De același autor
Recent, fostul secretar general NATO, Anders Fogh Rasmussen, avertiza că proiectul unei „armate europene“ care, în principal sub impulsul Franței, pare să se îndrepte către o formulă destul de diferită față de varianta relativ modestă și limitată discutată inițial, riscă să submineze serios NATO. După ieșirea Marii Britanii din UE, peste 80 de procente dintre resursele și finanțarea NATO vor proveni din afara Uniunii așa că, spune Rasmussen, o armată europeană nu are cum să funcționeze fără suportul acestuia. Pe 1 mai, Ellen M. Lord, subsecretar la Pentagon, și Andrea L. Thomson, subsecretar la Departamentul de Stat, au trimis o scrisoare la Bruxelles în care, scrie Politico, avertizează că inițiativa de apărare europeană riscă să ducă la subminarea NATO din cauza duplicării resurselor și a inexistenței unor mecanisme de interoperabilitate între cele două structuri, ca urmare a faptului că firmele americane și britanice ar urma să fie excluse de la achizițiile de echipamente militare aferente PESCO. Nu e prima oară când asistăm la astfel de fricțiuni în relațiile transatlantice, însă ele apar într-un context în care la Washington apar tot mai multe semne de întrebare privind necesitatea implicării Americii în NATO și, în general, viabilitatea în sine a organizației.
După cum era de așteptat, Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă, căreia i-a fost adresată scrisoarea, ale cărei sentimente antiamericane nu sunt un secret pentru nimeni, nu împărtășește astfel de îngrijorări și a respins temerile exprimate. Însă nu asta e grav, pentru că, la urma urmei, nimeni nu prea ia în serios pozițiile sale. Mult mai grav e ceea ce auzim de la Berlin sau Paris.
Astfel, Angela Merkel cheamă Europa să acționeze în comun pentru a se opune cu succes Statelor Unite, Chinei și Rusiei. „Fără îndoială, Europa trebuie să se repoziționeze într-o lume în schimbare, în care certitudinile ordinii postbelice încep să se dizolve. Provocările venite din partea Statelor Unite, Chinei și Rusiei ne obligă să adoptăm poziții comune“, spune cancelarul german, menționând Ucraina și politica UE privind Africa drept exemple de succes ale unei astfel de abordări, dar și faptul că, în chestiunea Acordului Nuclear cu Iranul, Uniunea se află de aceeași parte a baricadei alături de Moscova și Beijing. Or, ceea ce frapează, dincolo de afirmația curioasă care consideră situația actuală din Ucraina un succes, este că, din perspectiva doamnei Merkel, SUA sunt puse pe același plan cu China și Rusia.
Pe de altă parte, în Franța, Emmanuel Macron nu vede nici un fel de probleme legate de colaborarea cu Huawei, în ciuda numeroaselor dovezi privind infiltrarea rețelei Vodafone din Italia. Într-o declarație făcută la deschiderea conferinței VivaTech de la Paris el a spus, într-o critică transparentă la adresa SUA, că „a lansa un război comercial sau unul tehnologic împotriva oricărei alte țări nu este cea mai bună metodă de a apăra securitatea națională“. Subliniind că „Franța și Europa sunt pragmatice și realiste, noi credem în cooperare și multilateralism“. Vedem, ca și în cazul Berlinului, exprimări în care Europa și UE sunt considerate unul și același lucru, ceea ce este desigur fals, și care presupun automat că interesele Uniunii în ansamblu sunt identice cu cele ale Franței și Germaniei.
Pozițiile exprimate de Emmanuel Macron nu au doar o importanță simbolică, în plan politic. Statele Unite au avertizat aliații europeni că utilizarea unor echipamente Huawei va duce la limitarea semnificativă a schimbului de informații între serviciile secrete occidentale și, mai grav, va afecta serios comunicațiile în interiorul NATO. Washingtonul consideră că, foarte probabil, toate aceste informații vor ajunge și la Beijing. În aceste condiții, cum vor mai funcționa în mod concret structurile NATO din Europa și ce viitor va mai avea NATO?
Această situație ne pune în fața unor dileme majore: Ce va face Romania? Cum se vor poziționa diferitele partide politice? Ce va face, de pildă, Klaus Iohannis? Vom renunța la parteneriatul strategic cu SUA pentru a ne alinia intereselor Franței și Germaniei? Și dacă da, ne putem baza că Franța, Germania, UE în general ne vor putea asigura protecția, de pildă în relația cu Rusia, sau vom fi parte, posibil victime, ale unor noi aranjamente de securitate pe continent? Discuțiile despre aceste provocări majore ar trebui să domine dezbaterea din spațiul public pentru că e vorba de viitorul României. Însă e naiv să-ți faci iluzii, vom continua să discutăm aproape exclusiv, în continuare, tot despre corupție și Liviu Dragnea. //
