni care i-au unit pe Băsescu și Tăriceanu în precedentul val de austeritate, liantul fiind un dispreț deloc disimulat pentru o întreagă categorie profesională.
Și mai grav azi este că premisele păreau teoretic favorabile. Președintele nou ales cu sprijinul masiv al categoriei astăzi din nou puse la stâlpul infamiei și-a construit o parte semnificativă a campaniei cu subiectul educației. Ministrul de resort, teoretic, venind din mediul universitar, ar fi trebuit să înțeleagă mai bine și cum funcționează meseria, și care este impactul devastator sistemic al unei educații puse pe butuci. Se pare că studiul „psihologiei poporului român” (un domeniu de studiu cel puțin vetust, dar care a creat notorietate într-un spațiu public însetat de stereotipuri esențializante) nu-ți creează anticorpi la iubirea de funcții guvernamentale. Și, uite așa, din „educația ca linie de siguranță națională”, înainte de alegeri s-a ajuns acum la „profesorii să stea 8 ore la școală”, la clase cu și mai mulți elevi, pentru că nu erau destul depășite toate standardele europene la capitolul suprapopulării școlare, la creșterea normei didactice (dar nu, nu scădem salariile), totul, fără scuze, fără „ne pare rău”, ci, dimpotrivă, în zgomotul demonizării, al târârii în noroi a educației și cercetării.
Pentru că nu era suficient, au început tăieri și la bursele elevilor, la diverse alte categorii de burse sociale care, deși prost concepute – tratau simptomele și nu boala sistemică – reușeau să mai țină câteva sute de copii în școală. Abandonul școlar este una dintre primele probleme semnalate în toate analizele la nivel preuniversitar și universitar. Nu poți combate abandonul tăind burse, supraaglomerând clasele și supraîncărcând normele unor profesori și așa încărcați peste măsură, nu numai cu volumul de muncă, dar și cu sabotarea constantă, ticăloasă a prestigiului profesiei.
Nimeni nu se aștepta la lapte și miere. Dar e revoltător dublul standard, lașitatea incomensurabilă și complicitatea de care se fac deja vinovați membrii coaliției de guvernare pentru că au ales, din nou, să îi atace și să le bage mâna în buzunar celor vulnerabili. „Ceea ce contează cu adevărat într-o funcție publică este ceea ce faci cât timp o ocupi, în raport cu remunerația primită. Asta face diferența dintre o sinecură și o responsabilitate asumată.” Așa a răspuns Guvernul pe data de 5 iulie 2025 la articolele de presă care documentau prezența marelui maestru al reducerii deficitului, primul ministru Ilie Bolojan, în calitate de secretar general al Guvernului, în Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări al Eximbank din 2007.
Teoretic, afirmația nu are nimic fals în ea, dar totul ține de context, firește: un puternic sentiment de déjà-vu, 2008-2009, când ni s-a explicat că din cauza crizei financiare globale s-au tăiat banii de la educație, de la cultură, de la sănătate etc. Au trecut 18 ani de atunci, 18 ani de când suntem membri ai UE. Nenumărate oportunități ratate, nu din vina profesorilor sau a elevilor, ci din pricina incompetenței, corupției, nepăsării, lașității acestor oameni de la guvernare care pretind că sunt noi, deși sunt aceiași. Iar cei care sunt într-adevăr noi vin cu idei inspirate de Administrația Reagan. Mai bine lipsă.
Estimp, marii datornici la bugetul de stat, companii publice, dar mai ales private, nu sunt nici măcar întrebați de sănătate. Noul șef al ANAF, numit de Ilie Bolojan la începutul lunii iulie, a fost în 2024 șef al Corpului de Control al primului ministru Ciolacu și a mai ocupat în trecut funcții importante la ANAF. Profesionalismul persoanei în cauză e pesemne direct proporțional cu performanțele ANAF. Dar, firește profesorii și elevii sunt de vină. În general și pentru tot.
