De același autor
Cuprinși de euforia școlarului care a reușit să predea extemporalul înainte să sune clopoțelul și doamna profesoară să strige „pixurile jos”, premierul Florin Cîțu și ministrul fondurilor europene Cristian Ghinea au ieșit pe scenă să anunțe că va curge lapte și miere, iar țara va fi de nerecunoscut după câte reforme se vor revărsa peste ea în următorul cincinal. „Va fi o Românie cu transport modern”, „Va fi o Românie antreprenorială şi digitală”, „Va fi o Românie cu mai puţină sărăcie”, „Va fi o Românie sănătoasă şi mai mulţi copii vor putea merge la şcoli moderne”, „Va fi o Românie unită, cu dezvoltare echilibrată şi coerentă”, „Va fi o Românie verde, de culoarea pădurilor”. Minunat! Chestia e că nimeni nu crede o iotă din astfel de sloganuri, pe care românii le-au mai auzit de sute de ori în cei 31 de ani scurși de la revoluție. Nu a fost partid care să nu promită fix cele de mai sus. De altfel, toate sunt cuprinse chiar în programul de guvernare al actualei coaliții, care nu a făcut nici măcar un pas de furnică în direcția reformelor. Tocmai de aceea, premierul cere un efort de imaginație: „Vreau să vă imaginaţi România anului 2026, atunci când reformele şi investiţiile din PNRR vor fi duse la bun sfârşit”. Dacă ar fi după imaginația românilor, PNRR-ul nu ar avea nicio șansă la Bruxelles , căci până la România digitală, antreprenorială și verde e cea cu WC-ul în fundul grădinii, fără apă curentă, cu școala la dracu’ în praznic, drumuri de pământ și baroni locali care fac legea. Dar nu imaginația e problema, ci speranța că există o șansă cât de mică astfel ca PNRR să devină realitate. Încrederea că actualii guvernanți vor fi capabili să transpună în practică lozincile. Altfel, totul rămâne ca într-un film SF de categoria C.
Tot premierul, care are marea calitate de a repeta același lucru de zeci de ori cu exact aceleași cuvinte, ne spune că „indiferent de PNRR, aceste reforme trebuie făcute”. Ce descoperire și ce minciună! A existat vreo reformă care să nu fie făcută sub presiunea, de un fel sau altul, a organismelor europene? Înaintea aderării la Uniunea Europeană, ca să se ridice stegulețele roșii, s-au mimat niște reforme, mai exact s-au înființat niște instituții care dădeau bine pe hârtie, dar erau goale de conținut. Singura excepție notabilă a fost justiția, dar asta pentru că a existat o persoană cu determinarea Monicăi Macovei, care, atenție, a fost susținută de președintele Băsescu, altfel ar fi zburat din funcție mult mai devreme. Există însă în actualul guvern o Macovei? Nu. E președintele Iohannis omul care să-și pună pielea la bătaie pentru vreo reformă radicală, care să impună competența, profesionalismul și declientelizarea în actul guvernamental? Răspunsul e tot nu. Nu a făcut-o până acum, acceptând tot felul de nulități în cabinetul Cîțu și fiind cu ochii pe sondajele liberalilor în perspectiva congresului. Miză mică, rezultate pe măsură. Și atunci, cine va pune în practică proiectele angajate prin PNRR, care trebuie să fie gata până în 2026, altfel adio bani?
Chiar dacă de data aceasta proiectele sunt clare și investițiile merg țintit, fiind de presupus că licitațiile și achizițiile se vor desfășura mai rapid și fără obișnuitele contestații, că vor fi supravegheate pas cu pas, marea întrebare este aceeași: poate administrația noastră osificată și coruptă să le implementeze? Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat până acum în privința fondurilor europene, la gradul mic de absorbție și la termenele depășite și răsdepășite, motivele de scepticism sunt fără număr. Deci, marea provocare e ca proiectele să fie terminate la timp, nu cum s-a întâmplat cu metroul din Drumul Taberei, proiect tot pe bani europeni, care în loc de 3 ani a durat 9. Dacă se va întâmpla așa ceva și proiectele din PNRR nu vor fi gata la termen, urmează coșmarul: banii trebuie dați înapoi. Despre treaba asta nu am auzit nicio lozincă de la guvernanți. Mai rău, banii sunt condiționați și de reforme, pentru care, dacă nu merg în ritmul asumat, se pot tăia bani. Nimic despre asta în triumfalismul general.
Ce să mai discutăm despre acele reforme „sensibile”, pe care nici măcar guvernanții nu și le doresc cu adevărat și de care au tras ca de un câine mort. Mă refer la pensii ( în special cele speciale, pentru care se putea da o lege pentru viitor) și la justiție (desființarea Secției Speciale, blocată de un compromis PNL-UDMR). În plus, multe întrebări se ridică încă de pe acum: cum de a fost cadorisită firma magnatului Gabriel Comănescu cu 600 de milioane de euro și de ce o fi nevoie de 1.000 de „specialiști” ca să gândească o lege a pensiilor? O fi vorba tot de clientela politică? Probabil. Și cum să nu fie atunci justificat scepticismul față de transpunerea în realitate a PNRR?
Dincolo de toate acestea, cred că ceea ce a deranjat foarte mult și a mărit neîncrederea a fost exact triumfalismul guvernului. Este ceva pe calapodul campaniei de vaccinare - s-au lăudat că până la 1 iunie vor fi vaccinați 5 mil. de oameni și că până la 1 august 10 milioane. Basme, așa cum se vede. Relaxarea nu e soră bună cu vaccinarea. Mă întreb însă cum de niște oameni tineri, de altă generație și educație (Cîțu, Ghinea, Ion etc.), sunt atât de pricepuți în lozincăraie și populism? În vremurile de dinaintea funcțiilor politice, s-ar fi prăpădit chiar ei de râs. //
