Pe aceeași temă
*corespondență din Belgia
Un copil se joacă la un panou unde lumea a lăsat mesaje scrise cu marker negru în memoria victimelor atacurilor teroriste. Sunt câteva astfel de panouri în aeroportul Zaventem, lovit de expozii. După o perioadă în care avioanele n-au coborât și urcat pe și de pe pistele sale, principalul aeroport al Bruxellesului încearcă să-și reia activitatea. Nu au rămas multe semne după loviturile primite. Un geam spart la un terminal, câteva zone încă blocate pentru călători, iar la stația de metrou Molenbeek – acolo unde au mai lovit – a rămas un mic altar cu flori și lumânări. Chiar și așa, belgienii par să revină la normal. Sau cel puțin să încerce.
Centrul capitalei gravitează în jurul nucleului de instituții europene. Grupate la distanță relativ apropiată, Comisia, Consiliul și Parlamentul European impun prin arhitectură și dimensiuni. Trei mamuți care concentrează esența Uniunii, așa cum o avem acum. Cele trei formează trialogul care ține spațiul comunitar în funcțiune. La nivelul străzii, un mușuroi de oameni viețuiește. Europarlamentari, comisari, consilieri, asistenți, turiști, redau o atmosferă demnă de o capitală a Europei. Așa hăituit cum e, continentul nostru pompează de viață în fiecare colț Bruxellez. Și totuși, sentimentul e că dincolo de mersul cotidian al lucrurilor, undeva în profunzime ceva s-a schimbat. Chiar dacă nu se aștepta nimeni ca orașul să se oprească în loc, sunetul de fundal nu mai răsună cu naturalețea nativă a unui asemenea loc.
Armata e pe străzi, sunete de sirenă pe șosele – și așa gripate de un trafic greoi –, elicoptere în aer, controale la intrarea în mall-uri și în rețeaua de metrou, e noul Bruxelles. Drama nu e că totul pare să arate ca un mecanism stricat, ci că oamenii încep să accepte că aceasta e noua normalitate. Că așa vor trebui să trăiască în mod obișnuit, că lucrurile trebuie să continuie așa. Asta e cel mult o soluție pe termen scurt, dar cum ar ajunge Europa să arate în acest ritm? Cu armata pusă la muncă de securitate în capitalele de pe continent, măsuri de siguranță din ce în ce mai stricte și o așteptare constantă pentru noi atacuri, cine știe unde? O cetate asediată care se află în starea de negare prin care își induce ideea ciudată că poți să rezolvi o problemă din exterior închizându-se în interiorul zidurilor sale. Desigur că există nuanțe, dat fiind că acum acea problemă exerioară a fost interiorizată de continent, devenind un hazard la a doua sau a treia generație naturalizată. Chiar și așa, Bruxellesul arată diferit în funcție de biroul în care intri. Lobbyștii îți vor spune că nu există corupție mare în oraș, în timp ce un europarlamentar râde la o asemenea afirmație. Misiunile diplomatice vor prezenta situația cu o grijă remarcabilă de a nu spune mare lucru în multe cuvinte, la NATO nu e clar ce și cum urmează cu rușii, iar trialogul Comisie-Consiliu- Parlament e bruiat de o fascinantă limbă de lemn căreia îi putem spune pe bună dreptate bruxelleză.
În fine, un popor fracturat istoric precum belgienii – realitatea e că ruptura dintre flamanzi și valoni se simte de la cele mai mărunte detalii ale vieții cotidiene, la fundamentele acestei țări – poate avea puterea să treacă peste încercarea unor atacuri teroriste, dar rămâne de văzut cum o va face. Lucru valabil pentru toată lumea vestică. Dacă decizi să trăiești zilnic cu soldații pe străzi sau ne vom putea bucura de varietatea de beri belgiene speciale la terasă, bucurându-ne din plin de splendidul oraș care se dovedește a fi Bruxellesul.
