Secretul succesului PSD: a câștigat lupta de idei

Rezultatele localelor, starea PNL și son­da­je­le anunțau victoria PSD. Discursurile pre­ședintelui, ale premierului, ale unor jur­na­liști sprijineau ideea pericolului PSD-ist in­vocat de liderii PNL și USR. În ciuda acestui front anti-PSD, partidul condus de Drag­nea câștigă aproape 50% din parlament. Și asta nu pentru că poporul pese­dist a devenit mai nu­me­ros, ci pentru că frontul an­ti-PSD nu a fost capabil să mobilizeze. Mulți au obser­vat că această lipsă de mo­bilizare e rezultatul stilului post-Ponta al PSD. Dragnea, prin com­pa­ra­ție, devine un autentic moderat, în plus discursurile radicale au fost transferate par­tidului-televiziune PRU, care în­de­pli­nește rolul PRM-ului de la începutul ani­lor 1990.

Sunt acestea principalele explicații? Ar în­semna că din 1990 votul anti-partidul lui Iliescu era rezultatul stilului acestui par­tid. Știm însă că lucrurile erau mai com­plicate. Un rol esențial l-a jucat faptul că FSN/FDSN/PDSR/PSD au reprezentat neo­nomenklatura care a confiscat Revoluția și a beneficiat economic de pe urma tran­zi­ției spre o democrație și o economie de pia­ță voit originale. Și atunci când a câș­ti­gat, și atunci când a pierdut, „frontul an­ti“ era unul al speranței schimbării acestui curs al tranziției. Pe drum, problematica democrației a fost marginalizată în fa­voa­rea celei anticorupție, dar, pe fond, trun­chiul de idei, valori, memorie era același și fusese format în jurul anticomunismului civic și politic din 1990.

Mobilizarea împotriva lui Iliescu și a par­ti­dului său nu era pavloviană, era în numele unui patrimoniu de idei și pasiuni politice care democrației originale îi opunea de­mo­crația liberală și națio­na­lis­mului neoceaușist un pro­oc­cidentalism asumat. Acest patrimoniu a dominat so­cietatea civilă și o parte a presei, chiar și atunci când dimensiunea sa politică a pierdut dramatic alegerile din 2000. Asta a permis su­praviețuirea unei prese in­dependente în fața tăvă­lu­gului propagandei pro-Năs­tase. Asta a dat un sens ideologic și fron­tului anti-Năstase victorios la prezi­denți­a­lele din 2004.

Victoria PSD din 11 decembrie este un re­ve­lator al noii realități a raporturilor ideo­logice din societatea românească. Pe ter­men scurt, e rezultatul direct al realității non­ideologice a frontului anti-PSD. Dar mai important și cu consecințe pe termen lung este faptul că dezertarea câmpului ideo­logic al acestui front e dublată de o ocupare voluntaristă a cvasi-totalității spațiului ideologic de către PSD.

Analizele duse până la jumătatea drumului denunță „populismul“ PSD. Populiști sunt mulți, de ce PSD câștigă atât de clar? Pen­tru că este credibil și este credibil pentru că a câștigat lupta de idei. Ideea despre ce­ea ce trebuie să te aștepți de la un om po­litic, despre ce e o guvernare eficientă. Nu în ultimul rând, ideea despre relevanța trecutului comunist. Cu ajutorul unei ma­jorități a instrumentelor media, dar și cu aportul involuntar al adversarilor săi, PSD în același timp a influențat și reprezintă ati­tudinea majorității românilor față de stat, față de UE, față de lume, față de tre­cut.

Guvernarea PSD are toate șansele să adâncească dominația ideologică a acestui partid. Probabil nu se va mai risipi în mi­nicultul personalității unui șef și va con­tinua strategia din acest an electoral: răs­punsuri pentru toate categoriile sociale ca­re îl votau tradițional, dar și pentru cele ca­re votau „dreapta“: salarii mărite, dar și impozite scăzute, invocarea, e adevărat, câteodată ironică, a partenerilor euro-atlan­tici și a încurajării investițiilor străi­ne, dar și atacuri la acestea, mai ales prin intermediul PRU. O nostalgie difuză față de ceaușism promovată prin Antena 3 sau Ro­mânia TV, dar și faptul că Dragnea e prezentat pe site-ul partidului drept „pri­mul președinte al PSD care a condamnat în mod oficial comunismul“.

Parcă ni se spune: stați liniștiți, Iliescu mai trăiește și este președinte de onoare, dar PSD a intrat într-o nouă eră. Nu era PSD credibil ca partid de stânga? Acum este și de stânga, și de dreapta pentru că adversarii săi sunt niciunde.

Frontul anti-PSD e o absurditate, dacă aban­donează terenul ideologic. A fost exact ceea ce s-a întâmplat prin just­if­i­ca­rea iluziei tehnocrate, prin apelul la pro­iectul de țară și instrumentalizarea luptei anticorupție. Toate sunt evident anti­ideo­logice. Ultima a dominat discursul anti-PSD. Dar ce anacronism! Nu aflăm săptă­mânal că fenomenul corupției este departe de a fi monopolul PSD? Nu vedem că DNA funcționează, deși s-au schimbat preșe­dinți și prim-miniștrii? Nu o mare parte dintre baronii locali PSD au fost epurați, iar acest partid a câștigat localele cu alți oa­meni?

Anticorupția a fost un instrument dis­cur­siv necesar, dar facil și nu a făcut decât să mute 9% de la PNL la USR. Ex-electoratul PNL și PDL a mers spre alte partide, pen­tru că național-liberalii nu și-au creat o identitate clară, ceea ce le pune în joc chiar existența ca partid semnificativ. USR a fost protejat de PNL, în schimb, a accentuat delegitimarea acestuia prin discursul de denunțare a „celor 27 de ani în care nu ieșim la liman“. O con­dam­nare în bloc a tranziției, prin care inclusiv patrimoniul de valori al frontului anti-PSD era sacrificat. Bebelușul era aruncat cu apa din copaie și frontul anti-PSD era de fapt abandonat, așa cum și PNL în 2000 se salvase, abandonând antico­mu­nis­mul și frontul anti-PDSR. Ce a urmat pare să fi fost o lecție inutilă. Iar, în actualul con­text ideologic intern și internațional, frontul anti-PSD pare aproape imposibil de reinventat ca soluție câștigătoare.