Franța: între valul marxist și Marine Le Pen

La Berlin și la Bruxelles lumea a răsuflat ușu­rată după ce exit-poll-urile și numărătoarea efectivă a voturilor au anunțat victoria lui Em­manuel Macron, un proeuropean convins, chiar entuziast. Cu atât mai mult, cu cât el pleacă din pos­tura de mare favorit pentru câș­ti­garea rundei finale, pe 7 mai, în confruntarea cu Ma­rine Le Pen, deși e riscant să con­si­deri partida deja jucată. Eli­be­rate de perspectiva de coș­mar a unui tur doi cu Mélen­chon și Le Pen, piețele fi­nan­ciare au reacționat ime­diat pozitiv. Bursa de la Paris a cres­cut a doua zi spectaculos, iar euro a ajuns la cea mai înaltă cotație în raport cu dolarul din ultimele cinci luni. Atmosfera ge­ne­rală e însă complet diferită de cealaltă par­te a Canalului Mânecii. Theresa May și par­ti­za­nii Brexit ar fi preferat cu siguranță alt­ceva: un semnal că euroscepticismul este pe val în Franța. Ar fi pre­ferat o performanță mai bună în primul tur pentru Marine Le Pen sau o eliminare a lui Ma­cron, adeptul declarat al unei linii dure în ne­go­cierile cu Londra. Se ve­de asta imediat dacă citești presa britanică pro-Brexit. De pil­dă, Dai­ly Telegraph scrie că o potențială pre­șe­dinție Macron e o veste proas­tă pentru Ma­rea Britanie. Chiar dacă se grăbește să extin­dă ace­eași predicție pentru UE și moneda euro.

Tonul general al comentariilor este acela că am asistat la o adevărată „revoluție franceză“ îm­potriva establishment-ului politic tra­di­țio­nal, reprezentat de re­pu­bli­cani și socialiști. Însă, chiar da­că formal lu­cru­rile așa ara­tă, la o privire mai atentă cons­tatăm că Em­ma­nuel Ma­cron este departe de a fi un personaj disruptiv, de tip Trump, Bernie Sanders sau Le Pen. Un produs al ce­lebrei ENA, care furnizează re­zer­vo­rul de cadre al elitei fran­ceze, el are vederi pro-business, de­­sigur într-o cheie mo­de­rată suportabilă în Franța, es­te proeuropean și atlantist, chiar dacă mi­li­tează în paralel pentru o formulă de apărare europeană comună. Este comparat adesea cu Obama, care, deși a venit și el la pu­tere pe un discurs antisistem, a urmat, pâ­nă la urmă, o li­nie politică care nu s-a abătut marcant de la cea tradițională, așa cum o face, cel puțin de­clarativ, Donald Trump. Aici va fi de altfel și principala linie de atac pentru Marine Le Pen, ca­re deja a anunțat duminică seara că va fi o bă­tălie „istorică“ între „glo­ba­liști“ și „patrioți“.

Dar ce înseamnă o previzibilă victorie a lui Emmanuel Macron pentru România? Tot ce se poate spune în acest moment este că am putea vorbi, parafrazând o celebră butadă a lui Churchill, despre „cea mai puțin proastă variantă posibilă“. Pe de o parte, el este un adept al ordinii liberale globale, opțiune pe care ar promova-o în cadrul UE în tandem cu Germania. Însă actorii care vor conta mai mult în această bătălie sunt mai degrabă alții: America, China, Rusia. Un element pozitiv pentru țările din Europa de Est este faptul că e singurul dintre cei patru candidați din cvar­tetul de la vârf care nu este încântat de Rusia lui Putin. Bloomberg îl descria, cu câteva luni în urmă, pe François Fillon drept „un rusofil aproape la fel de entuziast ca Marine Le Pen“. În timp ce Mélenchon, ca și Le Pen de altfel, dorește ieșirea Franței din NATO. Asta ar fi vestea bună. Vestea mai puțin bună e aceea că el este în același timp un adept de­cla­rat al „Europei cu două viteze“ care își propune să separe în interiorul UE un nucleu dur, integrat, cu un ministru de Finanțe co­mun și un cadru decizional separat.

Mélenchon: vederi radicale de stânga

Pe de altă parte, trebuie totuși spus că au drep­tate și cei care cred că speranțele legate de Macron, inclusiv în mediul de afaceri, ar pu­tea fi exagerate. Probabil va câștiga pe 7 mai, dar o bună parte dintre cei care vor vota pentru el nu o vor face pentru că ar agrea idei­le sale, inclusiv legate de reforme, ci mai degrabă pentru a o bara pe Marine Le Pen. Cei care au urmărit dezbaterile prezidențiale franceze au putut constata că mai bine de jumătate dintre cei 11 candidați practică un dis­curs populist, virulent anticapitalist, pe ca­re l-ai fi putut auzi foarte bine în fostele țări comuniste din Europa înainte de 1989: națio­na­li­zări pe scară largă, fabrici conduse de mun­citori, impozite uriașe pe veniturile ridica­te etc. La pachet cu o politică externă anti­ame­ricană, care propune ieșirea din NATO și, de regulă, nu e tocmai prietenoasă față de UE. E vorba, în general, de candidați mar­gi­nali, cu un suport electoral minimal. Însă unul din­tre ei este departe de a fi în această postură. Jean-Luc Mélenchon, un fost troț­kist, sprijinit de comuniștii francezi, a obținut aproape 20% duminică. Iar dacă adunăm pro­centele sale cu ale celorlaţi candidați men­țio­nați an­terior, constatăm că un sfert dintre fran­cezi îmbrățișează vederi radicale de stânga.

De pildă, Jean-Luc Mélenchon propune, în plan economic, trecerea la o săptămînă de lucru de 4 zile și o sporire a cheltuielilor publice cu €170 miliarde în următorii 5 ani. Asta într-o țară în care ponderea bugetului a ajuns deja la 57 procente din PIB! Apoi, el vrea ca veniturile de peste €400 de mii pe an să fie impozitate cu 100% și nu se teme că această măsură îi va face pe antreprenori și pe cei din industriile creative, din zona artistică, din mediul economic, adică segmentul de elită, cel mai dinamic, din societate, să se mute (cu bani cu tot) în străinătate. "Sunt patrioți, vor rămîne în țară", i-a asigurat joi seara, în timpul ultimei dezbateri prezidențiale, sigur pe el, Mélenchon pe cei doi moderatori de la France 2 care i-au pus această întrebare. Uitînd că și fostul președinte Mitterand, al cărui mare admirator este, a încercat și el astfel de măsuri radicale în debutul primului său mandat fiind însă nevoit să dea înapoi foarte repede din pricina exodului de capital și de resurse umane pe care risca să îl provoace. În plan extern el dorește ieșirea din NATO și apropierea de Rusia, fiind în același timp un admirator al regimurilor autoritare din Venezuela și Cuba cu care își dorește să creeze o "alianță" spunînd că Franța "nu este o țară occidentală".

E bulversant să constați că astfel de idei, complet rupte de realitate, se bucură de o atît de mare popularitate. Există unele explicații. O bună parte dintre alegătorii lui Mélenchon sunt tineri de sub 25 de ani, categorie afectată de un înalt nivel al șomajului (în jur de 25 procente) într-o țară în care oricum nivelul mediu al acestuia, de 10 procente, este dublu față de cel din Statele Unite, Germania sau Marea Britanie. Foarte probabil, pentru ei eșecul dezastruos al unei astfel de viziuni marxiste în fostele țări comuniste nu le spune mare lucru. Cum, de altfel, nu le mai spune din păcate mai nimic nici tinerilor de la noi pentru care acele vremuri reprezintă cel mult o curiozitate.  Însă te-ai fi așteptat ca măcar să fie treziți la realitate de imaginile venite chiar în aceste zile din Venezuela, prezente generos în toate jurnalele de știri, unde în cursul unor mari demonstrații de stradă împotriva regimului populist autoritar al lui Nicolas Maduro, moștenit de acesta de la Hugo Chavez, și-au pierdut viața peste 22 de oameni. În Venezuela, țară care deține printre cele mai mari rezeve de petrol de pe planetă, unde Chavez a aplicat măsuri de tipul celor propuse de candidați ca Melanchon pînă și hîrtia igienică a ajuns să fie raționalizată. Și poate, mai instructiv, ar trebui să se uite la Grecia unde o formațiune marxistă, Syriza, a preluat puterea cam cu același gen de sloganuri. Partidul premierului Alexis Tsipras, și el un mare fan Chavez, a descoperit, odată ajuns la guvernare, că e foarte ușor să faci promisiuni abracadabrante în timpul campaniei electorale, dar e mult mai greu să le pui ulterior în practică, atunci cînd ajungi la putere. Lucru de care au început să-și dea seama și grecii, motiv pentru care cota electorală a Syrizei s-a prăbușit în sondaje la 15 procente, cu 10 mai puțin decît cele ale opoziției de centru dreapta. Și, ar mai trebui făcută o altă observație interesantă. Aceea că există o suprapunere, deloc neglijabilă, cu excepția emigrației, între ideile vehiculate de marxistul Jean-Luc Melanchon și candidata de extremă dreapta, Marine Le Pen. Și în plan economic și în domeniul politicii externe. La fel ca în America, între Bernie Sanders și Donald Trump.

Alegerile din Franța vor avea un impact major asupra evoluțiilor din Uniunea Europeană și asupra ecuației de securitate de pe continent, deci implicit și asupra României. De aceea, nu e de mirare că Rusia va face tot posibilul să-l discrediteze pe Emmanuel Macron, mai ales prin atacuri efectuate asupra acestuia pe rețelele de socializare. Cotidianul Les Echos citează un studiu recent efectuat de Bakamo, un institut de cercetare sociologică specializat pe mediul online, care apreciază că un sfert dintre share-urile de pe rețelele sociale au la bază postări din categoria fake news. Iar un nu­măr semnificativ dintre acestea au ca punct de plecare materiale preluate din „sur­se rusești“, precum RT sau Sputnik.