Riscurile centralizării puterii la Bruxelles

Soluțiile pentru problemele UE, excesul de reglementări, obsesiile climatice, pierderea cursei în materie de tehnologie în fața Americii și Chinei, nu vor veni cu siguranță de la birocrația bruxelleză.

Alexandru Lazescu 28.11.2023

De același autor

Rezultatul alegerilor din Olanda a creat multe neliniști în spațiul politic european. A surprins mai ales dimensiunea succesului partidului PVV al lui Geert Wilders, etichetat, conform obiceiului, de „extremă dreapta”, așa cum se întâmplă ori de câte ori e vorba de formațiuni considerate indezirabile. Înainte de alegeri, un sondaj IPSOS credita PVV cu 27 de locuri în Parlament. În cele din urmă a obținut însă 37 de mandate dintr-un total 150 în Parlament. Dimensiunea succesului a produs o adevărată undă de șoc în rândul elitelor din UE, la nivelul multor cancelarii vest-europene și al birocrației de la Bruxelles, deși nu e deloc clar că Wilders va putea coagula o coaliție de guvernare.

  Comentând pentru Euractiv rezultatul alegerilor din Olanda și tendința generală de pe continent unde partidele populiste sunt în ascensiune (de regulă îngrijorările sunt față de cele de dreapta, nu și față de cele de stânga), Catherine Fieschi, analist de la Robert Schuman Centre, ține să remarce că singurele vești bune vin din Spania. Unde partidul socialist al lui Pedro Sanchez a reușit să rămână la guvernare, în urma unui acord cu separatiștii catalani obținut după o amnistie a condamnărilor în instanță a unor lideri separatiști după referendumul ilegal de independență. O încălcare grosolană a independenței justiției care a provocat uriașe proteste de stradă și condamnări din partea magistraților. Care, dacă ar fi fost vorba de un guvern de dreapta sau de o țară din Europa de Est, ca România de pildă, ar fi stârnit valuri de indignare la Bruxelles. Nu e cazul, când e vorba de socialiști. În cadrul unei dezbateri la care a participat puțină lume în Parlamentul European, Didier Reynders, comisarul european pentru justiție, a declarat că, cel puțin pentru moment, aceasta este „o chestiune internă a Spaniei”.

  Ceea ce în sine reliefează enorma diferență de tratament, din perspectiva elitelor europene, atunci când e vorba de un guvern de stânga (în Spania noul ministru pentru copii și tineret, Sira Rego, este un susținător pe față al Hamas și un admirator al lui Lenin, despre care a spus în cursul unei emisiuni de televiziune că, dacă „îl consideri genocidar, înseamnă că aparții extremei drepte și ai citit foarte puțin din istoria universală”) sau a unuia de dreapta. Prin comparație, acuze mult mai puțin grave privind independența justiției atribuite partidului PiS din Polonia, și acelea discutabile, au provocat reacții extrem de dure la Bruxelles.

 Succesul lui Geert Wilders din Olanda nu este deloc unul singular. Formațiunile populiste sunt pe val în multe țări din UE, inclusiv în Germania și Franța. Din rațiuni evidente pentru mulți: ruptura severă dintre elite și partidele tradiționale, și restul populației în chestiuni esențiale precum stoparea imigrației necontrolate sau politicile excesive și nerealiste pentru „combaterea schimbărilor climatice”. Lucruri ignorate de elitele din politică, zona academică și mass-media sunt exploatate de partidele populiste.

 Aceste evoluții politice de pe continent reprezintă probabil și motivul pentru care s-a pus acum la vot în Parlamentul European un raport care propune modificarea tratatelor Uniunii Europene prin care s-ar lichida dreptul de veto al statelor membre și s-ar acorda mai multă putere instituțiilor UE. Raportul a fost adoptat cu 291 de voturi pentru, 274 împotrivă și 44 de abțineri. Votul în sine arată cât de mari sunt diviziunile interne din UE în aceste chestiuni esențiale privind felul în care funcționează Uniunea.
  Se urmărește o centralizare a puterii la Bruxelles în detrimentul statelor membre. Chiar și în situația actuală, în multe privințe statele membre din UE se bucură de competențe mai limitate decât statele din componența Statelor Unite, unde e vorba totuși de o federație. În noua formulă, practic majoritatea deciziilor ar fi luate la Bruxelles, în mare parte sub influența Parisului și a Berlinului, țările membre, în special țările mai mici și cele din Europa de Est, fiind retrogradate la nivelul unora cu atribuții aproximativ similare cu cele ale unor consilii județene de la noi.

  Există o opoziție semnificativă la nivelul statelor membre, deși nu e clar dacă în cadrul Consiliului European se va putea coagula o majoritate de blocaj (e nevoie de 14 voturi) care să împiedice procedura pentru lansarea unei Convenții pentru modificarea tratatelor. De pildă, principalele două partide poloneze, PiS și Platforma Civică, au declarat că se vor opune planului de reformă a tratatelor Uniunii Europene. Donald Tusk, liderul Platformei Civice, care va conduce noul guvern polonez, a avertizat „aceste planuri reprezintă genul de «euroentuziasm naiv» care a dus la Brexit”. Poziția acestuia, un fost președinte al Consiliului European, pare surprinzătoare, dar în fond Tusk nu face decât să exprime opoziția masivă a polonezilor față de perspectiva pierderii de facto a suveranității naționale. 

   O reacție venită din Suedia imediat după votul din Parlamentul European confirmă temerile lui Donald Tusk. Suedia ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a părăsi UE dacă transferul de putere către Bruxelles merge „prea departe”, a sugerat Charlie Weimers, deputat european, vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. „UE este un proiect politic care merge într-o direcție greșită”, a declarat el la un congres al Partidului Democrat Suedez (SD) adăugând că, deși partidul său nu dorește o retragere a Suediei din UE, această poziție s-ar putea schimba dacă circumstanțele se vor schimba, cum ar fi eliminarea dreptului de veto în Consiliul European și un transfer excesiv de putere către Bruxelles.

  În esență, raportul propune extinderea semnificativă a competențelor executivului de la Bruxelles în șapte domenii: politică externă, securitate, protecția frontierelor, sănătatea publică, securitatea internă, politici industriale și educație. În fiecare dintre aceste cazuri există temeri că vor fi impuse birocratic poziționări discutabile, care contravin unor interese naționale. De pildă, în privința politicii de imigrație și azil.      

Sunt temeri și în ceea ce privește ideologizarea educației prin promovarea ideologiei progresiste dominantă la Bruxelles. Cu identitățile de gen, cu zeci de „pronume”, normalizarea blocării pubertății la copii pentru schimbările de sex, cu așa-numitele „spații sigure” și în general cultivarea corectitudinii politice cu efecte negative majore în spațiul universitar. Alte rețineri majore au în vedere „politicile climatice” (un euro deputat le-a descris drept „extravagante”), adoptate de Uniune, care au erodat sever competitivitatea companiilor europene, între care o parte au decis să-și mute operațiunile în afara Europei, și au afectat la fel de sever securitatea energetică a UE în ansamblu.
   În fine, printre alte propuneri majore este aceea ca procedura de suspendare a statelor membre ale UE care încalcă „valorile UE” să fie simplificată și numărul comisarilor să fie restrâns la 15, un alt motiv de tensiuni. Însă interpretarea „valorilor europene” a devenit, în ultimii ani mai ales, foarte elastică și cu accente ideologice preponderent asociate stângii progresiste. De pildă, libertatea de expresie este pusă în discuție dându-se prioritate „grijii de a nu ofensa” interpretată de o manieră extrem de largă. De unde și temerea că acesta poate deveni un mecanism de pedepsire a oricărui stat membru care nu respectă linia oficială de la Bruxelles.

  Avocații acestui demers de centralizare a puterii la vârful UE, în fapt un pas major către federalizare, aduc ca argument faptul că situația actuală din lume, crizele geopolitice majore, impun astfel de modificări ale tratatelor Uniunii. Însă aceștia duc o lipsă acută de argumente convingătoare pentru a-și susține cauza. Sub bagheta Bruxelles-ului, UE a regresat constant în ultimele decenii. În pofida elaborării unor strategii ambițioase, structurile UE nu au reușit să stimuleze performanța în industrii-cheie, cum ar fi economia digitală.

  În mod crucial, baza esențială a suveranității și a puterii în secolul al XXI-lea, tehnologia, reprezintă marea problemă a UE: din cele mai mari 20 de companii de tehnologie din lume, doar două sunt din Europa. În pofida celor două mari strategii digitale ale UE, Agenda Lisabona și Agenda 2020, UE a pierdut constant teren la nivel mondial în ceea ce privește economia digitală, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale. În prezent, se află pe locul trei, la mare distanță, după SUA și China.

  De altfel, în ansamblu, performanța economică a UE este dezamăgitoare: o creștere economică anemică, un șomaj ridicat. Potrivit FMI, economia zonei euro a crescut cu doar cu 6% în ultimii 15 ani, față de 82% în SUA. Ponderea UE în PIB-ul mondial, care în urmă cu 40 de ani era cel mai mare bloc economic din lume, s-a înjumătățit, de la aproximativ 30% în 1980 la doar 15% în prezent. În aceeași perioadă, ponderea Americii a scăzut de la 25% din producția mondială la 24% în prezent, iar China a depășit UE în clasamentul mondial.

  UE suferă de „delirul creării de norme” ceea ce „generează multă frustrare și iritare” printre companii din cauza confuziilor în privința obligațiilor lor legale și le afectează competitivitatea, afirmă Patrick Martin, președintele celei mai mari asociații de companii franceze, MEDEF, care reprezintă 190.000 de întreprinderi cu aproximativ 10 milioane de locuri de muncă. Declarațiile vin după discursul anual al lui Emmanuel Macron adresat ambasadorilor în care și acesta a pledat pentru o „pauză de reglementare europeană”. „Europa tinde să reglementeze excesiv și să nu investească suficient”.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22