Europa domnului Junker

Remarcile lui Junker de la Passau scot la suprafață în mod explicit sentimentele profund anti-americane împărtășite de o parte a elitelor europene.

"Trebuie, o spun deschis, să îi tratăm pe ruși corect. Știu din conversațiile mele cu Putin că nu acceptă fraze ca cea în care Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce vrea să însemna asta! Nu vorbim așa de Rusia!". Cel atît de preocupat de menajarea sensibilităților liderului de la Kremlin nu este nimeni altul decît Jean-Claude Junker. Remarcile președintelui Comisiei Europene au fost făcute pe 8 octombrie, la Passau, în sudul Germania, în cursul unei discuții cu jurnalistul Udo van Kampen (cu tema "Euro, Rusia, Refugiații - Viitorul Uniunii Europene") în cadrul manifestărilor din festivalul tradițional "Menschen in Europa". În plus, el a mai ținut să adauge că Uniunea Europeană trebuie să-şi restabilească "relaţiile practice" cu Rusia şi nu trebuie să lase Statele Unite să "dicteze" ce politică să adopte din acet punct de vedere. În mod previzibil, declarațiile de la Passau au avut imediat ecou la Moscova. Pe website-ul televiziunii de stat RT, principalul vector de propagandă al Kremlinului pe plan internațional, se titra: "Un punct de cotitură? Șeful Comisiei Europene spune că relațiile cu Rusia "trebuie îmbunătățite", "Statele Unite "nu pot dicta" Europei".

Declarațiile d-lui Junker sunt la prima vedere surprinzătoare. Ele nu vin după vreo declarație belicoasă făcută la Washington sau după vreo dispută recentă cu partenerii europeni. Din contra, Casa Albă este criticată, chiar de către aliați, mai degrabă pentru lipsa de reacție în cazul conflictului din Siria, ceea ce a și permis Moscovei să preia în forță, în plan militar si diplomatic, inițiativa. Un editorial din Washington Post, o publicație cu simpatii tradițional liberale, îl critică pe Barack Obama pentru poziția adoptată care semnalizează Rusiei că "are lumină verde să elimine orice alternativă la regimul lui Bashar al-Assad și ISIS". Nu se justifică nici măcar în contextul sancțiunilor aplicate Moscovei din cauza agresiunii din Ucraina și anexării prin forță a Crimeei. Subiectul va intra mai serios în discuție abia spre sfîrșitul anului cînd urmează să se discute reînnoirea acestora. Oricum, în cazul Ucrainei administrația de la Washington a externalizat în mare parte Germaniei și Angelei Merkel gestiunea crizei și dialogul cu Vladimir Putin. Statele Unite nici măcar nu au acceptat să vîndă Kievului armament ofensiv, la insistențele Berlinului care se temea că asta va irita Rusia.

Dar tocmai de aceea, pentru că nu vin ca răspuns la ceva, în contextul unei vreunei crize recente vizibile în relațiile transatlantice, remarcile lui Junker sunt cu atît mai relevante. Ele scot la suprafață în mod explicit sentimentele profund anti-americane împărtășite de o parte a elitelor europene, de regulă escamotate public în declarațiile de circumstanță. Este interesant că aceste convingeri se regăsesc nu doar la stînga spectrului politic, ceea ce pînă la un punct ar fi previzibil pentru că Statele Unite sunt considerate a fi nava amiral a capitalismului global, ci și la dreapta acestuia. De pildă Marine Le Pen, liderului Frontului Național din Franța, cu poziții marcant eurosceptice, aflate la polul opus celor împărtășite de președintele Comisiei Europene, privește cu ostilitate America și cu multă simpatie Rusia lui Vladimir Putin. De altfel, Frontul Național este și finanțat de o bancă rusească cu sediul în Republica Cehă.

Ceea ce a spus suprinzător de limpede Jean-Claude Junker zilele trecute nu face decît să exprime ceea ce gîndesc mai mult sau mai puțin deschis cercuri politice si de afaceri influente, cu precădere din Germania și Franța. Doi foști cancelari germani, Gerhard Schroder (bun prieten cu Putin) și Helmut Schmidt, au criticat dur impunerea de sancțiuni Rusiei ca urmare a agresiunii din Ucraina. Iar dacă privim întregul context lucrurile devin și mai evidente. În ultima vreme, Comisia Europeană dar și alte instituții europene, precum Curtea Europeană de Justiție, au adoptat decizii menite să afecteze substanțial companiile de tehnologie americane. Pentru europeni faptul că revoluția tehnologică este dominată copios de firme din Statele Unite, prin giganți ca Google, Microsoft, Amazon, Apple, Facebook dar și prin firme mai mici dar extrem de inovative, este un subiect de permanentă frustrare.

Adăugați la asta neobositele eforturi de a reîncălzi obsesiv supa cu închisorile CIA din Europa, în contextul în care pericolul terorismului islamic a atins un nivel fără precedent, și acțiunile sistematice de dinamitare a TTIP, acordul transatlantic pentru investiții și comerț, împotriva căruia au protestat sîmbătă la Berlin peste 150 de mii de oameni. Acest acord are o semnificație geopolitică care depășește substanțial miza economică, pentru că ar consolida simbolic un front occidental unit într-o lume contemporană agitată, cu două puteri revizioniste, China și Rusia, cu agendă anti-occidentală explicită. Motiv pentru care Moscova face tot posibilul să împiedice ratificarea acestuia încurajînd largul front anti-american al stîngii europene, cu ecologiști, comuniști, sindicate și tot felul de ONG-uri "progresiste". 

Ceea ce se va întîmpla cu TTIP a devenit și mai semnificativ după ce un acord similar, TPP (Trans-Pacific Partnership) tocmai a fost semnat zilele trecute. Și în cazul acestuia (aria sa de acoperire cuprinde circa 40 de procente din schimburile comerciale globale, semnificativ mai mult decît în cazul TTIP) miza geopolitică este substanțială. Este vorba de o inițativă strategică menită să contracareze în spațiul asiatic comportamentul tot mai agresiv al Chinei mai ales față de vecinii săi din arealul Mării Chinei de Est și cel al Mării Chinei de Sud. Iată de ce un eșec la unei inițiative similare, menite să consolideze un front transatlantic occidental unit împotriva unei Rusii chiar mai agresive ar fi un semnal politic cu consecințe geopolitice majore. Ar induce o fractură majoră în relația transatlantică stimulînd și pe partea americană tendințele de dezangajare față de vechiul continent și de reorientare accentuată către Asia.

Cu toate acestea, există un curent de opinie important în Europa care nu dă semne că ar regreta astfel de evoluții. În general aceste poziții sunt însă exprimate în culise sau sunt camuflate sub diverse inițiative, precum cea a avansată tot de președintele Comisiei Europene de creere a unei forțe armate europene, separat de NATO. O dovadă că nu e vorba de simple speculații sau temeri alarmiste e faptul că Joachim Gauck, președintele Germaniei, a ținut să publice în Wahington Post, pe 6 septembrie, un articol avertisment: "O dezangajare a Statelor Unite din Europa ar fi un eșec major".

Fostul secretar amerian al Apărării, Robert Gates, vorbea cu îngrijorare, cu cîțiva ani în urmă, despre "posibilitatea reală a unui viitor nebulos dacă nu chiar întunecat pentru viitorul relațiilor transatlantice" în timp ce Richard Haas, președintele influentului think-tank "Council for Foreign Relations" scria în 2011 că "partenariatul Statele Unite - Europa, care s-a dovedit esențial în cîștigarea Războului Rece, va juca, inevitabil, un rol tot mai redus în perioada următoare" și își exprima îndoiala că dacă nu ar fi existat deja NATO ar mai fi fost astăzi creat. Între timp criza ucrainiană, anexarea Crimeei de către Rusia, au reconsolidat însă relația Europei cu America. Iată că o altă criză, cea a refugiaților, în combinație cu vechile idiosincrazii vest-europene față de Washington, ar putea să ne readucă în punctul de acum 4-5 ani, într-un context de securitate însă foarte diferit de cel de atunci. Unul în care Moscova ar juca un rol tot mai important pe continent, în detrimentul Statelor Unite.

Alternativa ar putea fi, cred cei cu viziuni de tipul celor împărtășite de dl Junker,  chiar dacă nu o spun deschis, un aranjament de securitate între Europa și Rusia. Care nu ar mai include neapărat America sau oricum nu i-ar mai acorda acesteia rolul central de pînă acum. Pentru că, așa cum zicea la Passau președintele Comisiei Europene, nu trebuie să dicteze americanii politica Europei. De aici pînă la o dezagregare, mai rapidă sau treptată a NATO, dacă nu de iure cel puțin de facto, nu am fi foarte departe. Mai ales că există destui avocați ai acestui demers si pe malul celălalt al Atlanticului. Însă un astfel de aranjament ar lăsa, implicit dacă nu explicit, partea de est a Europei în mare parte sub influență rusească. Nu de alta, dar vorba d-lui Junker, nu trebuie lezate mîndria și ego-ul Rusiei iar statele din est sunt oricum destul de rebele și zgomotoase în ultima vreme.

Dacă în paralel avansează și proiectul unei Europe cu două viteze, despre care se discută tot mai mult în ultima vreme, cu un nucleu dur în vest, într-un proces de integrare accentuată, sub dominație germană, cu Franța ca partener junior, și o periferie care nu va mai avea acces, nici măcar formal, la deciziile majore acest proces nu ar face decît să devină și mai evident. Poate că Europa chiar are nevoie de o integrare accelerată pentru a putea răspunde provocărilor imense cu care se confruntă. Mulți împărtășesc acest punct de vedere. Însă apar două mari probleme: 1. chiar este posibil acest demers cînd ai de a face cu mentalități, capacități instituționale și performanțe economice atît de diferite atunci cînd compari țări ca Grecia și Suedia ori Portugalia și Olanda? 

2. este o idee bună să torpilezi cu bună știință relația cu America mizînd pe faptul că ai putea inlocui garanțiile de securitate transatlantice cu un aranjament negociat cu Rusia?  În plus, și asta ne interesează direct, e foarte puțin probabil ca țări ca România, Bulgaria sau chiar Ungaria să fie parte a acestui proces.

Cert este că asistăm la schimbări majore pe continent, puțin previzibile doar cu cîțiva ani în urmă. Or, din acest punct de vedere țările de periferie din UE sunt cele mai afectate. Cele mai vulnerabile sunt statele baltice dar pasul următor ar putea viza direct regiunea extinsă a Balcanilor. În România singurul care a reacționat față de aceste evoluții extrem de îngrijorătoare a fost Traian Băsescu. ”Pe mine m-a contrariat declaraţia lui Jean-Claude Juncker, în care pur şi simplu spunea: «trebuie să ne apropiem de Rusia şi să nu-i lăsăm pe americani să facă jocurile în Europa». Da, dar Europa nu-şi poate garanta singură securitatea. Or acest mesaj înseamnă să cedăm Rusiei tot ce vrea, ca să stăm liniştiţi", a declarat fostul președinte. "Cred că ceva se întâmplă la Bruxelles, iar România nu participă la ceea ce se întâmplă, din păcate". Iar ceea ce este poate mai îngrijorător, dincolo de reticența în reacții la declarații de tipul celei făcute de dl. Jumker, poate de înțeles atunci cînd este vorba de oficiali de prim rang din stat, e că foarte probabil aceștia, la fel ca și cea mai mare parte a clasei politice autohtone, nici măcar nu conștientizează dimensiunea provocărilor cu care România se va confrunta în perioada următoare.