De același autor
„Vom fi în curând într-o lume în care cineva poate fi huiduit pentru că spune că doi și cu doi fac patru și vom spânzura un om pentru că a înnebunit lumea cu știrea că vara iarba este verde”. Cu acest citat din colecția de eseuri „Heretics” a scriitorului și filosofului britanic G.K. Chesterton, publicată în 1905, a încheiat Giorgia Meloni, viitorul prim-ministru italian, un discurs din 2019, al cărui videoclip a fost distribuit pe Twitter de 19 milioane de ori doar în primele 36 de ore după aflarea rezultatelor la alegerile din Italia de acum o săptămână, făcând înconjurul lumii, din Europa până în America și Australia. „Vom apăra credința în Dumnezeu, țara și familia”, spunea atunci Giorgia Meloni, vorbind despre atacul asupra familiei, identității naționale, identității de gen și credinței creștine. ”Nu mă mai pot defini drept creștină, femeie, mamă! Trebuie să devin cetățeanul x, genul x, părintele 1, părintele 2, trebuie să devin un număr.”
Aceleași idei esențiale le-a repetat pe diferite platforme și pe diferite meridiane. În 2018, la o reuniune UN Global Compact din parlamentul italian, la conferința National Conservatism din 2020 de la Roma (în engleză), la un miting din 2021 al grupării conservatoare Vox din Spania (în spaniolă). Discursul, în esență unul antiglobalist și în favoarea valorilor tradiționale, atacă temele fundamentale ale ideologiei progresismului, curent care a deveni în ultimele decenii extrem de influent în zona stângii liberale, la Bruxelles, în Europa Occidentală, la Washington, la nivel politic, în spațiul academic, în mass-media și, în ultima vreme, în corporații. Așa că nu e de mirare că vestea despre rezultatul alegerilor din Italia, în care, datorită schimbării legii electorale, alianța de centru dreapta al cărei lider este Giorgia Meloni va obține o majoritate solidă în ambele camere ale parlamentului, a fost primită în toate cercurile menționate mai sus cu extremă ostilitate, a provocat chiar panică, sugerând prin reacțiile avute scenarii cvasi-apocaliptice pentru Europa. Asta este impresia creată de titlurile din mass-media internațională care anunță o reîntoarcere a fascismului pe vechiul continent, amintind de „rădăcinile fasciste”, cu trimitere la Mussolini, ale partidului „Fratelli d’Italia” al Giorgiei Meloni.
Într-un comentariu făcut în cadrul ultimei dezbateri Hoover GoodFellows, din 26 septembrie, istoricul Niall Ferguson observa ironic, apropo de panica provocată de rezultatul alegerilor din Italia, că de o bucată de vreme New York Times vede fascismul în ascensiune mai peste tot în lume. Adăugând că dacă e să ne uităm la pedigree-ul politic al Partidului Democrat, alături de care ziarul în cauză se poziționează explicit, acesta are o istorie cât se poate de complicată legată de segregarea rasială în sudul Americii, inclusiv ca inițiator al Legii Jim Crow. Lucrurile stau complet diferit în Italia. În timp ce în afara țării mass-media așază aproape automat în dreptul numelui Meloni eticheta de extrema dreaptă sau de fascism, cele din Italia, de la RAI, unde simpatiile de stânga sunt vechi și solide, la marile cotidiane, vorbesc doar de dreapta sau de centru-dreapta. Însă nu e nimic surprinzător, în aceste medii orientarea conservatoare este privită în tot mai mare măsură în cel mai bun caz cu suspiciune. Într-un articol din UnHerd Mary Harrington vorbește despre „contagiunea progresismului” care, spune ea, explică de ce Giorgia Meloni a fost descrisă, în masă, pe plan internațional, drept de „extrema dreaptă”. „Nu contează acuratețea relatării, scopul este disciplinar: întregi teritorii morale pot fi desemnate ca având un statut problematic sau chiar fiind toxice. Dacă le atingeți, veți fi contaminați.”
Premisele relației cu Bruxelles-ul
În timpul unui discurs ținut la Universitatea Princeton, pe 22 septembrie, cu doar câteva zile înaintea alegerilor din Italia, când rezultatele erau deja previzibile, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, după ce a vorbit despre îngrijorările față de guvernele național-conservatoare de la Budapesta și Varșovia, care, a spus ea, s-au aflat în conflict în mod regulat cu Bruxelles-ul în ceea ce privește statul de drept, s-a referit și la o posibilă victorie a partidelor de dreapta în viitoarele alegeri din Italia. „Dacă lucrurile merg într-o direcție dificilă, avem instrumente de intervenție.” Cu trimitere la blocarea sumelor cuvenite din Fondul de reziliență, la fel ca în cazul Ungariei și Poloniei. Remarcile au provocat reacții dure la Varșovia, care le-a calificat drept scandaloase, o „evidență a ingerințelor anti-democratice ale Uniunii Europene în politica internă a țărilor membre”.
Reacții au fost, bineînțeles, și în Italia, unde politicieni de diferite culori ideologice, i-au cerut Ursulei von der Leyen să nu se amestece în politica internă a țării. Printre ei, și fostul premier de stânga, Matteo Renzi, cu vederi pro-UE. Iar Matteo Salvini, liderul Lega, formațiune care face parte din alianța de dreapta care a câștigat alegerile, a spus la televiziunea italiană că „dacă cineva de la Bruxelles se gândește să taie fondurile care aparțin Italiei, pentru că Lega câștigă alegerile, atunci trebuie să regândim această Europă”. Adăugând că „aceasta este o agresiune instituțională”.
Însă nu doar relația noului guvern italian cu Bruxelles-ul pleacă de la premise nu tocmai favorabile, ci și cea cu Franța. Parisul crease cu Italia în perioada guvernului Draghi o axă sudică pentru a-și întări poziția în raport cu Germania, dar lucrurile vor deveni mai complicate de acum încolo. Nu ajută, desigur, din acest punct de vedere declarațiile prim-ministrului francez, Elisabeth Borne, care a ținut să avertizeze că țara sa „împreună cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va asigura că drepturile omului, respectul reciproc, în special respectul pentru dreptul la avort, sunt respectate de toți”. E limpede că relațiile cu Parisul nu vor mai fi ce au fost, iar în noile condiții, noua orientare de la Roma va slăbi influența Franței și va întări poziția celor care resping ingerințele excesive ale Comisiei Europene în politica statelor membre și demersul federativ.
Meloni, între retorica de campanie și guvernare
Însă nici noul premier italian nu va avea o viață ușoară. Una e retorica de campanie și cu totul altceva este gestiunea guvernării. După cum ea e conștientă și de faptul că în domeniul economic marja de manevră de care dispune este relativ redusă, în condițiile dificile cu care se confruntă întregul continent și ale unei securității energetice precare. Cu un deficit de 150 de procente din PIB, cu o criză energetică care afectează întregul continent, Italia se bazează în bună măsură pe cele 191,5 miliarde de euro din Fondul de reziliență alocate de către UE. Și, după cum am văzut deja în cazul Poloniei și Ungariei, Comisia Europeană este oricând gata să condiționeze politic sumele cuvenite. Deocamdată, probabil pentru a mai calma spiritele după declarațiile dnei von der Leyen din Statele Unite, a fost eliberată zilele trecute o tranșă de 21,5 miliarde de euro.
Un gest abil, care semnalizează faptul că doamna von der Leyen și alți lideri europeni „îngrijorați” după alegerile din Italia vor avea în Giorgia Meloni un interlocutor redutabil, a fost condamnarea ei, severă și promptă, a anexării de către Rusia a teritoriilor ucrainene ocupate, la pachet cu declararea sprijinului ferm față de Kiev. Ceea ce i-a lăsat oarecum în ofsaid pe criticii ei din exterior, din zona politică și din mass-media, care speculaseră că schimbarea de guvern de la Roma va fi aplaudată la Kremlin, cu toate că Meloni își exprimase în dese rânduri poziția pro-NATO și pro-Ucraina. Însă un lider politic pentru care valorile fundamentale sunt credința creștină, patria și familia, care privește critic ștergerea identității sexuale, care își propune să lupte pentru apărarea valorilor civilizației europene tradiționale și se pronunță ferm pentru reafirmarea suveranității naționale în relația cu structurile UE, nu poate fi privit decât cu ostilitate la Bruxelles. Un vot precum cel din Italia, sau cel anterior din Suedia, unde tot o coaliție de dreapta va prelua puterea de la foștii social-democrați, reprezintă o lovitură severă dată „ordinii din UE bazată pe progresism”, scrie The Telegraph, „o respingere populară a stilului tehnocratic de guvernare iubit de elitele bruxelleze”.
Există cel puțin trei motive pentru care aceste elite sunt serios îngrijorate. Primul este acela că Italia este o țară mare, a treia ca mărime din UE, care de acum înainte se va alătura unui front conservator explicit eurosceptic. Al doilea motiv este Giorgia Meloni, care s-a dovedit un actor politic extrem de redutabil. Are carismă, este pasională, autentică, are o extinsă carieră politică la vârsta de 45 de ani, vorbește fluent trei limbi străine, ceea ce îi oferă o capacitate sporită de influență pe continent, și, inclusiv datorită amplelor atacuri mediatice la care a fost supusă la nivel internațional, a căpătat statut de lider global. Faptul că premierul indian, Narendra Modi, care cu siguranță agreează profilul ei ideologic, a felicitat-o imediat pentru succesul electoral, simpatia pe care a căpătat-o în cercurile conservatoare din America și Australia după alegeri – sunt toate dovezi în acest sens.
În fine, al treilea motiv este acela că discursul ei conservator are reverberații majore în interiorul UE, încurajând un curent care are șanse să schimbe semnificativ natura viitoarelor alegeri din spațiul UE. Chestiunile de natură culturală, opoziția în creștere față de excesele progresismului promovat de la Bruxelles și dorința de a modifica raporturile dintre țările membre și Comisia Europeană în favoarea primelor vor deveni probabil chestiuni proeminente în viitoarele confruntări electorale. Curentul suveranist, criticat virulent de elitele din UE care visează la federalizare, se va amplifica. Un prim motiv este acela că oamenii realizează că transferând grosul deciziilor către executivul de la Bruxelles, aflat sub influența covârșitoare a Germaniei și a Franței, alegerile naționale, care le oferă șansa să mai poată influența lucrurile, devin tot mai puțin relevante. În al doilea rând, enorma birocrație de la Bruxelles a eșuat în bună măsură lamentabil, în ultimii 15-20 de ani, în gestionarea unor chestiuni esențiale, precum securitatea energetică și competitivitatea Uniunii în domeniul economiei digitale. În aceste condiții, ești puțin credibil atunci când soliciți puteri sporite și ceri celorlalți să se respecte disciplinat deciziile tale.
