De același autor
Contrareforma lui Dragnea merge în pas de defilare, mai are puțin și va trece pe sub Arcul de Triumf. Târăște după ea zdrențele programului de guvernare și cuștile în care vrea să bage justiția pe care se pregătește s-o tragă pe roată în parlament. Undeva, mai la coadă, fluturând lozinci și pancarde rămase din campanie, merg încovoiați ultimii ostași din armata celor 18%. Pe margine, spectatorii își fac cruce și scuipă în sân, n-au mai văzut așa spectacol, ceva între circ cu clovni călare pe hamsteri sărind prin cercurile de foc ale promisiunilor electorale și armata de ocupație condusă de un general mustăcios cu pantalonii uzi, dar cu mâna pe butonul roșu. Nici nu știu ce să facă, să râdă, să plângă, să le-o ia înainte și să blocheze iarăși Piața Victoriei. Se uită în jur după un semn, vreun lider, vreun partid, vreo idee genială sau măcar de bun-simț. Nimic. Pustiu. Deșert.
Unul dintre motivele pentru care contrareforma lui Dragnea înaintează sfidătoare este exact acest pustiu. Nu puțini sunt cei care observă că printre dușmanii coaliției Dragnea-Tăriceanu nu se numără opoziția parlamentară. Este pentru prima dată când puterea nu vede în partidele aflate în opoziție un adversar demn de luat în considerare. Mă refer în special la PNL, pentru că USR mai joacă din când în când rolul țânțarului agasant. De aceea, adversarii la care Dragnea se raportează acuzator (nu ne lasă să facem ceea ce am promis, să aplicăm programul de guvernare), sunt fie „străinătatea“ - Comisia Europeană, ambasadele, multinaționalele, Soros -, fie președintele. Ei sunt cei care smintesc la cap poporul sau îi cumpără pe protestatari. Opoziția pur și simplu nu există pentru coaliția PSD-ALDE și liderii acesteia, fiind suveran ignorată. PNL, de exemplu, nu e menționat decât arareori, pe subiecte tangențiale, în majoritatea cazurilor în bășcălie. Este fără discuție vorba și de o strategie politică, PSD nu are niciun interes să se lupte cu liberalii, cu USR nici atâta, să-i aducă astfel în atenția opiniei publice, făcându-i mai mult decât ceea ce sunt, scoțându-i din insignifianță. Dar strategia funcționează dintr-un motiv plin de temei: partidele de opoziție nu acționează ca adversari politici în adevăratul înțeles al cuvântului.
Evoluția PNL de după Congres și alegerea lui Ludovic Orban este cea previzibilă: băltire în irelevanță, declarații timide, baroce, dar goale de conținut. Liberalii sunt parcă într-o permanentă stare de perplexitate din care se trezesc când și când, de obicei a treia zi de la Calende, iar dacă nu ar fi Florin Cîțu care să mai taxeze profesionist delirurile economice ale guvernului, PNL ar fi ca și inexistent pe zona asta. Fondul problemei este însă mult mai grav: PNL - dominat de vechea aripă liberală - e bolnav de nostalgie după perioada USL, are cam același tip de raportări la marile probleme, gândește într-o bună măsură exact ca Dragnea și ai lui, are același tip de interese. De aici tăcerile complice în chestiuni precum mărirea salariilor parlamentarilor, legile justiției sau referendumul pentru familia zis tradițională. Discursul moralizator și patetic, instrumentalizarea sentimentului religios și a naționalismului nu merg în direcția partidului liberal modern pe care îl aștepta publicul. Nu merg de fapt în nicio direcție. Pentru că inclusiv discursul pro stat de drept și justiție independentă este contrazis de realitate și de credința intimă a multor membri și șefi.
Urmează o toamnă complicată, strategia lui Dragnea se conturează tot mai clar: sub perdeaua de fum a referedumului pentru modificarea Constituției în sensul definirii familiei tradiționale, PSD speră să poată opera legile justiției, fiscalitatea, pensiile, Fondul Suveran de Investiții. Adică, exact în cele două zone vitale pentru el: anticorupția și confiscarea finanțelor țării. Momentul ales nu e deci întâmplător: referendumul va activa și recanaliza energii din societate într-un context în care nemulțumirile sunt în creștere alarmantă.
Ce face PNL în situația asta? În primul rând, susține referendumul pentru „familia tradițională“, deci se va plasa de partea PSD, făcându-i jocurile. Va fi complicat să devoaleze adevărata miză a lui Dragnea, susținând în același timp demersul. La ororile din legile justiției, am fost asigurați că „PNL va lupta cu toate armele“. Care sunt acestea rămâne un mister, dar probabil va fi vorba de aceleași declarații anoste care se transformă cu greu în știri și de niscaiva prezențe în talk-show-uri ale unor personaje răsuflate și neconvingătoare. Și cu asta basta! Maurul și-a făcut datoria, poate coabita liniștit.
Lipsa unei opoziții dure și eficiente este o problemă și pentru președintele Iohannis. Faptul că în plan politic rămâne singurul opozant al PSD este un iluzoriu avantaj în perspectiva viitorului său mandat. Prerogativele îi sunt ciuntite sistematic în scopul evident de a-l transforma într-un decor de film cu mafioți pe-o mână cu poliția, iar dacă sub mandatul său DNA și Parchetul General vor fi decapitate fără să poată mișca un deget, așa cum se întrevede, pierderea de imagine va fi teribilă. Plus că, fără o mașinărie de partid, cucerirea Cotroceniului va fi problematică, orice ar spune și oricâte iluzii își fac diverși de pe acolo.
Două lucruri pot stopa marșul contrareformelor pesediste: remobilizarea străzii și, ca de obicei, prostia, agresivitatea și saltul de cangur peste toate liniile roșii ale liderilor partidului-stat. Din păcate, opoziția merge de una singură direct spre șanț, ca în celebrul tablou al lui Pieter Bruegel cel Bătrân, Parabola orbilor, fără a avea măcar vreun conducător orb. Cine i-o fi stabilit direcția? Și de ce?
