Ambasada

Intenția lui Liviu Dragnea, devenită deja politica Guvernului Dăncilă, de a urma exemplul american, mutând Ambasada României în Israel la Ierusalim, este grea de consecințe internaționale, așa cum e lesne să-și dea seama oricine. Dacă s-ar realiza, mutarea ar încălca mai multe rezoluții ONU (fapt inedit în istoria diplomatică a României din ultimele decenii), s-ar opune cursului actual al politicii externe a Uniunii Europene și ar crea ostilitate în lumea arabă. Ar rupe cu o tradiție prudentă urmată de România sub toate regimurile începând cu 1967, aceea de a întreține relații bune cu toate părțile din Orientul Mijlociu, atât cu Israelul, cât și cu palestinienii, cu Iranul și cu Siria.

Nu spun că ar fi neapărat o decizie rea în sine, dar e limpede că ea ar trebui cântărită îndelung, cu multă atenție și responsabilitate, și mai ales asumată de toți factorii constituționali implicați în elaborarea politicii externe.

Or, ce constatăm? Liviu Dragnea ia aparent singur această decizie, forțând guvernul să redacteze un „memorandum“ cu tema mutării ambasadei. La ședința de guvern de săptămâna trecută nu a participat nici măcar ministrul de Externe și se spune că nici d-l Meleșcanu, nici șeful lui de partid, d-l Tăriceanu, n-ar fi de acord. Dar încă și mai grav este că președintele Iohannis a aflat de obiectul ședinței din presă. Or, conform Articolului 91 (1,2,3) din Constituție, președintele României are prerogative semnificative în privința politicii externe și împarte cu guvernul anumite responsabilități, cum ar fi încheierea tratatelor internaționale, înființarea ambasadelor, trimiterea și rechemarea ambasadorilor. Mai mult, conform Articolului 80 (1), președintele „reprezintă statul român“.

Ceea ce se ascunde în spatele mișcării lui Liviu Dragnea nu e prea subtil: lipsit de orice credibilitate internațională, pe punctul de a fi din nou condamnat penal, Dragnea încearcă să câștige de partea sa SUA atât direct (urmându-le exemplul), cât și indirect, prin lobby-ul premierului israelian Netanyahu. Speră ca astfel să poată strangula DNA și să nu mai fie criticat dinspre Departamentul de Stat pentru corupție. Și – zicem noi – de ce n-ar fi înțeles și compătimit la Ierusalim și la Casa Albă de oameni aflați la rândul lor în conflict cu justiția? Într-adevăr, poliția israeliană a cerut deschiderea unui dosar penal împotriva premierului Netanyahu, decizia urmând să fie luată de procurorul general; iar Trump este sub ancheta procurorului special Mueller pentru „complicitate“ cu Rusia în alegerile din 2016.

Dar există și un alt aspect aici: procedând astfel, Dragnea își continuă campania de a-l lipsi pe președintele României de prerogative executive. Atacarea preconizată la CCR a deciziei de a nu o revoca pe d-na Kövesi pare, deci, să nu fie decât o etapă în acest marș lung. Cu complicitatea CCR, devenită tot mai partizană, și profitând de imprecizia terminologică a Constituției, România riscă să fie transformată foarte repede într-o republică parlamentară de facto, unde președintele statului rămâne decorativ, trebuind să contrasemneze automat deciziile guvernului și miniștrilor, ale căror „propuneri“ devin ordine. (Este ceea ce dorește Tudorel Toader în ceea ce privește revocarea procurorului DNA.) Alegerile prezidențiale din 2019 vor deveni nesemnificative, scăpând PSD și pe Dragnea personal de o dificultate peste care nu puteau trece ușor. Prin interpuși sau chiar direct, în calitate de prim-ministru – dacă va obține casarea condamnării sau schimbarea legii (vezi noile propuneri pentru modificarea codurilor penale) –, Dragnea, stăpân peste cel mai mare partid românesc, căruia nu i se opune decât o opoziție fragmentată, va putea conduce nestingherit România și 10 ori 12 ani de aici înainte. Guvernarea „bicefală“ sau semiprezidențialismul, care, de bine-de rău, au asigurat un anumit echilibru al puterilor și alternanța democratică la putere, vor fi de facto anulate. Nedivizată, puterea unuia singur va deveni tot mai absolută. Toate instituțiile autonome – justiția, Banca Națională, Consiliul Concurenței, Statistica, Universitatea, ba chiar și Meteorologia – vor deveni una după alta voci supuse baronului de Teleorman sau a celui care va deveni prim-ministru.

Chestiunea ambasadei la Ierusalim nu-i, deci, decât suprafața unei acțiuni perfide, de lungă durată, din partea lui Dragnea și a PSD, de a uzurpa pe rând funcțiile prezidențiale ori de a le goli de conținut, dacă ele rămân la președinte, și de a asuma astfel puteri nelimitate.

Mingea e acum la președinte. A protestat deja, dar nu-i de ajuns. Are în spate votul popular masiv. Are nu numai dreptul să se împotrivească și să conteste prin orice mijloace legale și politice acțiunea de uzurpare, dar chiar și datoria, ca unul care trebuie „să vegheze la respectarea Constituției“. Pe scurt, cred că d-l Iohannis e dator să găsească pe undeva, prin podul Cotrocenilor, sabia de luptător a lui Traian Băsescu, s-o curețe de rugină și s-o folosească neîntârziat. Milioane de concetățeni îl vor susține.