Pe aceeași temă
Euromaidanul a venit, în urma crizei financiar-economice din 2008, ca una dintre cele mai mari provocări pe care Europa le-a avut. Ucraina încerca ceva spectaculos și curajos, iar pentru o perioadă toată lumea privea într-acolo. Oricine a putut urmări atunci, live, o veritabilă răsturnare de regim. Povestea era cu atât mai inedită cu cât, în timp ce începeam să auzim voci care puneau la îndoială proiectul Europei unite, în imediata proximitate a Uniunii erau oameni care se ciocneau cu forțele de ordine aspirând chiar la acel proiect. Uniunea nu era depășită, magnetismul său încă atrăgea minți și inimi. Tot atunci, lumea îl putea vedea pe un Viktor Ianukovici fugind ca un vasal în Rusia, lăsând în urma sa o dezolantă baie de sânge.
La câteva zile de la acel moment, Vladimir Putin a ținut o veritabilă lecție deschisă pe tema “Raptul teritorial în secolul XXI”. Scandalul din Ucraina părea că a reușit să provoace vechiul sindrom al cetății asediate. Sub pretextul grijii pentru cetățenii rusofoni din afara granițelor sale, mama Rusie a decis să arunce în aer ordinea globală postbelică. În premieră absolută după cel de-al Doilea Război Mondial, un stat prelua prin forța armelor teritoriul altui stat. Dincolo de poveștile privind istoria rusă a peninsulei de la Marea Neagră și cum trebuia Putin să se asigure că nimeni nu suferă acolo din cauza “fasciștilor” de la Kiev, faptul este că forțele speciale ruse au modificat rețeaua de granițe în Europa. Întinsa Rusie devenea și mai întinsă, prin anexarea Crimeei. A fost un șoc pentru naivii care sperau că Moscova post-sovietică era altfel. Poate că arăta altfel la suprafață, dar în profunzime – fie că îi spunem Imperiu, Uniune sau Federație – Rusia rămâne imperialistă.
România ar trebui să acorde o atenție cu totul specială vecinătății sale estice, acolo unde rușii redevin activi. Iar noi nu am avut multe de câștigat atunci când marele urs de la răsărit ieșea din hibernare. Legăturile sunt acolo: Rusia se învecinează cu Ucraina, ca la rândul său are legătură cu Moldova, iar o agravare a rebeliunii separatiste din estul ucrainean poate relativ ușor să aibă consecințe până la granița cu UE, anume la Prut. Dacă birocrații de la Bruxelles încep să dea din ce în ce mai multe semne că ar accepta și un compromis cu rușii în Ucraina, România trebuie să trateze soluționarea crizei din statul vecin cât se poate de serios. Dincolo de solidaritatea cu Europa, în ecuație se află siguranța noastră în regiune. Dacă e să luăm de bine toate semnalele pe care le aruncă Bruxellesul pe piață, prognoza meteo nu arată bine pentru Kiev. Ministrul german al Economiei vorbește despre necesitatea unui climat propice ridicării regimului de sancțiuni impus Rusiei. Declarațiile lui Sigmar Gabriel sunt doar cel mai recent exemplu al îndoielilor pe care responsabilii Uniunii le manifestă în dosarul ucrainean. Francezii, italienii, grecii sau ungurii au lăsat și ei să iasă public nemulțumiri cu privire la modul în care evoluează situația politică de la Kiev. După toate eforturile ucrainenilor, după tot sângele vărsat pe Maidanul bătut de gerul siberian, poate Europa să întoarcă spatele unei națiuni care a decis să plătească un preț scump pentru că vrea să rupă de întinsa stepă rusă și să privească cu speranțe spre Vest?
Dramatic nu e că unii birocrați, mânați de calcule politice de moment, semnalizează spre o rușinoasă spălare pe mâini pentru câteva ruble, ci că nu pare să fie nimeni care să condamne acest lucru. Nu e greu deloc să admiți că Ucraina e acum o țară ciopârțită, măcinată de un separatism alimentat de Moscova, cu o economie debusolată și cetățeni care poate că nu înțeleg de ce pare Europa să tranzacționeze peste capul lor viitorul unei țări care este exemplul viu al nevoii de apartenență la o Europă unită. Însă dacă această unitate pune instinctul mercantil deasupra principiilor pe care acest continent s-a fundamentat, atunci devine amăgire cu miros de eșec. Prognoza pentru Ucraina nu arată bine, dar acest dans al ploii pe care establishmentul european îl face în fața Rusiei nu trebuie să descurajeze. Povestea Ucrainei nu e încheiată.
