Antonescu, formula toxică a USL 2

Situația politică îngrozitoare în care ne aflăm la o lună de la anularea alegerilor prezidențiale se datorează refuzului de a accepta eșecul și de a suporta consecințele acestuia. E prima oară când liderul PSD nu pleacă din funcție după dezastrul din alegeri – căci dezastru se pot numi scorul istoric de slab obținut la parlamentare și neintrarea în turul doi de scrutin. Ba, mai mult, eșecul a fost răsplătit prin reînvestirea în poziția de premier a lui Marcel Ciolacu. La PNL, chiar dacă s-a produs o schimbare de gardă la vârf, ea nu a fost urmată și de o schimbare a strategiilor care să arate înțelegerea dimensiunilor eșecului. Iar asta pentru că liberalii refuză să-și asume deschis șirul de prostii comise, unele singuri, altele alături de fratele mai mare de la PSD. Nu numai că PNL a avut cel mai slab candidat posibil, impus de Iohannis și gașca de yesmeni din partid, și o campanie a cărei inepție a atins perfecțiunea, dar a pus umărul la comasarea alegerilor din iunie, la calendarul electoral cu parlamentarele intercalate cu prezidențialele, și a acceptat fără un sunet scoaterea Dianei Șoșoacă din cursă. Mai rău, asemenea PSD, care a băgat voturi în tolba lui George Simion pentru a-l aduce în turul doi, a plătit campanie online pentru Călin Georgescu, pentru a echilibra situația.

 Nimic din toate aceste acțiuni, unele la limita penalului – manipularea alegerilor, asta înseamnă ceea ce au făcut cele două partide –, nu a fost asumat de lideri. Marcel Ciolacu hăhăie pe TikTok, sperând că iese imaculat din dezvăluirea deloc întâmplătoare a lui Alfred Simonis că PSD a livrat voturi către liderul AUR. O dezvăluire pentru edulcorarea înfrângerii lui Ciolacu. Ilie Bolojan, chiar dacă nu avea altă formulă de guvernare decât cea alături de PSD, l-a acceptat pe Crin Antonescu drept candidat unic, dovedind astfel că nu a ieșit din paradigma nefericită a USL, al cărei stâlp a fost acesta.

Puciul din 2012, dat alături de suveranistul de școală nouă, Victor Ponta, i se datorează în egală măsură lui Crin Antonescu, omul care vitupera împotriva UE, a Departamentului de Stat al SUA și care a scos steagul NATO de la Palatul Cotroceni cât a fost președinte interimar. În Antonescu fibra suveranistă a rămas puternică, într-un interviu recent la Antena 3 spunea că el „nu va aștepta telefoane de la Washington și de la Bruxelles” pentru a lua decizii în „interesul național al României”. Chiar dacă nu este capabil să definească acest interes, faptul că insistă că „România nu trebuie să se poarte ca o colonie” a Occidentului arată direcția spre care se îndreaptă opțiunile sale, direcție care rezonează de minune cu acelea ale contracandidaților săi din zona extremistă, dar și cu o parte consistentă a electoratului PSD. Cât despre apetențele sale democratice de care vorbește acum cu emfază să nu uităm că din poziția de președinte interimar a înfierat magistrați incomozi și a rechemat ambasadori care nu-i erau pe plac. Ca să nu mai discutăm despre cărțile de vizită pe care și le-a făcut cât timp a ocupat fotoliul de la Cotroceni, din care particula „interimar” dispăruse. Cu un ego distorsionat, Crin Antonescu nu-și ascunde admirația față de „demnitatea” unui lider și spune (în același interviu la Antena 3) că se uită cu mult respect la mareșalul Antonescu și la Nicolae Ceaușescu pentru că „au murit demni” și, „cu toate păcatele lor, cu toate crimele lor”, au „o componentă a conducătorilor pe care au respectat-o în fața morții”. Nici Călin Georgescu nu putea s-o zică mai bine!

Candidatul „autosuspendat”, bun de „papagal”, dar vid de principii, extras de o facțiune a serviciilor din lenevirea de zece ani la Bruxelles pe banii nevestei, este o altă sfidare la adresa acelui electorat care a părăsit PNL exact pentru astfel de impardonabile compromisuri. Pentru PNL ar fi fost mult mai onorabil și mai în logica racordării la propriul electorat și la propriile declarații despre „dreapta” să-l susțină pe Nicușor Dan, în lipsa unui candidat propriu. Liberalii și social-democrații încă nu înțeleg sau se fac că nu înțeleg din calcule politicianiste cât de mare este gradul de respingere a coaliției PSD-PNL și a unui candidat scos din jobenul acesteia. Există mari șanse ca episodul Cârstoiu să se repete.

Baletul cu suspendarea pe care îl face Antonescu arată că a înțeles și el ce ar putea să-l aștepte. Susținerea PSD este mai mult decât relativă, iar Marcel Ciolacu nu a renunțat definitiv la ideea unei candidaturi, în pofida eșecului de la primul tur, și nici la cea a găsirii unui candidat mai puțin labil și leneș decât Crin Antonescu. Jocurile încă nu sunt făcute, de aceea PSD nu se grăbește stabilească data alegerilor.

Scos în față pe repede înainte, un candidat „provizoriu”, cum a spus Vasile Dâncu, ca să dea un semnal că lupta cu extremismul este luată în serios de data aceasta, Antonescu nu se bucură de fapt de susținerea electoratelor celor două partide, iar acest lucru se vede în sondajele de opinie.

Realist vorbind, un candidat unic al PNL și PSD nu se impune, asta pentru că suveranistul Călin Georgescu nu va fi lăsat să recandideze (ar fi culmea ca CCR să fi anulat alegerile din cauza lui, iar acum să-i permită să candideze!). George Simion nu va reuși să capitalizeze bagajul electoral al lui Georgescu, chiar dacă va reuși să intre în turul doi. Un candidat de centru-dreapta, cum ar fi Nicușor Dan, susținut de toate partidele din zona asta, ar avea mai mari șanse decât Crin Antonescu, Marcel Ciolacu sau un alt candidat PSD să intre în finală. Ar fi varianta netoxică pentru democrație. //