De același autor
Numirea unui palavragiu ca Moșteanu în fruntea unuia dintre complicatele ministere ale momentului este consecința acestei caracatițe care sufocă astăzi România. Cu un CV subțirel – o licență la una dintre fabricile de diplome răsărite precum ciupercile după revoluție – și falsificat pe deasupra, Moșteanu a fost parașutat prin diverse consilii de administrație ale unor companii de stat, a ajuns unul dintre liderii USR, purtător de cuvânt, parlamentar, pentru ca mai apoi să devină ditamai ministrul Apărării în Guvernul Bolojan. Nimic nu l-a recomandat pentru aceste funcții. Dar politica e plină de astfel de specimene cu studii precare, școala vieții la activ și știința datului din coate. Par inofensive când nu sunt direct corupte. Dar nu-i așa, pentru că toți acești impostori, unii cu carențe grave de caracter, sunt stâlpii stagnării și, în multe cazuri, ai corupției și clientelismului.
Problema lui Moșteanu și a altora ca el nu este că a absolvit o facultate de doi lei (nici ministrul Justiției, pupilul Olguței Vasilescu, absolvent de Nicolae Titulescu din Craiova, nu stă mai bine), ci că a mințit. Mai grav, partidul știa că minte, pentru că discuții despre gloriosul trecut educațional al lui Moșteanu apăruseră de mai demult în spațiul public. Dar minciuna în zona asta este considerată benignă – ce mare scofală, toți își mai coafează CV-ul, iată, Ciolacu nici acum nu și-a găsit diploma de bac în original și a fost premier timp de doi ani, iar candidează la Buzău. QED. Idem cu plagiatul. Furtul intelectual s-a banalizat, plagiatori faimoși își continuă imperturbabili carierele, dau lecții de democrație și etică în spațiul public, își recuperează titlurile, iar statul depune eforturi, legislative și juridice, să-i exonereze de răspundere, fie ea și morală. Această acceptare, ba chiar încurajare, a imposturii și minciunii este una dintre formele răului care subminează democrația și otrăvește mințile.
Din punct de vedere politic, cazul Moșteanu cade cum nu se poate mai rău pentru mai mulți actori, în frunte cu președintele Dan, premierul Bolojan, candidatul Cătălin Drulă și USR. În cazul lui Ilie Bolojan este pentru a doua oară când dă greș cu alegerea unor persoane din guvern. După vicepremierul Dragoș Atanasiu, implicat într-un dosar de corupție și autor al celebrei teorii „șpaga pentru supraviețuire”, forțat să demisioneze, iată, a venit rândul lui Moșteanu, ceea ce arată fie superficialitate în selecție, fie o prea mare toleranță față de astfel de chestiuni. Surprinzătoare este însă atitudinea președintelui, ministrul Apărării intră tradițional în competențele sale ca șef al armatei. Moșteanu nu era văzut cu ochi buni nici în minister, nici de către șefii armatei, poate și pentru că era din afara sistemului, unul corupt, așa cum a dovedit-o cazul generalului Cătălin Zisu sau recentul dosar de la DNA, în care un grup de afaceriști a vrut să-l mituiască pe ministru cu un milion de euro în schimbul unor contracte cu muniție din spațiul ex-sovietic. Poate Moșteanu a deranjat pe mulți, cum se vehiculează acum pe diverse surse. Poate. Dar, dincolo de această ipoteză, cert e că președintele putea fi mai atent, chiar dacă vrea să țină de partea sa USR. Și blazonul de olimpic, și situația geopolitică ar fi trebuit să-l împiedice să accepte numirea lui Moșteanu.
Dar cea mai gravă situație este la USR, partid care s-a vrut „altfel”, prin contrast cu vechile partide și relele lor apucături, care a vrut să aducă un suflu nou în politică, dar s-a dovedit croit după tiparul acestora. Fără penali în funcții publice a luat chipul Clotildei Armand, candidata la sectorul 1, și al lui Vlad Voiculescu, ajuns eurodeputat și, mai nou, consilier onorific al președintelui. Suflul nou s-a metamorfozat în coterii fără număr, găști care se săpau unele pe altele, schimbări de președinți și candidați, fugă după putere și funcții etc. Toate au fost drastic penalizate în alegeri și vor mai fi.
Susținut de președintele Nicușor Dan, care și-a pus toiagul prezidențial pe umărul lui, Cătălin Drulă este pe tobogan. De pe locul al doilea în sondajele de opinie a ajuns pe poziția a patra. Până acum nu l-au ajutat nici sprijinul prezidențial, nici mai vechea prestație bună în fruntea Ministerului Transporturilor, nici scorul relativ onorabil al USR în București. De ce oare? Pentru că Drulă nu convinge, pare neserios, impulsiv și prea bun de clanță. Și pentru că este perceput de bucureșteni, mai bine informați decât alți alegători, drept vinovat pentru șirul de greșeli făcute de partid, inclusiv pentru înlăturarea lui Dacian Cioloș de la conducere.
Scandalul Moșteanu nu va face decât să submineze șansele lui Drulă. De fapt, le aruncă în aer. În primul rând, conducerea USR și Drulă însuși nu s-au delimitat din primul moment de practicile acestuia, demisia încercând doar să diminueze costurile politice. Puțin probabil să reușească. Pierderea Bucureștiului în favoarea lui Băluță sau a lui Ciucu va fi un semnal prost pentru partid, care ratează astfel o bună șansă să-și întărească poziția în coaliția de guvernare, dar și să se transforme în acel partid prezidențial de care Nicușor Dan are nevoie ca de aer. Sunt prea multe pe răbojul USR, cazul Moșteanu este doar una dintre crestături. Una adâncă și venită într-un moment-cheie.
