De același autor
Rezultatele localelor, starea PNL și sondajele anunțau victoria PSD. Discursurile președintelui, ale premierului, ale unor jurnaliști sprijineau ideea pericolului PSD-ist invocat de liderii PNL și USR. În ciuda acestui front anti-PSD, partidul condus de Dragnea câștigă aproape 50% din parlament. Și asta nu pentru că poporul pesedist a devenit mai numeros, ci pentru că frontul anti-PSD nu a fost capabil să mobilizeze. Mulți au observat că această lipsă de mobilizare e rezultatul stilului post-Ponta al PSD. Dragnea, prin comparație, devine un autentic moderat, în plus discursurile radicale au fost transferate partidului-televiziune PRU, care îndeplinește rolul PRM-ului de la începutul anilor 1990.
Sunt acestea principalele explicații? Ar însemna că din 1990 votul anti-partidul lui Iliescu era rezultatul stilului acestui partid. Știm însă că lucrurile erau mai complicate. Un rol esențial l-a jucat faptul că FSN/FDSN/PDSR/PSD au reprezentat neonomenklatura care a confiscat Revoluția și a beneficiat economic de pe urma tranziției spre o democrație și o economie de piață voit originale. Și atunci când a câștigat, și atunci când a pierdut, „frontul anti“ era unul al speranței schimbării acestui curs al tranziției. Pe drum, problematica democrației a fost marginalizată în favoarea celei anticorupție, dar, pe fond, trunchiul de idei, valori, memorie era același și fusese format în jurul anticomunismului civic și politic din 1990.
Mobilizarea împotriva lui Iliescu și a partidului său nu era pavloviană, era în numele unui patrimoniu de idei și pasiuni politice care democrației originale îi opunea democrația liberală și naționalismului neoceaușist un prooccidentalism asumat. Acest patrimoniu a dominat societatea civilă și o parte a presei, chiar și atunci când dimensiunea sa politică a pierdut dramatic alegerile din 2000. Asta a permis supraviețuirea unei prese independente în fața tăvălugului propagandei pro-Năstase. Asta a dat un sens ideologic și frontului anti-Năstase victorios la prezidențialele din 2004.
Victoria PSD din 11 decembrie este un revelator al noii realități a raporturilor ideologice din societatea românească. Pe termen scurt, e rezultatul direct al realității nonideologice a frontului anti-PSD. Dar mai important și cu consecințe pe termen lung este faptul că dezertarea câmpului ideologic al acestui front e dublată de o ocupare voluntaristă a cvasi-totalității spațiului ideologic de către PSD.
Analizele duse până la jumătatea drumului denunță „populismul“ PSD. Populiști sunt mulți, de ce PSD câștigă atât de clar? Pentru că este credibil și este credibil pentru că a câștigat lupta de idei. Ideea despre ceea ce trebuie să te aștepți de la un om politic, despre ce e o guvernare eficientă. Nu în ultimul rând, ideea despre relevanța trecutului comunist. Cu ajutorul unei majorități a instrumentelor media, dar și cu aportul involuntar al adversarilor săi, PSD în același timp a influențat și reprezintă atitudinea majorității românilor față de stat, față de UE, față de lume, față de trecut.
Guvernarea PSD are toate șansele să adâncească dominația ideologică a acestui partid. Probabil nu se va mai risipi în minicultul personalității unui șef și va continua strategia din acest an electoral: răspunsuri pentru toate categoriile sociale care îl votau tradițional, dar și pentru cele care votau „dreapta“: salarii mărite, dar și impozite scăzute, invocarea, e adevărat, câteodată ironică, a partenerilor euro-atlantici și a încurajării investițiilor străine, dar și atacuri la acestea, mai ales prin intermediul PRU. O nostalgie difuză față de ceaușism promovată prin Antena 3 sau România TV, dar și faptul că Dragnea e prezentat pe site-ul partidului drept „primul președinte al PSD care a condamnat în mod oficial comunismul“.
Parcă ni se spune: stați liniștiți, Iliescu mai trăiește și este președinte de onoare, dar PSD a intrat într-o nouă eră. Nu era PSD credibil ca partid de stânga? Acum este și de stânga, și de dreapta pentru că adversarii săi sunt niciunde.
Frontul anti-PSD e o absurditate, dacă abandonează terenul ideologic. A fost exact ceea ce s-a întâmplat prin justificarea iluziei tehnocrate, prin apelul la proiectul de țară și instrumentalizarea luptei anticorupție. Toate sunt evident antiideologice. Ultima a dominat discursul anti-PSD. Dar ce anacronism! Nu aflăm săptămânal că fenomenul corupției este departe de a fi monopolul PSD? Nu vedem că DNA funcționează, deși s-au schimbat președinți și prim-miniștrii? Nu o mare parte dintre baronii locali PSD au fost epurați, iar acest partid a câștigat localele cu alți oameni?
Anticorupția a fost un instrument discursiv necesar, dar facil și nu a făcut decât să mute 9% de la PNL la USR. Ex-electoratul PNL și PDL a mers spre alte partide, pentru că național-liberalii nu și-au creat o identitate clară, ceea ce le pune în joc chiar existența ca partid semnificativ. USR a fost protejat de PNL, în schimb, a accentuat delegitimarea acestuia prin discursul de denunțare a „celor 27 de ani în care nu ieșim la liman“. O condamnare în bloc a tranziției, prin care inclusiv patrimoniul de valori al frontului anti-PSD era sacrificat. Bebelușul era aruncat cu apa din copaie și frontul anti-PSD era de fapt abandonat, așa cum și PNL în 2000 se salvase, abandonând anticomunismul și frontul anti-PDSR. Ce a urmat pare să fi fost o lecție inutilă. Iar, în actualul context ideologic intern și internațional, frontul anti-PSD pare aproape imposibil de reinventat ca soluție câștigătoare.