De același autor
Pînă acum Donald Trump a avut tot felul de remarci pe chestiuni de politică externă, din cele mai bulversante. Care, după caz sau în funcție de recipienți, au stîrnit rictusuri, îngrijorare, amuzament sau pur si simplu consternare. Unele au fost semi-retractate sau măcar nuanțate, într-atît încît pînă la urmă ideile sale, dacă ele există, sunt în multe situații extrem de greu de identificat. Iată însă că pe 27 aprilie, la Washington, Donald Trump a rostit un discurs axat exclusiv pe politica externă citit de pe teleprompter. Ceea ce înseamnă că nu mai e vorba de scăpări necontrolate ci de un text pregătit de echipa sa de consilieri, lucru care a fost vizibil (au dispărut referirile la zidul cu Mexicul sau interdicția aplicată musulmanilor care vor să intre în Statele Unite). Ceea ce îi dă o cu totul altă greutate. Însă pe ansamblu, cel puțin în Europa, nu avem de ce să fim mai liniștiți. Sigur, mulți pleacă de la premiza că Trump nu are cum să ajungă la Casa Albă. Dar nimeni nu s-ar fi așteptat nici ca el să domine cu atîta autoritate cursa prezidențială republicană, în ciuda unei opoziții intense a aproape întreg establishment-ului partidului. Dar nu există garanții absolute că asta nu se va întîmpla.
Discursul lui Trump a fost transmis în direct de CNN și a fost intens mediatizat si analizat. Reacții si comentarii au venit din toate colțurile lumii. De la Londra, din Seul sau de la Beijing, din Orientul Mijlociu, din Rusia. Ultima țară pare să fie de fapt singura de pe planetă care e încîntată de ideea că mogulul imobiliar ar putea deveni președintele Statelor Unite. Are și toate motivele. Trump a spus explicit. și de această dată, că este încrezător că va face un "deal" bun cu Putin. Leitmotivul discursului a fost, previzibil, "America First" și pleacă de la premiza că tot ceea ce a făcut Washingtonul, cel puțin în ultimele două decenii, în materie de politică externă a fost greșit și că el este cel în stare să pună lucrurile în bună ordine. Spre beneficiul Americii care, din cauza erorilor, nepriceperii și chiar a relei credințe a celorlalte administrații, a fost permanent păcălită și desconsiderată de adversari și de aliați, deopotrivă.
Discursul în sine e plin de contradicții și erori factuale. Pe de o parte, Trump se plînge că Obama și-a "trădat" aliații din Orientul Mijlociu favorizînd Iranul, dar pe de alta ne spune cum îi va chema el "la ordine" pe ceilalți aliați, din Europa și din Asia, și-i va pune să achite nota de plată pentru securitatea oferită de forțele armate americane. Iar în ceea ce privește NATO, a reafirmat chiar dacă de o manieră mai puțin radicală, părerea exprimată anterior că organizația trebuie restructurată din temelii. Un punct de vedere care nu poate decît să fie primit cu aplauze la Moscova și cu îngrijorare în întreaga Europă de Est. În general Trump este convins că mai toate crizele externe, problemele în relațiile cu alte state, au soluții simple și imediate și că America are toate atuurile, economice și militare, să obțină cam tot ce vrea. Dacă nu s-a întîmplat asta pînă acum e pentru că predecesorii săi de la Casa Albă și armata de experți de la Washington nu s-au priceput să o facă sau s-au preocupat mai mult de interesele altora. Cu el președinte lucrurile se vor schimba radical. În bine, desigur. Există un proverb care descrie perfect viziunea principalului candidat republican, și nu doar în ceea ce privește politica externă: cine este convins că toate problemele arată ca niște cuie crede că soluția este să pui întotdeauna mîna pe ciocan.
Una dintre observațiile apărute imediat după ce Trump și-a încheiat discursul este aceea că sloganul său fundamental "America First" este cel utilizat și de izolaționiștii americani în perioada interbelică. Cu o sută de ani în urmă și ei militau pentru retragerea Americii înspre interior, pentru neimplicarea în crizele externe și respingerea oricăror acorduri comerciale. Ce a urmat știm: marea criză economică din anii 1929-1933 și, mult mai grav, cel de-al doilea război mondial. Dovedind cît de iluzorii și mai ales cît de costisitoare, inclusiv în plan uman, sunt politicile izolaționiste. În plus, "filosofia" de politică externă a lui Donald Trump este una care nu realizează enormul avantaj geostrategic pe care îl au Statele Unite în raport cu ceilalți competitori majori, China și Rusia, datorită extinsei sale rețele de alianțe strategice din Europa și Asia. Dezagregarea acestora ar avea repercursiuni extrem de grave, inclusiv în plan economic și pentru America, și pentru planetă în ansamblu.
Donald Trump și echipa sa de consilieri nu par însă să dea nici măcar doi bani pe acest gen de analize critice, oricît de bine ar fi ele argumentate. Pentru el acestea sunt doar expresia frustrărilor celor responsabili de actuala stare de fapt, un "adevărat dezastru" în opinia sa: elitele de la Washington. Problema este că acest tip de poziții, care exploatează abil resentimente, temeri, false percepții, găsesc totuși un ecou larg în rîndul a zeci de milioane de americani. Așa că, după conchide și The Economist la finalul articolului despre discursul lui Trump din 27 aprilie, "el le spune oamenilor exact ceea ce ei vor să audă". "Discursul său pe teme externe a fost un adevărat ghiveci de politici dar e un exemplu strălucit de politică".
