Guvernarea fără opoziție

Contrareforma lui Dragnea merge în pas de defilare, mai are puțin și va trece pe sub Ar­cul de Triumf. Târăște după ea zdrențele pro­gramului de guvernare și cuștile în care vrea să bage justiția pe care se pregătește s-o tragă pe roată în parlament. Undeva, mai la coadă, fluturând lo­zinci și pan­carde rămase din cam­pa­nie, merg încovoiați ultimii os­tași din armata celor 18%. Pe margine, spectatorii își fac cruce și scuipă în sân, n-au mai văzut așa spec­ta­col, ce­va între circ cu clovni călare pe hamsteri sărind prin cer­cu­rile de foc ale promisiunilor elec­torale și ar­ma­ta de ocupație condusă de un general mus­tă­cios cu pantalonii uzi, dar cu mâna pe bu­to­nul roșu. Nici nu știu ce să facă, să râdă, să plângă, să le-o ia înainte și să blocheze iarăși Piața Victoriei. Se uită în jur după un semn, vre­un lider, vreun partid, vreo idee genială sau măcar de bun-simț. Nimic. Pustiu. Deșert.

Unul dintre motivele pentru care contra­re­for­ma lui Dragnea înaintează sfidătoare este exact acest pustiu. Nu puțini sunt cei care ob­servă că printre dușmanii coaliției Drag­nea-Tăriceanu nu se numără opoziția par­la­men­tară. Este pentru prima dată când pu­terea nu ve­de în partidele aflate în opoziție un ad­ver­sar demn de luat în considerare. Mă refer în special la PNL, pentru că USR mai joacă din când în când rolul țânțarului aga­sant. De ace­ea, adversarii la care Dragnea se raportează acuzator (nu ne lasă să fa­cem ceea ce am promis, să apl­i­căm programul de gu­ver­na­re), sunt fie „străi­nătatea“ - Comisia Euro­pea­nă, am­ba­sa­dele, multi­na­țio­na­lele, Soros -, fie președintele. Ei sunt cei ca­­re smintesc la cap poporul sau îi cumpără pe pro­tes­ta­tari. Opoziția pur și simplu nu exis­tă pentru coa­liția PSD-ALDE și liderii acesteia, fiind su­ve­ran ignorată. PNL, de exem­plu, nu e men­țio­nat decât arareori, pe subiecte tan­gen­țiale, în ma­jo­ritatea cazu­ri­lor în bășcălie. Este fără dis­cu­ție vorba și de o strategie politică, PSD nu are ni­ciun interes să se lupte cu li­be­ralii, cu USR nici atâta, să-i aducă astfel în atenția opi­ni­ei pu­blice, fă­cân­du-i mai mult de­cât ceea ce­ sunt, scoțându-i din insignifianță. Dar stra­te­gia func­ționează dintr-un motiv plin de te­mei: par­ti­de­le de opo­ziție nu ac­țio­nează ca ad­versari po­litici în adevăratul în­țe­les al cuvântului.

Evoluția PNL de după Congres și alegerea lui Lu­dovic Orban este cea previzibilă: băltire în ire­levanță, declarații timide, baroce, dar goale de conținut. Liberalii sunt parcă într-o per­ma­nentă stare de perplexitate din care se tre­zesc când și când, de obicei a treia zi de la Ca­­lende, iar dacă nu ar fi Florin Cîțu care să mai taxeze profesionist delirurile economice ale guvernului, PNL ar fi ca și inexistent pe zo­na asta. Fondul problemei este însă mult mai grav: PNL - dominat de vechea aripă li­be­rală - e bolnav de nostalgie după perioada USL, are cam același tip de raportări la marile pro­ble­me, gândește într-o bună măsură exact ca Dragnea și ai lui, are același tip de in­terese. De aici tăcerile complice în chestiuni precum mărirea salariilor parlamentarilor, le­gile jus­ti­ției sau referendumul pentru familia zis tra­di­țională. Discursul moralizator și pa­tetic, instru­mentalizarea sentimentului reli­gi­os și a na­țio­nalismului nu merg în direcția par­tidului libe­ral modern pe care îl aștepta pu­blicul. Nu merg de fapt în nicio direcție. Pen­tru că in­clusiv discursul pro stat de drept și justiție in­dependentă este contrazis de rea­litate și de credința intimă a multor membri și șefi.

Urmează o toamnă complicată, strategia lui Drag­nea se conturează tot mai clar: sub per­deaua de fum a referedumului pentru modi­fi­carea Constituției în sensul definirii familiei tra­diționale, PSD speră să poată opera legile justiției, fiscalitatea, pensiile, Fondul Suveran de Investiții. Adică, exact în cele două zone vi­tale pentru el: anticorupția și confiscarea fi­nanțelor țării. Momentul ales nu e deci întâm­plător: referendumul va activa și recanaliza energii din societate într-un context în care ne­mulțumirile sunt în creștere alarmantă.

Ce face PNL în situația asta? În primul rând, sus­ține referendumul pentru „familia tra­di­țională“, deci se va plasa de partea PSD, fă­cându-i jocurile. Va fi complicat să devoaleze adevărata miză a lui Dragnea, susținând în ace­lași timp demersul. La ororile din legile justiției, am fost asigurați că „PNL va lupta cu toate armele“. Care sunt acestea rămâne un mister, dar probabil va fi vorba de aceleași declarații anoste care se transformă cu greu în știri și de niscaiva prezențe în talk-show-uri ale unor personaje răsuflate și necon­vin­gătoare. Și cu asta basta! Maurul și-a făcut datoria, poate coabita liniștit.

Lipsa unei opoziții dure și eficiente este o pro­blemă și pentru președintele Iohannis. Faptul că în plan politic rămâne singurul opozant al PSD este un iluzoriu avantaj în perspectiva vii­torului său mandat. Prerogativele îi sunt ciun­tite sistematic în scopul evident de a-l trans­forma într-un decor de film cu mafioți pe-o mână cu poliția, iar dacă sub mandatul său DNA și Parchetul General vor fi decapitate fă­ră să poată mișca un deget, așa cum se în­tre­vede, pierderea de imagine va fi teribilă. Plus că, fără o mașinărie de partid, cucerirea Co­tro­ceniului va fi problematică, orice ar spune și oricâte iluzii își fac diverși de pe acolo.

Două lucruri pot stopa marșul con­tra­re­for­melor pesediste: remobilizarea străzii și, ca de obicei, prostia, agresivitatea și saltul de cangur peste toate liniile roșii ale liderilor par­tidului-stat. Din păcate, opoziția merge de una singură direct spre șanț, ca în celebrul ta­blou al lui Pieter Bruegel cel Bătrân, Parabola or­bi­lor, fără a avea măcar vreun conducător orb. Cine i-o fi stabilit direcția? Și de ce?