Pe aceeași temă
Toată lumea caută acum explicații pentru atmosfera tensionată care plutește în aer. Și, deși par că livrează soluții, toate conferințele și analizele evită să pună un punct esențial pe agendă. Argumentul forței continuă să reprezinte o unealtă principală de politică externă. De fapt, nici nu a dispărut vreodată din peisaj, ci doar peisajul părea la un moment dat pacificat într-o mare măsură.
Acum un an, fostul secretar american al Apărării, Leon Panetta, acorda un interviu pentru presa germană. Cultura rusă, spunea el atunci, are un puternic respect față de forță. “Ei (rușii – n.r.) înțeleg forța și dacă simt că oponenții lor sunt slabi, vor profita de asta”, lucru pe care Moscova l-a confirmat, de altfel, în Ucraina, ca și în Siria sau alte zone atinse de noul revizionism rusesc. Atunci când discuți cu liderii ruși, mai puncta Panetta, trebuie să o faci de pe o poziție de forță, să arăți determinare în cazul în care esti forțat să iei decizii. Iar ceea ce se întâmplă acum în relațiile Occidentului cu Moscova e cauzat de intenția lui Vladimir Putin de a-și extinde influența în fostul spațiu al Uniunii Sovietice.
Dar situația cu care se confruntă spațiul euro-atlantic în relația cu Federația Rusă are la bază același principiu ca și în alte cazuri divergente. Iranul, China, Coreea de Nord, fanatismul de facțiune islamistă, toate au cunoscut o intensificare pe fondul slăbirii leadershipului american. Că place sau nu, e un fapt acela că Vestul postbelic s-a dezvoltat sub cupola de securitate asigurată de Washington. Și dacă nu putem spune că atitudinea SUA în materie de politică externă a provocat aceste crize, cu siguranță le-a încurajat. Oriunde pe glob au decis americanii să facă un pas în spate, vidul de putere a cerut automat să fie umplut, de multe ori cu vărsare de sânge. Siria e cel mai actual exemplu. Din nou, că place sau nu, tentația izolaționistă pe care o arată Statele Unite provoacă tulburări sociale la nivel planetar. E arhitectura de securitate pe care americanii au construit-o după cel de-al Doilea Război Mondial și acum arată ciudat să vezi cum chiar americanii caută să se derobeze de anumite responsabilități cu care cea mai capabilă putere militară a lumii moderne se mândrea până nu demult.
Căutând o explicație, fostul senator american Joseph Lieberman crede că cea mai bună cale pentru a combate impresia unei Americi slăbite este ca Washingtonul să își reasume rolul de lider la nivel global, alături de aliații săi din Europa și din alte părți. “În prea multe locuri, în ultimii ani, Statele Unite au tratat adversarii ca parteneri esențiali care așteaptă să fie curtați, în timp ce au denigrat sau au respins aliații săi istorici ca obstacole în calea păcii”, punctează fostul senator[1].
Cum spuneam, Siria e cel mai actual exemplu al manifestării vidului de putere. Sute de mii de morți și răniți, milioane de persoane dislocate care s-au transforat în cea mai gravă criză a migrației în Europa, instrastructură și instituții distruse, pierderi economice estimate la 255 de miliarde de dolari, arată datele un raport realizat de Centrul Sirian pentru Studierea Politicilor, analiză provizorie, în condițiile în care situația din Siria nu a primit o soluție definitivă. Iar rușii continuă să lanseze raiduri aeriene în sprijinul lui Assad. E un joc la două capete pe care Moscova îl face încă de la începuturile țariste ale politicii sale imperialiste. Cu mult tupeu, Kremlinul a ieșit din izolarea pe care Vestul o impusese în contextul crizei din Ucraina și a forțat cu Suhoiurile sale un loc la masa negocierilor. Puterea regională, așa cum a denumit-o președintele Obama, e dispusă să treacă multe limite pentru a-și hrăni iluziile imperiului pierdut în negura anilor 90. Cum bine explică și Brian Whitmore, Rusia a forțat Vestul să o trateze ca pe o parte a soluției în Ucraina și Siria, “când în realitate, Moscova e o mare – sau în cazul Ucrainei, cea mai mare – parte a problemei”[2].
Vorbim aici de o relație invers-proporțională. Cu cât Occidentul e mai slab, cu atât Kremlinul acaparează mai multă putere, iar comunitatea euro-atlantică trebuie să se aștepte la noi abuzuri rusești asupra status quo-ului internațional, Europa de Est fiind una dintre zonele care nu au ieșit niciodată de pe radarul moscovit, oricât de mult le place cancelariilor occidentale să creadă asta. Vladimir Putin are nevoie de asemenea ieșiri pentru a-și asigura popularitatea în interiorul granițelor, acolo unde nivelul de trai continuă să cadă. Faptul că Rusia a reușit să devină, dintr-un posibil partener pentru Occident, un “actor distructiv”, așa cum îl prezintă Mathieu von Rohr în presa germană[3], se datorează și incapacității SUA de a livra răspunsuri prin care să determine Moscova să înțeleagă realitatea că nu mai există o “curte interioară” în care rușii pot să dicteze. Lipsa unei strategii clare și unite a Europei și SUA a permis noul revizionism de secol XXI. Și fie că vine din partea Rusiei, a Chinei sau a Iranului, revizionismul poate fi îngrădit într-un singur mod: Occidentul să arate determinarea de a păstra actuala ordine a lucrurilor.
[1] https://www.washingtonpost.com/opinions/the-absence-of-us-leadership-makes-the-world-more-dangerous-than-ever/2016/02/24/65e586a8-d8ac-11e5-925f-1d10062cc82d_story.html
[2] http://www.rferl.org/content/the-great-manipulator/27571604.html
[3] http://www.spiegel.de/international/world/why-the-west-must-stand-up-against-russian-aggression-a-1078662.html
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2022/06/ciolacu 2.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2017/05/predoiu-n.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2017/10/catalin-predoiu-.jpg)
Comentarii 11
profesoru - 02-29-2016
Nu putem cădea de acord. Modificări de securitate au apărut, dar în favoarea Occidentului, prin ieşirea Ucrainei din sfera de influenţă a Rusiei, prin instalarea scutului anti-rachetă, pre-poziţionarea tehnicii de luptă NATO, proiectata desfăşurare de trupe NATO pe flancul estic, prin încercarea de a-l debarca pe Assad, aliatul Rusiei. NATO e cea mai puternică alianţă militară din istorie. PIB-ul Rusiei e cât al Italiei, bugetul ei pentru apărare e de 15% din cel al SUA. De-aia Rusiei nici prin gând nu-i trece să atace ţările NATO (dacă ar vrea să atace Ţările Baltice, de ce nu le atacă? Ce mai aşteaptă?) Dar isteria de care vorbesc inventează pur şi simplu un pericol rusesc la adresa NATO. Intervenţia rusească în Ucraina a fost o mişcare defensivă pentru a securiza baza de la Sevastopol şi a bloca aderarea Ucrainei la NATO. Ideea că Ucraina ar putea adera la NATO a fost o aberaţie geopolitică (această idee apare în declaraţia adoptată la summitul de la Bucureşti). Rusia a transmis permanent semnale că va împiedica prin forţă acest lucru. Ceea ce a şi făcut.
RăspundeVasile Popa - 02-29-2016
Da, cam asta am inteles. Imi cer scuza daca m-am inselat. Poate ar trebui clarificati ce intelegeti prin "Occidentul să arate determinarea de a păstra actuala ordine a lucrurilor." Ce sugerati? Negocieri? Sanctiuni? Trageri de ureche?
RăspundeTudor - 02-29-2016
Asta ați înțeles din tot articolul? Că e un îndemn la război? Recitiți-l, vă rog, și reluăm discuția, dacă vreți.
RăspundeVasile Popa - 02-29-2016
Este usor sa ii indemni pe altii la razboi din fotoliul propriu aflat la mii de kilometri distanta. Administratia americana nu se implica in multe razboaie, nu numai in Siria. De exemplu in Congo, Liberia, ori Siera Leone. Ei stiu sa isi aleaga razboaiele. Oricat de mult ar vrea, 5% din populatia omenirii nu poate controla restul de 95%. Senatorul evreu Liberman se referea, fara sa dea nume, la conflictul cu Israel, prioritatea lui. O interventie are rost doar cand are sanse de castig. Rusia nu are ce castiga din Siria. Chiar daca castiga ceva influenta politica acolo, va fi o mare bataie de cap pentru ca Siria este ca o gaura neagra ce inghite bani si armament fara sanse de recuperare.
RăspundeTudor - 02-29-2016
Cred că putem cădea de acord că nu e isterie, pe fondul modificărilor de securitate din ultimii 3 ani. E ingrijorare fundamentata. Iar rusofobia nu a apărut din cauza warmongerilor (vă citez aici) din presă, ci e o reacție istorică în cultura română față de tot ce a însemnat Rusia în regiune.
Răspundeprofesoru - 02-29-2016
Explicaţia e simplă. Comentariile mele sunt reacţii la articole care promovează isteria rusofobă. Această isterie falsifică percepţia asupra realităţii (în ceea ce-i priveşte pe ziarişti şi cititori) şi face să crească pericolul de război între Rusia şi Occident (dacă influenţează deciziile liderilor occidentali).
RăspundeTudor - 02-29-2016
Atunci cum se face că nu v-am văzut, de când vă citesc comentariile, o dată să criticați orice ține de politica Federației Ruse, indiferent că vorbim de Ucraina, Siria sau Arctica? Probabil că aveți o abordare prudentă și rațională. :)
Răspundeprofesoru - 02-29-2016
"Dacă Occidentul face presiuni în direcţia asta, nu va obţine retragerea Rusiei din Crimea şi Donbas, ci e posibil să se ajungă la război." - vi se pare un punct de vedere pro-rus? Dacă atrag atenţia cu privire la ce se va întâmpla dacă urmăm recomandările warmonger-ilor gen Panetta? Eu cred că e un punct de vedere prudent şi raţional. Pro-rus aş fi dacă aş vrea, să zicem, desfiinţarea NATO şi retragerea trupelor americane din Europa.
RăspundeDino - 02-29-2016
Eu când eram copil și mă jucam cu alți copii de.a războiul, pe cei care îi puneam în tabără rusească trebuia să le dam bomboane ca să accepte, trebuia să avem și noi un inamic. Noi eram americanii, ei tocmai ajunseseră pe lună. Bine, de Gagarin auziserăm noi ceva, asta era înainte să ne naștem noi. Și uite ca am rămas în proiecția copilăriei, țin în continuare cu americanii. Speranța celor care au ajuns în pușcării după 1947. Asa că Putin-moft.
RăspundeTudor - 02-29-2016
Chiar mă întrebam când o să apăreți. E bine de știut că avem parte și de un punct de vedere pro-rus, chiar și numai de dragul echilibrului discuției.
Răspundeprofesoru - 02-29-2016
"Siria e cel mai actual exemplu al manifestării vidului de putere. Sute de mii de morți și răniți, milioane de persoane dislocate" - Vietnamul sau Iraqul, unde americanii au acţionat în forţă, s-au soldat cu (cel puţin) la fel de multe victime. Deci e mai complicat. Indiferent cât de multă determinare ar fi manifestat Occidentul în sprijinul Ucrainei, nu ar fi putut opri intervenţia Rusiei, deoarece erau în joc interese vitale ale acesteia şi Rusia era (şi este) decisă să le apere prin forţă. Dacă Occidentul face presiuni în direcţia asta, nu va obţine retragerea Rusiei din Crimea şi Donbas, ci e posibil să se ajungă la război. "Cu mult tupeu, Kremlinul a ieșit din izolarea pe care Vestul o impusese în contextul crizei din Ucraina" - ca să vezi tupeu pe ruşii ăştia, i-a durut în cot de izolarea Occidentului. "revizionismul poate fi îngrădit într-un singur mod: Occidentul să arate determinarea de a păstra actuala ordine a lucrurilor." - asta ar fi şi dorinţa Rusiei, numai că occidentalii nu se mulţumesc cu ordinea actuală, ci vor retragerea Rusiei din Crimea, Donbas şi Siria.
Răspunde