De același autor
Punerea sub acuzație a lui Călin Georgescu și a acoliților săi, în frunte cu mercenarul Horațiu Potra, care probabil plănuia o răzmeriță împotriva statului, ar trebui să schimbe paradigma alegerilor. Acuzele care i se aduc extremistului de dreapta sunt grave și din acest punct de vedere, chiar dacă până la data alegerilor este imposibil să existe o decizie judecătorească, fie ea și în primă instanță, Curtea Constituțională a primit din plin muniție pentru a-i invalida acestuia candidatura. Pentru că nu mai este vorba doar de declarațiile publice extremiste, antisemite, legionare, ci de lucruri mult mai grave care atentează la ordinea constituțională. E vorba de un individ capabil de orice.
Călin Georgescu ar vinde România, de Ucraina nu mai discutăm, rușilor, dacă în direcția asta ar merge interesele lui Putin și ale echipei de cămătari fără scrupule instalate la Casa Albă, ar scoate la mezat aurul din minele redeschise pentru Frank Timiș, ar vâna presă, ONG-uri, intelectuali și oameni de cultură sub pretextul că sunt sorosiști (aici fiind în asentimentul lui Marcel Ciolacu), democrația ar deveni o amintire. Georgescu, în nebunia și grandomania lui, e mai periculos decât orice alt politician din acești ultimii 35 de ani. Trebuie să fii spălat pe creier ca să nu vezi asta. Cred că judecătorii de la CCR înțeleg bine despre ce este vorba și sper că vor gândi ca orice om cu scaun la cap din țara asta: ipochimenul trebuie oprit!
Și totuși există ceva extrem de îngrijorător, care ridică semne de întrebare asupra obedienței și iresponsabilității undeva la vârful puterii: cazul fraților Tate. La câteva zile după ce Financial Times scria că asupra autorităților române Administrația Trump face presiuni ca frații Tate să fie eliberați, procurorul de caz le dă drumul să plece din țară. Pe tăcutelea și pe ușa din dos. Mai mult, Tribunalul București a ridicat sechestrul pe o parte din bunurile fraților Tate la doar câteva ore după ce aceștia au plecat din România. Coincidențe? Să fim serioși! Pur și simplu, cineva acolo sus a dat dispoziție onor Justiției române, probabil în urma unei înțelegeri cu partea americană, ca frații violatori să fie eliberați cât mai repede. Justiția a bătut din pinteni și s-a executat. Halal independență.
Aceeași Administrație Trump face presiuni fără rușine și fără perdea ca extremistul Georgescu să fie lăsat să candideze. J.D. Vance și Elon Musk, favoritul prezidențial, au pledat pentru filorusul român în ideea, dorită și de Putin, ca la Cotroceni să ajungă un personaj care nu s-ar opune reîmpărțirii lumii în sfere de influență.
S-a întors lumea cu susu-n jos. Cine ar fi crezut că America va ajunge să susțină Rusia și pe dictatorul Putin împotriva Ucrainei, să-și bage coada, exact ca aceștia, în alegerile dintr-o țară europeană? Mai rău, cine și-ar fi imaginat că America, sub pretextul unei păci negociate la masa verde cu Putin, va ajunge, sub Administrația Trump, să spolieze Ucraina de minereuri?
Acordul care îi stătea pe inimă lui Trump era un simplu contract comercial, nu prevedea garanții de securitate, acum sau mai târziu, nu vorbea nici măcar de încetarea focului sau de armistițiu. Acestea ar fi urmat, dar nu se știe în ce formă, Trump nu a făcut decât să rostogolească vorbe mari despre pace, fără să se angajeze la nimic. Banii și nu pacea par că îl interesează. Și cultivarea propriului ego, a propriei vanități, care atinge cote maladive. De aici și accesul de furie împotriva lui Zelenski în Biroul Oval, care a fost bruscat și umilit în fața presei, forțat să accepte tranzacții dictate de interesele de moment ale lui Trump. Fără să vrea, căci nu era în interesul Ucrainei, Zelenski a pus în fața celor doi o oglindă în care tot mapamondul a putut să vadă adevărata față a echipei Trump & Vance. Dar tot răul spre bine, Europa a mai primit un duș rece și, poate, a înțeles cu cine are de-a face și că este obligată să se repoziționeze în raport cu noua realitate.
În acest context, România trebuie să facă balet pe sârmă, pentru că e parte a Uniunii Europene și depinde de deciziile și politica ei, dar nici nu poate să-și permită deteriorarea relațiilor cu America lui Trump, a Parteneriatului Strategic. Și la nivel oficial, asta și face, balet. Se vede din toate declarațiile lui Ilie Bolojan, președintele interimar. Până când lucrurile se vor clarifica, în sensul în care Europa va decide concret câte garanții de securitate poate oferi Ucrainei și sub ce formă poate trimite trupe de menținere a păcii, România nu are altă soluție decât să se alinieze în spatele deciziilor europene, încercând să nu calce pe bătături Administrația Trump. Cum face, de altfel, întreaga Europă.
Tocmai de aceea, declarația candidatului comun al Coaliției Crin Antonescu despre trupele românești de menținere a păcii este deplasată și arată profilul personajului. „România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina. Nici soldați, nici trupe de menținere a păcii. Dacă voi fi președintele României, nu vom trimite trupe în Ucraina. Punct”, a scris Antonescu, pe Facebook.
Lipsa de nuanțe este îngrijorătoare. Bolojan a introdus-o, spunând că după încheierea păcii trimiterea de trupe poate fi analizată. Antonescu dovedește că nu înțelege prea multe și că se raportează la subiectul Ucraina pur electoral. Speră că poate ciuguli voturi de la suveraniști, dar nu înțelege că le pierde exact pe acelea cu ajutorul cărora ar putea intra în turul doi.
Abordarea lui Antonescu este tipică acestui personaj mereu oscilant, mereu cu fundul în două luntri, când anti-UE, când pro-UE, când ultraconservator, când cochetând cu progresismul. Un candidat mai nepotrivit pentru anii complicați care vin nici nu se putea găsi.
Soluția bună pentru țară, dincolo de interesele meschine și calculele oportuniste ale partidelor, ar fi ca Antonescu să iasă singur din cursă – Ilie Bolojan ar fi astfel dezlegat de cuvântul dat PSD și ar putea candida. Ar avea o șansă bună să câștige alegerile, iar profilul pe care și l-a creat în aceste zile este fără discuție cel al unui prezidențiabil. Cine ar putea să-l determine pe Antonescu să se retragă? Poate tot Serviciile, ca data trecută, la alegerile din 2014?
Traversăm vremuri în care istoria este din nou în mișcare, cum memorabil spunea Raymond Aron. România se află la o altă răscruce. Nu trebuie pusă în situația de a alege între un extremist și un frunză-n vânt, îi trebuie un bărbat de stat. //
