Accident sau simptom?

Faptul că Maia Morgenstern primește un mesaj cu amenințări de o extremă violență, printre care se demarcă aceea cu „arderea în cuptor” – a ei și a familiei – și tocmai în ajunul Paștelui evreiesc, mesaj semnat „partidul AUR”, e sinistru, dar, de fapt, nu foarte uimitor.

De ce nu-i uimitor? Fiindcă mai întâi, orice ar spune unii, antisemitismul continuă să persiste în România, fie la nivel popular, fie la nivel „elevat”, desigur disimulat. E un antisemitism nu numai aproape „fără evrei” (căci numărul acestora rămași în România nu depășește câteva mii), dar și, într-un anume sens, „fără antisemiți” declarați. Mailul cu pricina e, din acest punct de vedere, o excepție. Dar forme ascunse, „oblice”, de antisemitism întâlnim nu arareori în media și pe rețelele de socializare – una dintre cele mai comune fiind „antisorosismul”. Asta ca să nu mai vorbim despre forumurile unor publi­cații – cum ar fi chiar revista 22 – pe care, în urma anumitor articole scrise de anumiți autori (ca subsemnatul), descoperi numeroase postări fățiș antisemite (de multe ori, extrase grijuliu de redactori).

Nu mă mir, de asemenea, că amenințările au venit în numele AUR. Sunt gata să admit că, așa cum a susținut liderul acestuia, George Simion, instituțional vorbind, nu partidul e în spatele mesajului. (Dar chiar dacă ar fi fost, oare ar fi recunoscut-o?) Totuși simpla atribuire de paternitate, fie și falsă, spune ceva important despre reputația acestei noi organizații: ea are membri importanți simpatizanți ai mișcării legio­nare și practică un discurs naționalist-extrem și „antisistem”. Simplul fapt că de numele și si­gla „AUR” se pot „agăța” astfel de mesaje arată cât de periculos este și mai ales cât de periculos poate deveni acest partid, intrat aproape fără veste în parlament cu un scor bun, dotat cu un program naționalist nebulos și care incită la neres­pectarea legilor și la antivaccinare Covid.

Sunt curios dacă poliția și DIICOT vor descoperi făptașul. Agramatismul mesajului nu sugerează mult rafinament. Dacă nu-l vor descoperi, va fi o probă de incompetență în cel mai bun caz, dacă nu cumva va fi un indiciu de mușamalizare. Statul român, vinovat în trecut de partea sa de Holocaust, trebuie să reacționeze ferm, cu fapta și nu doar verbal, spre a descuraja repede orice repetare a unor asemenea amenințări, ca să nu vorbim despre trecerea la act.

Momentul actual, de pandemie, e favorabil unor izbucniri antisemite, după cum e favorabil tuturor teoriilor conspiraționiste. Și în trecut, unii dintre principalii țapi ispăși­tori în marile epidemii au fost considerați evreii. În timpul Marii Ciume erau acuzați că otrăvesc fântânile provocând ciu­ma, asta deși câțiva oameni cu minte făcuseră observația că mortalitatea din rândul evreilor nu era mai mică decât cea din rândul creștinilor. Azi se observă tendințe antisemite clare atât în Europa Occidentală (unde islamismul radical a reaprins un foc ce părea stins), cât și în Statele Unite: s-au văzut svastici și s-au auzit discursuri antisemite printre susținătorii lui Trump, care au asaltat Capitoliul la începutul anului. Există râuri subterane de violență și ură care ies din când în când la suprafață, atunci când întâlnesc fisuri în solul social: ele se manifestă felurit, fie ca suprematism alb, fie ca iliberalism radical, fie ca antivaccinism, ca nativism și, în fine, ca antisemitism, uneori „curat”, reconfigurat alteori, spre a fi mai corect politic, în antisionism, așa cum se vede în anumite cercuri de stânga europeană.

Din toate aceste motive, faptul că o actriță foarte cunoscută a Teatrului Evreiesc de Stat primește amenințări antisemite nu poate fi trecut în rândul faptului divers și tratat cu neglijență de opinia publică, de oamenii politici și mai ales de autoritățile competente. Împrejurările sugerează că, din păcate, e mai mult decât un accident; e un simptom. //