De același autor
Ieșit învingător în urma răzmeriței de catifea, cu semnatarii scrisorii pupându-i inelul („să ne trăiești, boierule, ne-am pripit, iartă-ne“), Dragnea afișează o siguranță de sine care dă fiori reci. Își exploatează la maximum aura de invincibilitate. Și de ce n-ar face-o, din moment ce nimeni nu mai crede că poate fi oprit, dat jos? Pare nemuritor, de neînlocuit. Probabil nu știe că cimitirele politice sunt pline de astfel de lideri.
Toate teoriile, analizele și predicțiile s-au năruit rând pe rând de-a lungul timpului. Motivul e simplu: ele pleacă de la rațional, logică politică, bun-simț, un set minimal de valori. Or, oamenii ăștia din camarila lui Dragnea nu pot fi judecați după aceste norme. Sunt o altă specie, pe care noi, ceilalți, nu o înțelegem, în pielea căreia nu putem intra nicicum. Mecanismele lor interioare ne scapă. De aceea și credem de fiecare dată că Dragnea va sfârși devorat de camarazi. Că, devenit o piatră de moară - cei 7% din sondaje nu sunt un „moft“ -, baronii se vor debarasa de el. Iluzii! Nu o vor face decât atunci când supraviețuirea speciei le va fi amenințată. Când se va întâmpla asta? Nu știm, putem face doar speculații, atâta vreme cât specia are în spate un electorat cu același ADN și partide care o consideră încă utilă.
Până atunci Dragnea are drum liber să-și desăvârșească acțiunile destructive începute la preluarea mandatului de Jupân. Șansele de reușită sunt mari, cine i se va opune riscă să fie mătrășit. Nu se limitează la a amenința în stânga și dreapta - Cristina Tarcea, Augustin Lazăr, Eduard Hellvig, Klaus Iohannis, dizidenți, presă independentă, protestatari („îmi vor dispariția“, se tânguie) -, ci trece la fapte în ritm alert. E pe ultima sută de metri, gratiile devin tot mai vizibile.
Vrea să schimbe complete de cinci judecători la Înalta Curte, idealul ar fi să le numească chiar el. Tudorel Toader i-a oferit deja câteva soluții: contestație la CCR, ordonanță de urgență sau modificarea Legii 303 în parlament. Cea mai rapidă e încă parlamentul - la CCR durează, iar Tudorel se codește încă să-i dea OUG. Într-o săptămână, trinomul Iordache-Nicolicea-Șerban modifică termenul de la care intră în vigoare noua procedură de desemnare a președinților completelor de cinci judecători, de la 1 ianuarie 2019 la imediat, de preferat înaintea datei de 8 octombrie, când începe recursul în procesul „Bombonica“. Vrea să scape de Augustin Lazăr, care nu s-a lăsat intimidat și i-a pus sub acuzare pe șefii Jandarmeriei pentru violențele din 10 august, după care, logic, ar urma el și protejata de la Interne. Toader e deja pregătit să-l execute la foc automat cu așa-zisa evaluare pe modelul Kövesi. Între timp, schimbă în parlament și Legea adunărilor publice, în așa fel încât protestele care vor urma să poată fi reprimate cu legea, pulanul și gazul mai dihai decât pe 10 august. Vrea și eliminarea guvernanței corporatiste, ca să cocoațe în fruntea companiilor statului doar clientelă politică de încredere. S-a bătut deja palma: ordonanță de urgență. La fel și pentru mega-tunul numit Fondul Suveran de Investiții, proaspăt sosit de la CCR și criticat de Comisia Europeană, care ar trebui să îngrașe secătuita pușculiță guvernamentală.
În spatele acestei ofensive, intrate clar pe turnantă, a disperării de a-și pune pielea la adăpost stă, dincolo de siguranța afișată ostentativ, o imensă vulnerabilitate. Dragnea știe că orice defecțiune, cât de mică, îi poate da planurile peste cap. De fapt, a ajuns la mâna tuturor, adversari din interior și parteneri, deopotrivă. Oricine îl poate șantaja. Promptitudinea cedării în fața UDMR în chestiunea limbii române în comunitatea maghiară, care s-a lăsat cu demisia ministrului Educației, stă mărturie.
Degeaba își înfoaie penele, e dependent de interesele celorlalți. Îl amenință pe Tăriceanu că îi face vânt lui Toader, deși acesta a făcut sluj la mai toate dorințele lui, și îi spune că nici scaunul de președinte al Senatului nu e prea sigur. „Ambele sunt ale PSD“, l-a avertizat Dragnea. Așa-i, dar voturile ALDE din parlament sunt ale lui Tăriceanu. Iar fără ele s-au dus majoritatea, guvernul, completele de cinci judecători, achitarea. Prostul caracter al lui Tăriceanu nu este cea mai bună poliță de asigurare - interesele acestuia încep să fie ca girueta, pe măsură ce se apropie alegerile. De ce l-ar scăpa pe Dragnea de pușcărie cu orice preț? Un PSD intrat în criză de lidership, măcinat de lupte interne în an electoral i-ar deschide lui calea spre prezidențiale. Nația amnezică i-ar putea fi recunoscătoare.
Nici cu UDMR lucrurile nu vor mai fi la fel de sigure. Uniunea se chinuie din greu să-și mențină procentele - participarea alături de PSD la asaltul asupra justiției sau la referendumul pentru familia tradițională nu e pe placul unei părți a electoratului maghiar. UDMR a anunțat, de altfel, că nu e de acord cu ordonanța de amnistie, obsesia lui Dragnea, și, chiar dacă nu va ieși oficial din concubinaj, va face un pas în lateral. Adică nu va mai vota chiar tot ce vrea Daddy. E o strategie pe care a mai folosit-o și în preajma altor alegeri. Cât despre răsculați, cu proxima ocazie îi vor trage preșul majorității de sub picioare. Atunci când amenințarea speciei lor va deveni realitate, nu vor mai avea ezitare. Momentul? Condamnarea sau europarlamentarele.
Dragnea e un dictator care face echilibristică pe o sârmă întinsă deasupra unei mlaștini care colcăie de crocodili cu fălcile căscate. La cea mai mică adiere se va prăbuși. Urmează festinul.
