De același autor
Trump este, în esență, un oportunist vanitos, nu are neapărat convingeri extreme ferme. Spune public ceea ce baza sa electorală vrea să audă.
În cazul lui Sanders și mai ales Corbyn, lucrurile stau cu totul altfel. Patima lor ideologică radicală e autentică. Și exact asta îi face mai periculoși. Acest tip de radicalism ideologic a dus adesea la mari nenorociri în istorie. Vedem ce dezastre a provocat prin alte părți populismul de extremă stângă. De pildă, în Zimbawe sau în Venezuela. E drept, există un element comun, care îi leagă nu atât de Trump, cât de Steve Bannon: asaltul împotriva elitelor, demers populist prizat de mulți, a cărui fervoare distructivă ne amintește de momente nefericite din istorie. Sigur, în condițiile în care acest asalt ar reuși, el nu ar reprezenta nicidecum un triumf al oamenilor simpli, astăzi „fără voce“, ci ar fi doar o platformă pentru accesul la putere al unor demagogi populiști.
Deși ultimul manifest electoral al Partidului Laburist din Marea Britanie este până la un punct rezonabil, convingerile personale ale lui Jeremy Corbyn, exprimate în declarații publice, arată cu totul altfel. Iar, după cum se profilează lucrurile în partid după conferința de la Brighton, cu o mișcare internă de extremă stânga, Momentum, în plină ofensivă, pozițiile radicale câștigă ferm teren. Ca să facem o sinteză, Jeremy Corbyn, un antiamerican virulent, este un adept al dezarmării nucleare unilaterale, crede că NATO ar trebui desființat și a declarat recent că sub conducerea sa Marea Britanie va revizui „relația specială cu SUA“. Iar în plan economic, el vrea să introducă nu doar un salariu minim, ci și unul maxim și să oblige Banca Angliei să abandoneze statutul de independență pe care îl are astăzi și să tipărească bani pentru a finanța investițiile publice. O cale sigură către o inflație galopantă și un colaps financiar. În ciuda mizeriei și derapajelor majore din Venezuela, Corbyn refuză să-l critice pe Nicolas Maduro, un continuator al populismului promovat de Hugo Chavez. Simpatizează cu mișcarea Hamas, iar în trecut, în perioada în care IRA detona bombe la Londra, și-a exprimat simpatia și față de această mișcare.
În ciuda acestor convingeri împărtășite de un lider politic cu mari șanse să ajungă prim-ministru al Marii Britanii, care riscă să bulverseze peisajul geopolitic actual și să dea peste cap un model de societate care, cu toate problemele sale, s-a dovedit net superior celui propăvăduit de Corbyn și adepții săi, care a eșuat peste tot unde a fost transpus în realitate, cercurile intelectuale progresiste și o bună parte din mass-media sunt mult mai îngrijorate de Donald Trump, de Geert Wilders din Olanda sau de Partidul Libertății din Austria, care se identifică în principal cu un discurs antiimigrație.
Asta nu înseamnă că populismul radical de dreapta nu are destule elemente nocive, în principal cultivarea unor legături strânse cu Vladimir Putin. Însă, prin comparație, mișcările similare de extremă stânga, de la Podemos la mișcarea France Insoumisse a lui Jean-Luc Melenchon, au un potențial distructiv semnificativ mai mare. Toate cultivă adevărate falange talibanizate de activiști, de tip Momentum (o mișcare cu 30.000 de membri), care adesea trec chiar la amenințări directe la adresa adversarilor politici.
Se spune că „învățăm din istorie că nu învățăm nimic din istorie“. Tinerii de azi, încântați de promisiunile electorale generoase ale Corbyn, nu par să aibă habar de haosul și mizeria din Marea Britanie din anii ’70, când țara era condusă, de asemenea, de un guvern laburist radical de stânga, în strânsă alianță cu sindicatele. Situația se deteriorase atât de mult, încât Londra a trebuit să ceară ajutorul FMI. Lucrurile s-au îndreptat abia după reformele radicale promovate de Margaret Thatcher.
Corbinismul avansează un model clasic de discurs de tipul „e bine să fie bine“ plin de platitudini atrăgătoare, dar care, pe de o parte, nu explică niciodată cum se poate ajunge în acest univers mirific fără a da peste cap orice logică economică, iar pe de alta, ignoră cu desăvârșire elementele esențiale care modelează natura umană care au rămas neschimbate. Sigur, putem să-i taxăm draconic pe „bogați“, să confiscăm proprietatea privată, să impunem limite maxime la venituri. Dar de ce și-ar mai bate atunci cineva capul, în astfel de condiții, să creeze bunuri și servicii inovatoare, dacă în final totul se nivelează? Noi am avut ocazia să vedem în trecut, în practică, unde duc astfel de idei falimentare. Însă pentru mulți din Occident și chiar pentru o parte dintre tinerii de la noi acest discurs populist este unul apetisant.
