Își vor privi lumea printre gratii

Da, e lumea lor. E vremea lor. Dar când n-a fost? Au existat, poate, momente când unii din­tre noi am avut iluzia că lumea lor se dărâmă, că sunt pe cale să piardă și să piară. Momente de respiro și atât. Din care ne-am revenit cu greu când îi vedeam tot pe ei, parcă mai pu­ternici, mai apucători, mai răi. Mai hotărâți să nu lase din gheare nimic din ceea ce înhă­ța­se­ră, mai înverșunați să dărâme puținul care se născuse în clipele în care făcuseră forțat câți­va pași înapoi. Cu suișuri și coborâșuri, cu pe­ri­oa­de de acalmie sau de război pe viață și pe moar­te, într-un fel sau altul mereu a fost vre­mea lor. Și va mai fi. Să nu ne mințim singuri. Dar par­tida nu o vor câștiga niciodată pe de-a-ntre­gul. Va fi mereu pe muchie de cuțit.

Trompetele de care vorbeşte amar Dan Tăpă­la­gă au mai sunat și altădată, le-au tot vestit vic­to­riile și lumile în acești 27 de ani. E adevărat că acum par a răsuna mai puternic și mai in­sistent ca altădată. Doar par. Pentru că în rea­litate sună a disperare, a pustiu și jale. A marș funebru. Nu vor câștiga și ei știu asta. Lumea lor strâmbă va mai dăinui, dar ei vor fi la pâr­naie. Se vor uita la ea printre gratii. Cum deja se uită destui. E de râsu’-plânsu’.

Suntem într-unul dintre ciclurile acelea în ca­re asaltul asupra statului, nu doar a statului de drept, e la apogeu. Vor să rescrie trecutul, fă­când din eliberatori călăi, mistifică realitatea deversând zilnic cisterne de minciuni, slăbesc statul cu fiecare lege pe care o dau și fac legi speciale ca să se pună la adăpost și să fure mai bine, aruncă economia în aer, nu s-ar da în­dărăt nici să ne scoată din UE, dacă asta ar fi în avantajul lor. Terfelesc absolut orice - va­lori, memorie -, își bat joc de vocile inde­pen­dente și de elita intelectuală, își disprețuiesc profund propriii votanți. O imensă armată de ticăloși cotropește fiecare spațiu rămas neo­cu­pat. Atmosfera a ajuns iarăși irespirabilă.

Și pentru ce? E simplu: pentru ca o mână de oameni să scape de condamnări. Ultima mare mistificare, ultima tentativă de a rescrie is­to­ria, cea cu arhiva SIPA, merge exact în direcția asta. Un serviciu secret perfecționat sub Adri­an Năstase și turnătoarea la Securitate Rodica Stă­noiu în acțiuni de poliție politică pentru ți­nerea sub control a magistraților, închis de Mo­nica Macovei exact din acest motiv, a ajuns pes­te ani armă în mâna nevolnicilor care nu vor să-și privească lumea din spatele gratiilor. Cum? Susținând sus și tare că judecătorii care i-au condamnat pe înaintașii lor într-ale corupției și urmează să-i judece și pe ei au fost și sunt șantajați cu informații din acea arhivă. Fără nicio dovadă, evident. Dar asta contează mai puțin când ai în mâ­nă mecanismele de control al infor­mației, când practici programatic ane­antizarea conștiințelor, ne-au spus-o deja Orwell și Sansal.

Da, pare că e iarăși vremea lor, că spi­rala Răului nu mai poate fi oprită. Sunt mai mulți, mai bine organizați, distor­sionează prin media lor realitatea, fac agenda publică, cumpără și vând con­științe și vieți. Dar nu-i prima oară. Amin­tiți-vă de mineriade, de epoca Năs­tase, când nepotul mătușii Tamara ne invita să-i numărăm ouăle, în timp ce el număra dosarele penale dosite la ser­tar, notele informative de la SIPA, co­misioanele pentru Dănuța, zisă „30%“, și contractele pentru colegii de partid. Prea puțini mișcau în front, rămăseseră vreo două ziare pe baricade, iar lumea lor părea veșnică. Dar n-a fost. Mai amin­tiți-vă de epoca mogulilor Vântu-Voi­culescu, când, tot așa, ne disperau cu minciunile și manipulările lor, și de re­ferendumurile de suspendare a lui Bă­sescu, mai aveau puțin și declanșau răz­boiul civil. Și altele, multe altele. Nu le-a ieșit pe deplin niciodată. Părea că se prăbușește totul în jur, dar nu s-a prăbușit cu adevărat. Au ținut țara pe loc, au adus populația la exasperare, de­sigur, dar în final au pierdut. Nu doar alegerile, cum-necum, au pierdut con­trolul conștiințelor și circulației ideilor.

De ce ar fi diferită epoca Dragnea de pre­cedentele perioade negre pe care le-am traversat în acești ani pos­t­re­vo­luționari? Nici nu este. Dragnea este mai prost și mai nevolnic decât Iliescu, Năstase sau Ponta. Și să nu uităm un lucru esențial, e mai speriat, mai dis­perat decât ei. A făcut greșeli majore, a reușit să trezească în timp record po­pu­lația, să scoată sute de mii de oameni în stradă, are deja o opoziție surdă în propriul partid și guvern. S-a prăbușit ca nimeni altul până și în sondajele prietene, care aproape nu-l mai iau în considerare să nu-l dea de rușine. De­sigur, are și niște avantaje față de cei­lalți: lipsa alternativei politice (deo­cam­dată), aproape toată presa sub control, aliați noi proveniți din tabăra adversă, cum e Băsescu. Balanța nu e însă chiar așa de dezechilibrată. Doar pare. Asta din cauza gălăgiei pe care o fac javrele. Dar, ca întotdeauna, în final vor pier­de. Poate chiar pe mâna lor, cum s-a mai întâmplat.

Mereu, de undeva din interiorul acestei nații, a părții ei sănătoase, a apărut ceva care le-a dat socotelile peste cap. Iar acest ceva s-a văzut în Piața Vic­toriei în februarie și a zgâlțâit lumea lor din temelii. Care, orice s-ar spune, e mai șubredă. Privită printre gratii, li se va părea însă prăbușită. D-aia și urlă a disperare.