Balena albastră a salarizării

Târâș–grăpiș, vagonul de vorbe goale ro­mâ­nești deversat de Olguța în serile cu soț și tablele scrijelite de Dragnea cu cifre și sferturi de cuvinte în serile fără s-au transformat, pa­sămite, în așa-numita Lege a salarizării unitare. Defectul ei cel mai mic e că încă n-a vă­zut-o nimeni, nici măcar par­tidul care o adoptă în alb, ur­mând să-i devină tată și ma­mă, inițiator și votant. Așa că, până una-alta, legea e o poveste spusă la gura teve­urilor, un basm cu zâne bune pesediste.

Efectul e, culmea!, unul mai de­grabă de thriller: sperie mediul economic, dă coșmaruri și transpirații diurne. E prima oa­ră când o lege presupus a bunăstării na­ționale reușește o asemenea performanță. Adre­sanții sunt în primul rând speriați și abia apoi nemulțumiți. Pe bună dreptate. Pen­sio­nari, funcţionărime, profesori, medici, polițiști și alți bugetari au o singură întrebare: de un­de banii? Cum răspunsul întârzie și oamenii sunt deja prăjiți de experimente anterioare, a doua întrebare se impune de la sine: când se blochează sistemul? În pofida tuturor ex­pli­cațiilor savante din broșurile PSD, știe și po­porul bugetar că banii nu pică din ceruri, ci din economia reală. Înțelege și el că decla­ra­țiile politice nu țin loc de creștere economică, ba s-ar putea chiar s-o oprească. Iar eco­no­mia, de la moartea lui Ceaușescu încoace, se încăpățânează să funcționeze după niște legi care nu se lasă rescrise în Kiseleff sau la Si­naia. Pentru că încă nu s-a in­ventat sistemul în care poți să scoți (32 de miliarde) pe o parte, fără să bagi cam tot atâta pe partea ailaltă.

Deși e clar că suflarea bu­ge­tară își dorește lefuri și pensii mai mari, măcar la jumătate cât ale unor nesimțiți, tot bu­getari și ei, în sinea lor oa­menii știu că șandramaua, nu­mită cu tâlc „anvelopa bu­getară“, nu va ține. Decât dacă se taie din investiții. Dar și alea sunt anunțate tot pe creș­tere și tot din consum. Cât despre înca­sări, vorba celor de la Romanian Business Lea­ders, ar trebui folosită regula de trei simplă.

Plus că sincer, cine poate avea încredere în Drag­nea și echipa? Uitați-vă la cine sunt cei care s-au adunat în jurul baronului de Te­leorman: o țață din Craiova cu pretenții de fi­nanțistă, alta din București obsedată de ima­gine, o funcționărașă servilă din Constanța, fos­tul șofer al lui Voicu, un electronist cu dreptul la fără frecvență și tot așa. La ce s-or pricepe oamenii ăștia, în afară de scos pan­glici pe gură, făcut viloaie, guvernat propriile învârteli și dat cu subsemnatul la DNA? Chiar dacă țara a putut fi guvernată mai mereu din vorbe, sunt momente, cum e ăsta cu sala­rizarea și devalizarea, când sistemul are ne­voie de ceva în plus, altfel se blochează.

Partea frumoasă a basmului pesedist e că blocajul are șanse să se producă atunci când nu vor mai fi ei la guvernare. În 2020 sau 2022, când ar trebui să se încheie experi­mentul măririlor, vor veni alții - PNL, USR sau cine o mai fi atunci - care vor păți precum Boc după Tăriceanu. Strategia e ciclică și tipic pesedistă: dupa noi, potopul, oalele sparte le plătesc alții, noi urlăm și înfierăm.

Atmosfera cam sumbră în care fiecare bu­getar și pensionar visează mălai a fost însă în­veselită de prima între primărițele țării. În­soțită de un alai de sperietori de balene de prin guvern, Firea a descălecat de pe cetaceul albastru prin școlile bucureștene și a reușit să stârnească elevilor curiozitate și spaimă în egală măsură. Normal, fenomenul de sub ochii lor era mai fascinant decât cel virtual, de care, oricum, abia apucaseră să audă până atunci. Mulțumită însă Genialei s-au pus pe cercetat. Concluzia specialiștilor a fost una­nimă: când politicienii se ocupă de copii, ba­lenele albastre se înmulțesc.

Neliniștită că faima ar putea să ia un moment de binemeritată pauză, Firea s-a ținut de cu­vânt: a îmbrăcat orașul în haine noi, de săr­bătoare. A făcut-o ca la ea acasă, la Pandele. Ouă uriașe, găini mutante înhămate la tră­suri, iepuroi cât casa vopsiți cu bidineaua și alte obiecte pascale au fost instalate în faţa Casei Poporului și prin intersecții. De cablurile dintre stâlpi, pe bulevarde, bălăngăne flori de hârtie model grădință grupa mică, iepurași tip Auchan și luminițele picurătoare rămase de la Crăciun. Aerul de sărbătoare kitsch a tăiat piuitul bucureștenilor. Criticată de răutăcioși, Firea a ripostat, spunând că e „o încercare de a prejudicia imaginea primarului general“. Deși prețul e la secret, publicul s-a mai con­solat aflând că e vorba de „valori estetice na­ționale autentice“ și multe dintre obiecte au fost recondiționate. Și vor mai fi. Ne pasc al­tele și mai și, e primul an. Doar mizeria, tra­ficul de balamuc și șantierele rânjind neter­minate sunt mereu aceleași și nu pot fi nici măcar reciclate. Firea e însă mândră, mul­țumită.

Are de ce. Partidul se simte mai bine ca ni­ciodată. Anumiți cârtitori, gen Chirica, au fost aruncați peste bord. Alții, ca Ponta, sunt păs­trați la dospit de însuși Dragnea, care preferă deocamdată să-și țină dușmanii în casă decât să-i vadă luând drumul bejeniei. Oricum, e conștient că gura lui Ponta nu poate fi închisă oriunde s-ar afla acesta. Cu excepția puș­că­riei. Iar în privința asta mai mari șanse are însuși Dragnea, dacă nu se mișcă repede cu abuzul în serviciu. Tudorel Toader s-a spălat pe mâini de prag și l-a pasat parlamentului să-l descurce el. Cum a descurcat și conflictul de interese - acum aleșii pot să-și ia la ca­binet neamurile și prietenii - sau incom­pa­tibilitățile - pot să fie și administratori de fir­me care au activitate „sistematică și efec­tivă“ (o lună da și alta ba?). Și tot așa...

Chiar dacă e de presupus că aleșii vor lua pau­ză măcar în Săptămâna Patimilor, întrebarea rămâne: ce-i mai bine: „noaptea, ca hoții“ sau „ziua, ca hoții“? Greu de ales.