De același autor
Nu pot crește în spațiul autohton două mișcări politice concurențiale, pe același culoar, una în jurul lui Traian Băsescu și o alta în jurul Monicăi Macovei. Ele fie vor converge într-o formulă unitară, fie una dintre ele, poate ambele, se vor dezagrega.
În ciuda scorului sub așteptări, nucleul dur al grupului de sprijin al Monicăi Macovei promovează în continuare ideea unei mișcări politice care să valorifice curentul de sprijin coagulat în jurul candidaturii ei la prezidențiale. Problema nu e doar că a devenit clar că segmentul antisistem dispus să se implice activ joacă un rol marginal în societate, ci și că grupul în sine e destul de eclectic. Pe termen scurt, într-o campanie de câteva luni, asta nu se vede. A prevalat antipatia masivă față de actuala clasă politică, în ansamblul ei. Asta complică destul de mult și analiza privind transferul voturilor în turul doi. Chiar dacă Monica Macovei va da o recomandare de vot pro-Iohannis, e foarte probabil ca segmentul virulent antisistem din cei circa 400.000 de alegători ai săi, acela care vede un rău generalizat în toată clasa politică, să nu vină la vot. Singura necunoscută e doar dimensiunea acestuia.
Partizanii Mișcarea Macovei speră să atragă o parte importantă din așa-numitul electorat „băsist“. Realitatea de pe teren e însă mai complicată decât par să realizeze avocații proiectului, care tind să ignore o serie de provocări majore. Prima observație este aceea că nu trebuie confundat scorul dezamăgitor al Elenei Udrea cu sprijinul pentru Traian Băsescu. O parte importantă dintre cei care au preferat-o pe Monica Macovei sau pe Klaus Iohannis Elenei Udrea nu s-au despărțit definitiv de Traian Băsescu, chiar dacă nu au agreat sprijinul său pentru candidatul PMP. Ei știu foarte bine că, în ciuda retoricii de campanie, fără implicarea președintelui nu am fi vorbit astăzi, așa cum vorbim, despre independența justiției, iar reformele Monicăi Macovei nu aveau nicio șansă fără suportul de la Cotroceni, adesea în pofida opoziției din PDL. De aceea, odată cu intrarea formală a lui Traian Băsescu în PMP și cu implicarea tot mai accentuată a lui Emil Boc, percepția asupra partidului, nu tocmai favorabilă în prezent, s-ar putea schimba. Iar dacă cumva Victor Ponta câștigă, cu atât mai mult acest electorat își va pune speranțele în actualul președinte, pe care îl văd în mult mai mare măsură în stare să se opună tăvălugului pesedist.
În al doilea rând, alegătorii Monicăi Macovei au poziționări ideologice foarte diferite. Sunt printre ei, de pildă, și ecologiști radicali, mari adversari ai gazelor de șist, dar și partizani entuziaști ai micșorării dependenței față de gazele rusești.
Apoi, echipa care vrea să lanseze mișcarea de extracție civică va trebui să-și adapteze comportamentul la realitatea politică. Și înainte, și după Machiavelli, gestiunea puterii a urmat o logică destul de diferită de aceea care domină discursul tradițional din zona civică. Atunci când Traian Băsescu a reușit să o impună pe Codruța Kövesi la DNA printr-o negociere directă cu premierul, Monica Macovei și mulți dintre cei care astăzi o susțin l-au criticat vehement, spunând că a încălcat procedurile. A fost, de altfel, momentul de ruptură dintre cele două tabere. Poziția taberei Macovei era corectă din perspectiva discursului civic, dar potențial dezastruoasă în termeni practici. Cu concursuri de selecție administrate de Victor Ponta, care pe atunci ocupa și poziția de ministru al Justiției, am fi avut astăzi și la DNA un echivalent de Tiberiu Nițu.
În fine, o a treia provocare majoră ține de capacitatea de gestiune operațională a unui partid politic. Într-o campanie scurtă, entuziasmul prevalează. Pe termen mediu și lung, însă, lucrurile se schimbă. Oamenii au ambiții, orgolii, frustrări, interese, iar entuziasmul lipsit de resurse și de știința organizării nu te duce prea departe. Nucleul dur al Mișcării Macovei are o viziune oarecum utopică, plecând de la premiza că vor atrage doar oameni curați, altfel decât cei pe care îi vedem astăzi în politica românească. La bază stă o viziune idealizată asupra manierei în care se face politică în Occident. În realitate, și acolo se fac destule compromisuri, și acolo politica se joacă pe resurse. De pildă, în campania în curs din America pentru alegerile parțiale din Congres și Senat, s-au cheltuit peste 4 miliarde de dolari. Diferența o fac instituțiile statului, care sunt net mai solide, și intoleranța opiniei publice față de derapaje majore, precum cele pe care le vedem la noi.
Însă dincolo de această analiză, problema de fond este aceea că, în mod evident, nu pot crește în spațiul autohton două mișcări politice concurențiale, pe același culoar, una în jurul lui Traian Băsescu și o alta în jurul Monicăi Macovei. Ele fie vor converge într-o formulă unitară, fie una dintre ele, poate ambele, se vor dezagrega. //
CITIȚI ȘI
