Pe aceeași temă
Ceea ce la început apărea în bucăți risipite în patru colțuri acum ajunge să se cristalizeze într-un tablou de ansamblu în tușe îngrijorătoare. Europa își sabotează cultura și identitatea pentru confortul de moment. Bătrânul continent își tranzacționează fundamentul moral pentru câțiva arginți.
Pe pancarta pe care Vladimir Ionov o ține în mâini scrie “Dacă îl ai pe Putin, nu-ți mai trebuie un creier”. La 75 de ani, bătrânul cetățean rus are un curaj respectabil să protesteze împotriva regimului, într-o Rusie în care cultul personalității liderului suprem e pe val. De altfel, reacția pe care mai multe persoane o au la acțiunea lui Ionov aduce cu anii sumbri ai epocii sovietice.
Nu demult, Vladimir Vladimirovici Putin deplângea prăbușirea Uniunii Sovietice drept cea mai mare catastrofă a secolului XX. Spre diferență de nemți, rușii își ridică criminalii pe soclu. Acum, Kremlinul flexează din nou mușchiul militar și s-a lansat într-o căutare a imperiului pierdut. Iar Occidentul asistă cel puțin pasiv, ca să nu spunem că pune și el osul la treabă.
Un film vechi: rușii “eliberează” popoare
În 20 Octombrie, fluxurile de știri rulau o informație. Se făcea că liderul auto-proclamatei republici Osetia de Sud vrea să organizeze un referendum; tema, unirea cu Federația Rusă. Deja-vu la Crimeea, din moment ce regiunea ține de drept de Georgia, de la care armata rusă a rupt-o în urma unui scurt război purtat în 2008.
“Realitatea politică de astăzi ne obligă să facem o alegere istorică și să ne reunim cu Rusia, astfel încât să asigurăm securitatea și succesul republicii noastre pentru secolele viitoare”, spunea în context liderul regiunii, Leonid Tibilov, după o întrevedere cu unul dintre cei mai importanti oameni din anturajul lui Putin, Vladislav Surkov. Fraza sună ca și cum a fost scoasă din manualele de agitprop.
Alături de Abhazia, Osetia de Sud reprezintă cea de-a doua regiune separatistă asupra căreia Moscova a avut câștig de cauză în scurtul conflict militar purtat împotriva Georgiei în 2008. După acest moment, rușii au reorganizat ambele regiuni ca țări independente, însă aflate sub influența directă a Kremlinului. Modus operandi rusesc.
Erdogan pune tunurile cu apă pe presă
Situația aduce aminte de episodul Crimeea, acolo unde, în 2014, a fost organizat un referendum pentru unirea cu Moscova, după ce rușii au ocupat militar peninsula de la Marea Neagră în urma prăbușirii regimului ucrainean pro-rus condus de Viktor Ianukovici. În definitiv, o parodie la orice normă de drept internațional.
În tot acest timp, la Ankara, un alt regim autocrat se află în plin avânt împotriva lumii civilizate. Recent, jurnaliștii critici față de regimul lui Recep Erdogan vorbesc despre una dintre cele mai grave degradări ale democrației turce. Ziariști au fost concediați de la organizațiile de presă după ce au scris critic la adresa politicilor autorităților şi a partidului prezidenţial Justiţie şi Dezvoltare (AKP) care guvernează singur de mai bine de un deceniu. Oameni de presă au fost atacaţi, iar birouri ale organelor de presă pro-opoziţie au fost luate cu asalt cu forţe de ordine şi tunuri cu apă.
“E cea mai mare suprimare a presei din istoria Turciei”, spune Tarki Toros, redactor-şef al postului de televiziune Bugün care, în 28 Octombrie, a ieşit din emisie ca urmare a unui raid al forţelor de ordine. Toros s-a refugiat în camera de control a postului înainte de a fi scos cu forţa de poliţie.
Revizionism, proiectile și problema germană
Jumătatea lunii Octombrie. Televiziunile internaționale transmit imagini cu trupe militare și rachete plasate în ceea ce pare a fi o bază poziționată într-un munte. O altă capitală revizionistă epatează belicos. Cum altfel, date fiind ambițiile de putere regională pe care Iranul le nutrește?
E vorba despre un tunel săpat la o adâncime de jumătate de kilometru într-un munte, bază aflată sub controlul Gărzilor Revoluționare Islamiste. Publicarea imaginilor venea la doar câteva zile după ce Teheranul testase o nouă generație de rachete balistice cu rază lungă de acțiune.
În tot acest timp, modul în care Vestul joacă în această piesă poate primi foarte ușor un diagnostic de autism. După scandaloasele declarații făcute de șeful Comisiei Europene, atunci când Juncker cerea o mai bună înțelegere pentru ruși și critica Washingtonul pentru faptul că nu menaja iluziile Moscovei de mare putere globală, acum a venit rândul Berlinului să semnalizeze pe drumul Kremlinului.
Miercuri, 28 Octombrie, ţarul autocrat Putin îi strângea mâna vice-cancelarului german Sigmar Gabriel (Socialist, de altfel) şi îl primea la Kremlin. Dincolo de discursul oficial privind o mai bună colaborare în principalele dosare (Ucraina, Siria, lupta antiteroristă), prezenţa unuia dintre cei mai înalți oficiali germani în Federaţia Rusă, la apogeul tensiunilor dintre cele două blocuri, provoacă semne de întrebare îngrijorătoare cu privire la diferenţa dintre ce spune şi ce face Berlinul.
“Opinia mea este că trebuie să facem tot ce e posibil să atingem un acord pentru a lăsa în urmă un anumit trecut și a găsi noi căi pentru a îmbunătăți colaborarea”, a spus vice-cancelarul neamț. Aș fi curios să-l văd pe domnul Gabriel rostind politicos această frază și la Kiev sau la Washington, ori în fața rudelor sutelor de mii de oameni uciși de Assad în Siria. Evident, la scurt timp, propaganda rusă a intrat în roșu.
Iar când multe persoane utile Moscovei începeau numai bine să facă uz de argumentul unei (aparente) stări de acalmie în estul separatist al Ucrainei, tocmai ce vedem cum apele politice din Republica Moldova sunt din nou tulburate de o coaliție pro-rusă (socialiști și comuniști), susținută de așa-zișii democrați vopsiți în false culori europene.
Totul arată ca un tablou în care forțe scăpate din negura unor timpuri grele capătă din nou contur în nuanțe stridente. Drama este că, în toata această desfășurare de evenimente, Occidentul arată ca un copil cu deficiențe cognitive care stă cu orele în fața tabloului, în încercarea de a păstra aparența unei (absente) capacități de a înțelege.
