De același autor
Ticăloși sau doar proști și tupeiști, haita înfometată de putere este hotărâtă să facă totul praf în juru-i. Nici măcar nu e clar de ce, doar logica electorală și groaza de pușcărie grefată pe grandomania unuia ca Dragnea, oricât o fi el de autocrat, nu ar trebui să aibă astfel de consecințe. Iar de furat, oricum fură toți de sting, cu sau fără DNA. Trebuie că mai e ceva, un alt tip de motivație în forța asta disruptivă, ceva care ne scapă deocamdată. Probabil ne vom lămuri după ce nu vor mai fi la putere. Din păcate, până atunci mai sunt peste doi ani și toate semnalele arată că sunt chitiți să facă dezastru. Să pună gheara pe tot.
Multe chestiuni au fost puse sub semnul întrebării în perioada postrevoluționară, multe au creat falii în societate, interesele partidelor au fost divergente pe subiecte dintre cele mai diverse, începând cu justiția, gestionarea banului public și terminând cu educația. O singură mare excepție: politica externă. Este unica zonă în care a existat un consens între clasa politică și societate, pe de o parte, și în interiorul clasei politice, pe de alta. Aderarea la Uniunea Europeană a fost unicul obiectiv de țară asumat și dus la bun sfârșit de politicieni, cu acordul și susținerea aproape unanimă a populației. Așa corupt cum a fost el, regimul Năstase a pregătit aderarea României la Uniunea Europeană, având sprijinul opoziției. Indiferent de disensiunile dintre socialiștii grupați în PSD sau USL și Traian Băsescu - soldate cu două suspendări și o lovitură de măciucă dată democrației și statului de drept în 2012 -, nu s-a pus problema devierii de la linia de politică externă agreată. Au mai existat desigur gafe, declarații nepotrivite sau neprincipiale, forțări de notă pe fondul războiului politic, dar totuși s-au păstrat niște limite, a existat o linie roșie peste care, indiferent de dușmănii, de interese de partid sau personale, nu s-a trecut.
Situația s-a schimbat aproape radical în perioada acestui PSD, ajuns, prin comparație cu el însuși, un mutant sub conducerea unuia dintre cei mai periculoși lideri pe care i-a avut vreodată partidul. Periculos pentru țară, dar și pentru PSD, care își va reveni cu greu după epoca Dragnea. Nu este prima oară când, prin politicile sale, în special în ce privește justiția, PSD, sub diferitele lui forme, ne îndepărtează de Europa și de valorile sale. Nu este nici prima oară când din gura diverșilor lui lideri auzim declarații împotriva Uniunii Europene. Să nu uităm dramaticii ani 2012 și 2013, când Ponta și Antonescu vituperau cot la cot la adresa „Înaltei Porți“, Departamentului de Stat al SUA și persiflau standardele europene în ce privește statul de drept. S-au făcut multe declarații contondente de-a lungul vremii, dar ele nu au depașit totuși cadrul declarațiilor politice. Ceea ce face Dragnea și echipa sa de piticoți este cu mult dincolo de retorica obișnuită a PSD - atac la Consiliul Europei, la ambasade, la mutinaționale, scrisori sfidătoare, discurs jignitor și eurosceptic.
Prin ultimele sale gesturi legate de problema mutării ambasadei la Ierusalim putem vorbi de apropierea oficială a României de grupul euroscepticilor europeni, Grupul de la Vișegrad. Ignorând avertismentele președintelui Iohannis privind ambasada și scandalul public declanșat, făcând abstracție de Constituție, de poziția Uniunii Europene și de argumentele analiștilor de politică externă, dar mai ales fără o dezbatere publică, Dragnea a mers înainte. România, alături de Ungaria și Cehia, a blocat la vot adoptarea unei declarații comune a UE care să condamne mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și recunoașterea orașului drept capitală a statului evreu. Poziția comună europeană ar fi trebuit să fie votată pe 14 mai în Consiliul Afaceri Externe, în pregătirea summit-ului de la finele lunii, la care participă Federica Mogherini, șefii diplomației din Marea Britanie, Franţa şi Germania și omologul lor iranian. Contextul? Unul foarte tensionat declanșat de denunțarea acordului nuclear cu Teheranul de către Trump. Summit-ul diplomației urmărește să se ajungă la o soluție de compromis prin care „acordul“ să continue, în pofida deciziei americane. Iar declarația comună blocată de România, Ungaria şi Cehia avea rolul de a mai aplana tensiunile din Orientul Mijlociu, transmițând poziția părții europene.
Au habar de ceva din toate astea Dragnea și Dăncilă, acest binom de analfabeți în materie de politică externă? Dar Tăriceanu, care tot lansează diatribe împotriva UE, spunând să nu mai „luăm lumină“ doar de acolo, care a declarat după votul de blocaj al României că: „Nu ne putem aştepta ca într-o Uniune în care se discută din ce în ce mai intens despre formalizarea unei Europe cu mai multe viteze să nu existe şi rezultante «cu mai multe viteze», inclusiv în acţiunea externă“. Le pasă acestor personaje de consecințe și de semnalul pe care îl transmit Uniunii Europene? Ca și cum nu ar fi suficiente problemele pe care le creează cu justiția, de ni s-a dus buhul de-a latul Comisiei Europene, acum ridicăm semne de întrebare și în ce privește atașamentul față de proiectul european și viitoarele noastre decizii. Care vor fi multe și complicate. Toate astea ar merita, desigur, o dezbatere între profesioniști și actorii politici, dar nu una post-factum. Și mai ales nu una dictată de interesele meschine și electorale ale lui Dragnea.
Dar să fim serioși, nu de politica externă a României, de imaginea sau de poziționarea ei în acest tulbure context sunt ei interesați. Căci, dacă ar fi așa, ar pune-o pe Dăncilă să repete pe dinafară, până îi intră în cap, ce spune când se duce în vizite externe sau în conferințe de presă. I-ar angaja un profesor de română și unul de engleză care să-i repare, atât cât se mai poate, lacunele de limbă. Scena cu romgleza și „sămânțele“ de la întâlnirea cu Papa ne-au umplut, iarăși, de ridicol. Ca țară. Căci cui îi pasă afară de Viorica Vasilica de la Videle? Dacă i-ar interesa câtuși de puțin imaginea României, l-ar opri pe Tudorel Toader să insulte GRECO, spunând că experții instituției „nu se ridică profesional la nivelul conținutului respectivului raport“ și că recomandările acestuia sunt facultative, deși la Articolul 30 din Regulament scrie exact pe dos.
Ultimele atacuri furibunde la adresa lui Iohannis – „subminarea securității naționale“, „sabotarea guvernului“, „acțiuni în stil mafiot“ - și avertismentul că deciziile de politică externă le ia guvernul, și nu președintele, arată tot mai clar că Dragnea urmărește să-și treacă pe persoană fizică și politica externă, așa încât să aibă mână liberă pentru a scoate România de pe orbita ei europeană. De fapt, Dragnea și piticoții lui, intrați prematur în travaliu electoral cauzat de contracțiile economiei, nu vor decât un singur lucru: să înhațe tot până nu e prea târziu.
