Alegeri în America

În general, alegerile din America sunt privite cu un mare interes pe plan internațional. Cu atât mai mult în această perioadă de mari frământări geopolitice.

„Cu mult timp în urmă, în era «BT» (Before Trump -«Înainte de Trump») era posibil să ne imaginăm o campanie re­pu­blicană de alegeri primare care să fie cu adevărat o dezbatere de idei, de viziuni politice dis­tincte, ceva diferit de com­petiția de tipul «Nu sunt Obama!» din 2012“, scrie Ross Douthat în The New York Times. Adăugând că în opinia sa o astfel de dez­batere ar fi putut să fie ace­ea dintre Marco Rubio, cu o agenda internă moderat conservatoare și una ex­ter­nă de forță, și Rand Paul, un politician li­bertarian adept al nonintervenționismului pe plan internațional.

Numai că, dacă ne luăm după suita de sondaje de opinie, acest scenariu nu are nicio șansă să se împlinească. Marco Rubio rămâne în plutonul frun­taș, dar Rand Paul are puține șanse să ră­mână în cursă până la începerea efectivă a alegerilor preliminare, în februarie 2016. Iar dezbaterea republicană se învârte pre­ponderent în jurul unor declarații con­tro­versate ale lui Donald Trump, care vrea să-i trimită înapoi pe imigranții ilegali ve­niți din Mexic (se estimează că sunt cam 11 milioane!), iar, pe de alta, vrea să in­ter­zică accesul musulmanilor în Statele Uni­te, caz în care ar fi greu de imaginat cum s-ar mai putea ține reuniunile ONU de la New York.

În ciuda sau tocmai din cauza acestor de­clarații și cu toate că nu explică niciodată cum intenționează să-și pună în practică ideile pe care le enunță public, Donald Trump este de luni bune lider autoritar între candidații republicani, în toate son­dajele de opinie. Unii atribuie succesul său bulversant talentul de showman. S-au făcut chiar analize pe expresiile sale fa­ciale în timpul dezbaterilor televizate. Si­gur că astfel de lucruri contează, dar pro­babil principalul factor e altul. O pu­ter­nică reacție anti-establishment și mai ales o rejectare a ceea ce mulți numesc „ti­rania corectitudinii politice“. Oamenii s-au săturat pur și simplu să li se proiecteze o imagine distorsionată a realității și să li se spună permanent ce pot și ce nu pot spune în public, orice abatere de la „vi­ziu­nea corectă“, promovată de stânga libe­rală, fiind aspru penalizată. Recent, la Uni­ver­sitatea Yale, s-a cerut demiterea unui cuplu de profesori în urma unei dezbateri pe tema costumelor de Halloween, cei doi fiind acuzați că nu ar fi avut opinii „con­forme“ în privința „protejării sen­si­bi­li­tății unor grupuri minoritare“.

Majoritatea observatorilor anticipează o cursă republicană în trei: Donald Trump, Ted Cruz și Marco Rubio. Alții cred că, în afară de aceștia, încă doi (dintr-un total de nouă), Jeb Bush și Chris Christie, vor mai rezista până când vor începe efectiv ale­gerile primare. Pentru conducerea re­pu­blicană, Donald Trump reprezintă o mare problemă. El este departe de a fi can­didatul pe care și l-ar dori și, ceea ce este mai grav, prin declarațiile sale incendiare, are toate șansele să alieneze definitv largi segmente de populație (precum cel his­panic), vitale pentru câștigarea finalei pre­zidențiale. Însă, dacă s-ar decide exclu­de­rea acestuia, într-o cursă cu trei can­di­dați, cu un Donald Trump independent, acesta din urmă ar lua între 20 și 23 de procente și ar consfinți din start o victorie democrată în faza finală. Cert este că, deo­camdată, este extrem de greu de întrevăzut cum va fi tranșată competiția re­pu­blicană la finalul alegerilor preliminare.

Prin contrast, de partea cea­­laltă, în tabăra de­mo­crată, lucrurile par în mare parte tranșate. În afara ca­zului în care Hillary Clin­ton va fi confruntată cu un scandal major, e greu de văzut cum fostul secretar de stat ar putea pierde no­mi­nalizarea. La un moment dat, la mij­lo­cul anului, campania d-nei Clinton a traversat o perioadă dificilă. Pe de o par­te, ea se con­frunta cu serioase probleme de credi­bi­li­ta­te, în legătură cu utilizarea unei adrese de e-mail private în chestiuni de serviciu, în perioada în care era se­cre­tar de stat, iar pe de alta, retorica po­pu­listă a prin­ci­pa­lului său contracandidat, Ber­nie Sanders, un „socialist“ auto­de­cla­rat, era prizată de segmentul radical „pro­gresist“, de regulă activ și motivat, din Partidul Democrat. Dis­cursul anti-esta­blish­ment, împotriva inechității în ma­terie de venituri și Wall Street-ului, re­zona cu opiniile dominante în rândul acestei categorii și îl propulsase pe San­ders neașteptat de sus în sondajele de opi­nie. Într-atât de sus încât în cer­cu­rile in­fluente din cadrul Partidului De­mo­crat se luase în calcul o eventuală can­didatură a lui Joe Biden, ca alternativă la aceea a lui Hillary Clinton.

Nu a mai fost nevoie. Pe de o parte, au fost dezbaterile din această toamnă care au evidențiat superioritatea netă a d-nei Clinton în raport cu contracandidații ei, ca stil, ca autoritate. Pe de altă parte, du­pă atentatele de la Paris și din California, agen­da de priorități a publicului american s-a schimbat radical. Iar inadecvarea lui Sanders a fost vizibilă la ultima con­frun­tare democrată televizată, de sâmbăta tre­cută. El a continuat să meargă pe dis­cur­sul său standard anti-establishment și să vorbească despre „criza planetară a schimbărilor climatice“, în condițiile în ca­re, după cum observa și The New York Times, „americanii sunt acum mult mai preocupați de terorism decât de ine­chitatea veniturilor“. Ceea ce nu face de­cât să consolideze poziția lui Hillary Clin­ton, a cărei experiență extinsă în materie de politică externă și în chestiuni de se­curitate constituie un evident atu.

Alegerile din America sunt pri­vi­te, în general, cu un mare in­teres pe plan internațional. Cu atât mai mult în această pe­rioadă de mari frământări geo­politice și în condițiile celor două mandate Obama, care au stârnit multe controverse din acest punct de vedere. Mai ales în zo­nele fierbinți, din Orientul Mijlociu până în zona Mării Chinei de Sud. Și, desigur, în Europa de Est. Pentru Israel și țările din Golf, perioada Obama a fost probabil cea mai tensionată în relația cu Wa­shing­tonul din ultimii zeci de ani. Așa că mulți așteaptă acolo cu nerăbdare să se termine, în sfârșit, cel de-al doilea mandat al actua­lului președinte american. În Europa, lu­crurile arată diferit, de la țară la țară, dar și aici Frontul Estic, care resimte acut amenințarea Kremlinului, speră că va avea parte de o abordare americană mai fer­mă în materie de securitate.

Sigur, prin comparație cu atitudinea pre­valentă în Europa Occidentală și la vârful Comisiei Europene, poziția Casei Albe poate părea una net mai hotărâtă. Însă as­ta nu e deloc greu, când ai de a face pe vechiul continent cu poziții extrem de gri­julii să nu deranjeze exagerat sensibilitățile Moscovei, chiar și după agresiunea din Ucrai­na, sau cu voci precum cea a lui Jean-Claude Juncker, care, cu doar câteva săptămâni în urmă, era de părere că tre­buie să strângem legăturile dintre Uniu­nea Europeană și Uniunea Euroasiatică.

În acest context, este lesne de înțeles de ce alegerile de anul viitor din America sunt extrem de importante și pentru Ro­mânia. Suntem într-o regiune instabilă, cu un conflict mocnit la câteva sute de ki­lometri de noi și o situație deteriorată ma­siv în Republica Moldova, în condițiile în care Occidentul pare mult mai preocupat de conflictul din Siria și deci mult mai acomodant față de ruși. La București se speră că viitoarea administrație va fi una republicană, plecând de la premiza că aceasta ar adopta o atitudine semnificativ mai decisă, atunci când e vorba de se­cu­ritatea Europei și reacțiile față de pro­vo­cările repetate ale Kremlinului. Se iau pro­babil în calcul succesele electorale din ul­tima vreme ale republicanilor, care acum controlează atât Camera Reprezentanților, cât și Senatul și ocupă și 32 de poziții de gu­vernatori.

Problema este că, dacă plecăm de la fotografia din acest moment, șansele ca un astfel de scenariu să se împlinească nu sunt nea­părat foarte mari, chiar dacă e, evident, prematur să faci estimări, în con­dițiile în care nici măcar alegerile primare nu încep decât în februarie 2016. În plus, așteptările nu țin cont de alte elemente im­portante. Pentru că, exceptându-i pe Trump și pe Jeb Bush, ceilalți candidați re­publicani sunt puțin cunoscuți în Ro­mâ­nia. Iată de ce merită făcute câteva ob­ser­vații relevante pentru ceea ce ne intere­sea­ză în primul rând: politica externă și de securitate. Iar în acest context, în mod sur­prinzător, doar alegerea lui Marco Ru­bio ar răspunde așteptărilor de la Bu­cu­rești. Pentru că Ted Cruz este în bună mă­sură izolaționist și ar fi probabil destul de puțin interesat de ceea ce se întâmplă în Ucraina, în general în Europa. În timp ce Donald Trump, care recent a avut un schimb de declarații amabile cu Vladimir Putin, este total impredictibil. Oricum, da­că ultimul ar ajunge într-o confruntare fi­nală cu Hillary Clinton, pierde aproape si­gur (sondajele de opinie îi dau acesteia un avans de până la 10 procente). În fapt, în mod ironic, Marco Rubio, singurul can­di­dat republican care este creditat constant în ultima vreme cu scoruri electorale su­perioare lui Hillary Clinton, pare să aibă în acest moment, dintre cei trei, cele mai puține șanse să obțină în final no­mi­na­li­zarea. Iată de ce, pe situația actuală, d-na Clinton are bune șanse să devină pre­șe­dintele Statelor Unite. Ceea ce înseamnă o continuare a tensiunile între Casa Albă și un Congres care va continua probabil să fie dominat de republicani, generând mul­te blocaje, inclusiv pe plan extern. Pe de altă parte, o Administrație Hillary Clinton pa­re a fi totuși o variantă mai bună în ce­ea ce ne privește decât Administrația Oba­ma, atunci când vine vorba de interesul față de Europa în particular față de ches­tiunea securității pe continent.