Românii, integritatea și noua clasă politică

Chestiunile legate de integritate sunt doar o parte dintre problemele cu impact negativ care afectează administrația publică din România. Instituțiile românești, în marea lor majoritate, funcționează prost, ineficient, grevate de o mulțime de proceduri birocratice inutile.

O parte dintre cei pe care îi încadrăm în ca­te­goria formatorilor de opinii – jurnaliști, experți, per­sonalități din societatea civilă – a avansat în ultimele luni ideea că, pe termen mediu și lung, actuala campanie DNA va curăța terenul politic au­tohton, făcând loc unei noi ge­nerații de lideri, poate unor noi partide, care vor ad­mi­nis­tra altfel, mai onest și mai efi­cient, România. Cu condiția ca aceasta să continue cu ace­eași intensitate încă un număr bun de ani. Mai mult, de dra­gul rezultatului final, putem ac­cepta chiar și un anumit număr de victime colaterale. O opinie, evident, discutabilă. În pa­ran­teză fie spus, se presupune că nu există, de­cât cu totul izolat, influențe exterioare sis­te­mului de justiție atunci când sunt declanșate di­ferite anchete penale. Aserțiune contrazisă de o serie de voci din spațiul public. Cu si­gu­ran­ță, nu toate o fac cu bună-credință, însă nu putem să nu luăm act de faptul că există un număr de semne de întrebare legitime atât în ceea ce privește diferențele de tratament în­tre cei cercetați, cât și momentul declanșării an­chetelor penale.

În paralel, circulă o altă idee, practic, din ace­lași registru: e suficient să limităm drastic fur­tul din banii publici, pentru a rezolva o mul­ți­me dintre problemele severe cu care ne con­fruntăm acum, din zona administrației publice pâ­nă la sistemul de educație sau cel de să­nă­tate. Auzim adesea, în cursul nenumăratelor talk show-uri te­levizate, cum X sau Y ne spun câte școli, câte spitale, câți kilometri de autostradă s-ar putea construi sau câte pensii medii s-ar putea plăti, da­că se recuperează sumele con­siderabile aferente unor acte de corupție.

Ei bine, vestea proastă că, la confruntarea cu lumea reală, multe dintre aș­tep­tările de acest gen sunt absolut ne­re­a­liste, dacă nu chiar utopice. Chestiunile legate de integritate sunt doar o parte dintre pro­ble­mele cu impact negativ care afectează ad­mi­nistrația publică din România. Instituțiile ro­mâ­nești, în marea lor majoritate, funcționează prost, ineficient, grevate de o mulțime de pro­ceduri birocratice inutile. Sunt conduse de oa­meni care nu se pricep să o facă și sunt în­ghe­țate într-un fel de inerție a mediocrității. Sigur, există și multe cazuri de corupție, dar, chiar da­că, prin minune, corupția ar dispărea cu to­tul, nimic extraordinar nu se va întâmpla. Ele nu vor deveni peste noapte mai performante. În China corupția e la cote ridicate, mai ales la ni­ve­lul regiunilor, unde s-au cheltuit multe tri­li­oa­ne de dolari în ultimii 25-30 de ani. Dar, cu toa­te acestea, chinezii au construit în acest timp 90.000 de kilometri de autostradă și linii fe­ro­via­re de mare viteză. Au apărut un număr enorm de construcții în orașe care practic au ex­plodat ca po­pu­lație. Asta nu înseamnă deloc că tre­bu­ie să tolerăm corupția sau să ignorăm pro­ble­me cre­ate de acest gen de fraude, însă nici nu tre­bu­ie să ne păcălim singuri că, în ab­sența aces­to­ra, ins­ti­tuțiile noastre vor deveni brusc performante.

Dar mai este și un alt aspect. Analiza de care am vorbit supralicitează rezultatele unor cer­ce­tări sociologice care, de pildă, ne spun că exis­tă un sprijin masiv pentru lupta anticorupție, cu vârf de lance DNA, dar nu explică și ra­țiu­nile care stau la baza acestor opinii. De unde și o sumedenie de paradoxuri cu care ne-am con­fruntat adesea în ultimii ani, constatând că po­liticieni la nivel local acuzați de corupție, unii chiar aflați după gratii, au fost realeși cu scoruri confortabile de către electorat. Iar din acest punct de vedere, un studiu recent coor­do­nat de sociologul Dorin Bodea, Cultura in­te­gri­tăţii la români, realizat în perioada 2010-2014, ar trebui să ne pună serios pe gânduri.  Con­form acestui studiu, peste 83 de procente din­tre an­gajații români cu studii superioare și vâr­s­ta cu­prinsă între 20 și 50 de ani cred că, pen­tru a avea succes, „este nevoie să înşelăm pu­ţin, să fa­cem compromisuri, să nu spunem tot ade­vărul, să promovăm minciuna, să nu res­pec­tăm regulile“. O altă constatare de­zar­man­tă e aceea că moralitatea şi munca sunt pe ul­ti­me­le două locuri în ierarhia va­lo­rilor. După cum declara Dorin Bodea, într-un in­terviu pen­tru TVR, „simplificând lucrurile, pu­tem spune că, în general, opt-nouă dintre per­soanele pe ca­re le întâlnim aproape în fiecare zi nu res­pectă în mod consecvent nişte prin­ci­pii, nişte valori legate de onestitate, de pro­mo­varea ade­vă­ru­lui, de cinste, de reguli şi ur­mă­resc un interes ex­clusiv personal, în interesul propriu, să ob­ţi­nă profit“. Așa că, deloc sur­prin­zător, în opinia multora, cei care au succes sunt sus­pec­tați că au recurs la practici in­co­rec­te. Prin ur­ma­re, spri­jinul pentru acțiunile DNA are la bază sen­ti­men­te de genul „lasă să-i ard­ă pe ciocoi“ mai de­gra­bă decât aderența la principii și valori morale.

E o discuție, evident, complicată și incomodă. Însă, dacă suntem onești, nu putem să nu re­cu­noaștem că șansele de regenerare, în bine, a clasei politice românești nu sunt deloc în­cu­ra­jatoare. Cu atât mai mult, cu cât, în mo­men­tul de față, marea majoritate a oamenilor de va­loare onești exclud din capul locului ideea de a se înrola politic. E mai bine să fim realiști decât să ne lăsăm seduși de scenarii iluzorii, așa cum s-a mai întâmplat de câteva ori în trecut.