Eșecul reformelor la Chișinău și complicitatea Bucureștiului

Bucureștiul folosește în ultimele luni un ton din ce în ce mai apăsat și dur față de Chișinău. Ambasadorul român la Chișinău descoperă subit că „ajungi să fii surprins să vezi câte vile frumoase sunt construite, câte mașini scumpe circulă pe străzile acestea, în condițiile în care salariul mediu în Moldova e unul destul de jos”. Klaus Iohannis și Ludovic Orban se declară sceptici privind noul guvern de la Chișinău și vorbesc de impunerea de condiții stricte pentru finanțarea Republicii Moldova, o poziție similară adoptată și de ministrul român de externe.

Ceea ce se întâmplă la Chișinău reprezintă, într-adevăr, o involuție și asistăm la un proces prin care Partidul Socialist, prorus, devine partid-stat, preluând controlul asupra majorității instituțiilor din sistemul de securitate și de justiție. Reprezintă însă o involuție față de cele câteva luni de guvernare ale Maiei Sandu, când s-a sperat că Republica Moldova poate reîncepe reformele și relua parcursul european. O oportunitate ratată, de altfel, căci guvernul Maiei Sandu, fără experiență politică și fără sprijin în parlament, a fost sabotat constant de Partidul Socialist, „partenerul de guvernare” din acel moment, doar pentru a fi apoi demis de socialiști și de un Partid Democrat așa-zis proeuropean. Nici atunci diplomația românească n-a avut prea multe de adăugat.

Ceea ce se întâmplă acum la Chișinău reprezintă o involuție față de „europenismul” de fațadă al Partidului Democrat din Moldova, aflat la guvernare până în iunie 2019? Mai degrabă, nu. Avem de-a face cu un transfer de putere dinspre un oligarh, Vlad Plahotniuc, spre altul, Igor Dodon. Președintele Republicii Moldova, Dodon, care avea puține lucruri de spus în perioada lui Plahotniuc, încearcă acum să preia locul lăsat liber prin fuga acestuia.

La Chișinău, lucrurile arată la fel de rău ca în perioada când PDM-ul, copilul preferat al Bucureștiului, proclama europenizarea țării. Instituțiile statului rămân sub control politic, reformele sunt în continuare mimate, corupția și schemele de corupție își schimbă doar traseele financiare, iar puținele companii de stat cu potențial de căpușat sunt scoase la vânzare. S-a schimbat doar beneficiarul ultim: de la rețeaua de interese PDM la cea a Partidului Socialist.

Pe fondul degradării oricăror standarde de stat de drept și democrație la Chișinău, poziția României este corectă. Finanțarea dinspre România și UE trebuie strict condiționată și proiectată spre beneficiari individuali, iar sumele de bani gestionate de instituțiile de la Chișinău, strict monitorizate. De cealaltă parte, avem însă aceeași diplomație românească și aproape aceiași actori care au ținut în brațe un guvern garantat de Plahotniuc și care ajunsese la un nivel de încredere în jurul marjei de eroare a sondajelor din Moldova. Iar dinspre societatea civilă de la Chișinău și opoziția proeuropeană, cea pe care diplomația românească a ignorat-o ani la rând, au curs râuri de cerneală, cerând Bucureștiului să condiționeze ajutoarele financiare acordate guvernului PDM, pentru a nu submina încrederea moldovenilor în parcursul european.

Ar fi redundant să creem scenarii alternative la cum ar fi fost dacă România ar fi susținut reformele la Chișinău și nu doar guverne ce le mimau. Bucureștiul a oferit nu doar asistență financiară Chișinăului, mai ales în momentele dificile (în 2016, pe fondul blocării asistenței europene, guvernul României a oferit un împrumut de 100 milioane euro), dar a fost și principalul susținător al guvernelor „pro europene” la Bruxelles.

După fuga lui Plahotniuc din Republica Moldova, diplomația românească pare că și-a dat seama subit că la Chișinău lucrurile arată rău. Anterior, Bucureștiul avea numai cuvinte de laudă. Însă Moldova este pe o pantă descendentă de foarte mulți ani. UE, care de obicei este lentă în a impune măsuri, a decis în 2016 blocarea acordului macrofinanciar și a tranșelor pentru reforma sistemului de justiție. Atunci însă Plahotniuc și guvernul de la Chișinău erau „ai noștri”, mimau proeuropenismul și erau într-o relație foarte bună cu Bucureștiul.

România, care și-a declarat de numărate ori sprijinul necondiționat pentru parcursul european al Moldovei, a pariat de fapt un „All-in” pe Plahotniuc la Chișinău. Încercarea PDM-ului de a deveni partid-stat la Chișinău, cu complicitatea Bucureștiului, a eșuat. Așa s-ar explica și reticența de a susține guvernul Maiei Sandu, România fiind ultima dintre țările importante pentru Chișinău care a recunoscut guvernul condus de liderul PAS. Au urmat săptămâni de ezitări, a căror amintire este imposibil de șters. Astăzi, România a rămas fără un „instrument” de tipul Plahotniuc, la Chișinău.

PDM-ul, prieten al Bucureștiului, pare fără busolă, s-a fragmentat în mai multe grupări, dintre care cea mai importantă s-a apropiat de Dodon, cu care anumiți deputați democrați merg deseori la o „cină de lucru”. Prim-ministrul Chicu, fost și ministru al finanțelor în era Plahotniuc, este acum sub influența lui Dodon. În ultima perioadă, anumite cercuri din România par că încearcă o apropiere de Ion Ceban, primarul socialist al Chișinăului. Maia Sandu, cea mai credibilă figură proeuropeană de la Chișinău, este mai degrabă ignorată de diplomația românească, deși are relații bune cu PNL și cu premierul Orban. De subliniat că Ludovic Orban a susținut activ în ultimii ani opoziția proeuropeană de la Chișinău, în răspăr cu Administrația Prezidențială și cu MAE, care au ignorat-o constant. //