Liber la debăsificare ?

Dacă vrem să înțelegm cu adevărat evoluțiile de acum de pe scena politică trebuie în primul rînd facem o distincție între acuzele penale la adresa Elenei Udrea, criticile legitime, inclusiv de natură morală, la adresa unor fapte și declarații care i se atribuie și ceea ce se întîmplă în plan secund. Zgomotul Udrea riscă să mascheze o strategie politică care se profilează tot mai vizibil și care are drept obiectiv "debăsificarea". Este, într-un fel, o formulă diferită, mai sofisticată, de a duce la bun sfîrșit ceea ce s-a ratat în vara anului 2012. E important să ne uităm la detalii. Foarte probabil că o bună parte din banii despre care se spune că ar fi fost deturnati sub bagheta Elenei Udrea au fost folosiți pentru finanțarea campaniilor electorale ale PDL. Gabriel Sandu spune explicit asta. Plecînd de aici sunt de făcut două observații: 1. ipocrizia unor foști membri PDL care s-au grăbit să o atace de Elena Udrea deși au beneficiat și ei de astfel de fluxuri financiare (asta nu o disculpă dar nici nu le face cinste); 2. țintele din Noul PNL au toate șansele să fie preponderent din zona fostului PDL, ceea ce înseamnă că în scurt timp formațiunea rezultată din fuziune va fi controlată în cea mai parte parte de oameni din vechiul PNL, parte a fostului USL. De altfel, cu mici excepții, foștii lideri pedeliști proeminenți au cam ieșit din scenă. Deocamdată, vedem deja că în Parlament dublul standard e la loc de cinste. Rămîne de văzut dacă se va încerca în viitor și implicarea directă a lui Traian Băsescu, cu trimitere la campaniile electorale, lucru care nu trebuie deloc exclus. Atacul nimicitor la Elena Udrea s-a vrut probabil și un semnal în acest sens.

Se poate spune, pe bună dreptate, că trebuie făcută și acest gen de curățenie în politica românească. Cu observația că este vorba de o problemă care impune regîndirea din temelii a manierei în care se finanțează campaniile electorale. Nu ca acum cînd banii declarați oficial nu ajung de regulă nici măcar la 5 procente din costurile reale. Finanțarea partidelor este una dintre chestiunile cu impact major în expansiunea corupției în spațiul public. Oamenii care dau bani în campanie, politicieni sau oameni de afaceri, obțin în contrapartidă tot felul de avantaje post-electorale (numiri în funcții publice cu acces la pîrghii financiare, contracte cu statul - un parlamentar PSD din Constanța, Eduard Martin, are 500!). Numai că dacă este să ne ocupăm de finanțarea PDL e legitim să ne întrebăm și de unde provin zecile de milioane de euro, cît au costat campaniile PSD și PNL de la europarlamentare, campania lui Victor Ponta de la prezidențiale, campania lui Klaus Iohannis. Dacă acest lucru nu se va întîmpla, dacă spre deosebire de graba cu care a fost disjuns dosarul Udrea din dosarul Microsoft, la Sebastian Ghița, la Dan Șova și la alții din fosta tabără uselistă vom vedea temporizări peste temporizări, atunci deja putem vorbi de o strategie bine gîndită nu de o întîmplare. Cu două obiective importante: 1. neutralizarea, chiar eliminarea reziduurilor "basiste" din politică și din spațiul public;  2. preluarea fermă a controlului, explicit în servicii și mai voalat în Justiție, de către fosta tabără anti-Băsescu. Se vor mai face, în mod inteligent, sacrificii rituale și nu este de așteptat să se refacă formal USL. Vom avea însă un binom PSD - PNL care va respecta fiecare "limitele de protecție" ale celuilalt. Și cred că în mare asta își dorește în ansamblu și societatea românească, pentru că reformele instituționale radicale care s-au încercat, cu efecte destul de limitate, în perioada Băsescu nu sunt neapărat populare deși toată lumea le sprijină declarativ.

Cum vor evolua lucrurile în Justiție e o chestiune fundamentală. Și aici trebuie să înțelegem maniera în care a fost gestionată chestiunea bătăliei anti-corupție după anul 2005 de către Traian Băsescu cu sprijinul consistent al Monicăi Macovei. Implicarea SRI în acest demers a fost evident încurajată de fostul președinte. Și foarte probabil oameni ca generalul Coldea, pe care el i-a promovat, au jucat un rol important din acest punct de vedere. În absența unui sprijin consistent de acolo lupta anti-corupție ar fi mers mult mai greu, oricît de decis și de activ ar fi dorit să acționeze DNA. Însă cînd eliberezi duhul din sticlă nu știi ce te așteaptă în viitor. Problema e că asta s-a întîmplat într-un context în care nu există în realitate un control eficient asupra serviciilor secrete. Între a bate pasul pe loc și a-și asuma acest risc, fostul președintele a ales ultima variantă. E greu să judeci cu perspectiva de acum deciziile luate cu 9-10 ani în urmă. Ceea ce nu trebuie însă să uităm este că atunci cînd vorbim despre derapajele de la independența Justiției le putem vedea din două perspective: una în care ne temem că intervențiile politice pot bloca dosare și o alta în care justiția poate fi utilizată ca o armă împotriva adversarilor. Se putea face asta și pînă în 2005 (ne aducem aminte de întrebarea Rodicăi Stănoiu: "dăm drumul la dosare?") dar acum, în condițiile în care tandemul DNA-SRI este extrem de popular, poate fi una distrugătoare dacă nu funcționează mecanisme eficiente de control. În teorie acestea sunt CSM și Comisia de control a SRI din parlament. Dar funționează ele și în realitate?