2019: Europa sau tribalismul?

Pentru mulți români (și cred că și pentru mulți europeni) alegerile europene (vor avea loc în mai) sunt un moft. Nu par să aibă relevanță directă asupra vieții lor, precum alegerile naționale, nu conduc la schimbarea guvernelor; în plus, par să nu aibă decât rostul de a îmbogăți un număr de politicieni mai puțin cunoscuți, care vor ajunge la Strasbourg și la Bruxelles. De aceea, în mod tradițional participarea la aceste alegeri e foarte mică.

Bineînțeles că niciodată aceste alegeri n-au fost un moft, dar anul acesta, mai mult ca niciodată, este necesar ca lumea să meargă la vot. Motivele sunt evidente, dar, curios, mulți nu le văd.

Unii – deși sunt supărați pe PSD și pe Liviu Dragnea – vor spune din nou că „m-am săturat să votez răul mai mic“. E o teză de cele mai multe ori fără sens, având în vedere că, dacă nu votezi răul mai mic, ai toate șansele să „beneficiezi“ de răul mai mare – statul capturat și corupt al PSD, în cazul de față. Lucrurile au ajuns în punctul în care aproape orice e mai bine decât PSD. Astfel, o înfrângere la alegerile europarlamentare, deși nu va schimba guvernul, va da o lovitură serioasă planurilor clicii lui Liviu Dragnea. Iar dacă partidul iese slăbit din aceste alegeri, este posibil ca poziția lui Dragnea să se clatine serios, chiar și înainte de prezidențiale. Formula „PSD – Opoziție, aceeași mizerie“ pur și simplu nu mai ține, dacă a ținut vreodată.

Sunt alții – și mă tem că destui – care nu percep relevanța europarlamentarelor asupra vieții lor. Motivul cred că este acela că ei iau marile libertăți de care beneficiază – mai ales libertatea de a călători, de a rezida și a munci în străinătate, dar și alte libertăți susținute de UE – drept un dat „natural“. Au uitat sau n-au știut niciodată ce înseamnă să faci cozi interminabile ca să obții o viză de călătorie, ce înseamnă să n-o primești, asta ca să nu mai vorbim despre posibilitatea ca până și pașaportul să-ți fie refuzat pe cine știe ce motiv de autoritățile naționale (cum se întâmplă azi în Turcia lui Erdoğan). În general, beneficiari de decenii de pace, libertate, toleranță și prosperitate nemaivăzute vreodată, mulți cetățeni europeni nu mai au conștiința că acestea reprezintă, în toată istoria umanității, mari excepții de la regula care, timp de milenii, a constat în supunere, război și sărăcie. (Măcar românii și „esticii“ în general s-ar cuveni să aibă o memorie ceva mai bună.) Nu-i de mirare că atâția europeni cad victimă discursurilor eurofobe (cuvântul „euroscepticism“ e prea elegant) și naționaliste. Îi judecă pe politicieni nu cu standardul îndelungatei istorii dramatico-tragice a Europei, ci cu acela al unor vise deșarte stârnite de un grup de demagogi ahtiați de putere. Cazul Marii Britanii a arătat elocvent și fără putință de îndoială nu numai mizeria morală, dar și impotența politică și a politicienilor Brexit-ului.

În sfârșit, mai sunt, și nu puțini, cei care țin discursuri conspiraționiste: „Ce rost are să votăm? Doar jocurile sunt deja făcute în altă parte. Noi n-avem nicio putere și suntem numai niște simpli pioni“. Această perspectivă e o expresie a fricii de a risca, fie și un vot secret. Mai cu seamă cred că e expresia fricii de libertate: a fi liber presupune a gândi consecvent situația în care te afli la nivel personal și colectiv, a alege și a trage consecințele practice. În cazul alegerilor politice, asta înseamnă fie a risca să pierzi cu „ai tăi“, dacă ei pierd, fie a risca să fii dezamăgit de „ai tăi“, dacă aceștia câștigă. În schimb, a susține că „alții“, undeva, decid totul și că tu nu contezi te scutește de orice alegere: nu riști să pierzi niciodată, nu vei avea nicio dezamăgire și vei avea în schimb satisfacția netulburată de a spune oricui în orice situație: „Vedeți, tot eu am avut dreptate să stau pe bară: totul s-a decis acolo“.

Pe scurt, alegerile europarlamentare de anul acesta sunt orice în afară de un moft atât pentru România, cât și pentru Uniune: înainte de toate, ele sunt o luptă pentru valori. Românii ca și ceilalți europeni trebuie să arate dacă au discernământul necesar pentru a alege în continuare valorile (și partidele care le susțin) care au condus la marea excepție în istoria umanității și a Europei sau dacă, seduși de sirenele eurofobe, vor înclina spre ceea ce a făcut regula lumii timp de secole și milenii: tribalismul.