Compasiune și indignare

Dacă amorțeala politică, bășcălia și indiferența cinică travestită în subtilitate vor supraviețui șocului din aceste zile, să nu ne mai plângem când catastrofa va lovi din nou. Iar viitorul doliu național să-l ținem și în memoria spiritului civic defunct.

Marile tragedii, cum este cea de la clubul Colectiv din București, au nevoie nu numai de com­pa­siu­nea noastră, dar și de curajul și vigilența noastră de a privi adevărul în față. Desigur, vinovații prin­cipali și chiar cei secundari sunt destul de evi­denți și spe­răm ca Parchetul General, condus de Ti­be­riu Nițu, să nu mușamalizeze ancheta acolo unde ea va atinge interese mai înalte și de natură politică. Patronii clubului au do­ve­dit o neglijență și o iresponsabilitate cri­mi­nale, dar la fel de cri­mi­nală este super­fi­cia­litatea cu care au fost con­tro­lați (când au fost) de organele abilitate ale Pri­mă­riei Sec­torului 4. Vreau să văd șefii de la ISU și de la poliția locală demiși imediat, asta în aș­tep­ta­rea condamnării lor probabile. Sunt dezgustat de prestația primarului, Cristian Popescu Piedone, abia salutat de viceprim-ministrul Gabriel Oprea drept „re­pre­zen­tantul interesului național în Sec­torul 4“. Confruntat cu tragedia, acest măs­că­rici in­fatuat s-a mulțumit să declare, desigur în nu­­mele „interesului național“, că „n-are ni­mic a-și reproșa“ și că e acoperit cu hâr­tii. Asta în situația în care la ISU nu exista nici măcar o ce­rere de autorizare a func­ționării localului!

Dar chiar dacă ar exista tone de hârtii jus­tificative și acoperitoare: știm bine că mul­te asemenea apro­bări se dau preferențial, contra „atenții“, și că ele nu au mai multă greutate decât greutatea hârtiei înseși pe ca­re sunt scrise.

Opinia publică trebuie să vorbească acum clar și răspicat: nu li se poate permite nici unor patroni ve­roși și iresponsabili, nici unor funcționari corupți și numiți pe cri­terii politice și nici unor politicieni corupți și ei, dar și incapabili să ne omoare copiii în cluburi dotate cu o singură ieșire și căp­tușite cu materiale inflamabile, cluburi des­pre care orice inspector, cu o minimă ex­pe­riență, ar fi știut că sunt un pericol public și că trebuie în­chise imediat.

Dar pentru ca vocea opiniei publice, pe drept in­dignată, să se audă bine, ea trebuie să devină po­li­tică.

Lacrimile sunt firești, florile depuse la locul ca­tas­trofei sunt înduioșătoare, marșurile tă­cerii sunt impresionante; dar nici aces­tea, și nici măcar câ­teva sentințe cu închisoarea nu vor servi la ame­lio­rarea lucrurilor, dacă mai ales tineretul, în ma­rea sa majoritate, va continua să fie indolent po­li­tic și cu lehamite de implicare po­litică și civică. Aș dori ca el să iasă în stradă, nu 2-3.000, ci 100.000, și nu în tăcere, ci strigându-și revolta și mâ­nia. Atunci abia politicienii vor tre­mura. La anul sunt alegeri locale: ce vom face? Sectorul 4 îl va realege re­sem­nat pe Piedone, care tocmai și-a anun­țat candidatura, bineînțeles în nu­mele „interesului național“? Iar dacă până atunci Sorin Oprescu nu va fi lipsit de drepturi electorale, Bu­cu­reștiul îl va alege și pe acesta, dacă va avea tupeul (de ce nu l-ar avea?) să candideze, fie și din arest la do­miciliu? Trebuie înțeles un lucru: ororile care sunt acești primari și atâția alții, îna­intea că­rora părem resemnați, au con­dus la oroarea celor arși de vii în clu­bul Colectiv. Vedem azi efectul, ne cu­tremurăm, dar cauza de ieri și de alaltăieri n-o mai vedem; multora ea le pare invizibilă și intangibilă, pre­cum aceea a adversităților naturii. Dar apatia politică sau chiar orbirea po­li­tică costă scump și vor cos­ta mereu mai scump.

Culmea este că Bucureștiul are un can­didat cre­dibil, onest și nesusținut de partide: Ni­cu­șor Dan, președintele or­ganizației Salvați Bucureștiul, care și-a anunțat recent intenția de a can­dida. La alegerile din 2012 a luat cam 9% din voturi. Ar putea câștiga în 2016? La urma-urmelor, nici mafiile partidelor, nici Piedonii, Onțanii și Opreștii, nici guvernul nu se pot opu­ne, dacă bucureștenii și, mai ales, ti­neretul se vor trezi și vor vorbi clar și puternic, nu numai pe Facebook, ci și la ur­ne. S-a văzut, cu ocazia alegerii lui Iohannis, la ce rezultat neașteptat poate conduce o ase­menea trezire.

Dacă însă amorțeala politică, bășcălia și in­di­ferența cinică travestită în sub­ti­litate vor su­praviețui șocului din aceste zile, să nu ne mai plângem când catastrofa va lovi din nou. Iar vii­torul doliu național să-l ținem și în me­moria spiritului civic defunct.