De ce?

De ce au făcut-o? De ce, împotriva avizului aproa­pe general – sindicate, patronat, Consiliul Eco­no­mic și Social, bănci, Mugur Isărescu, președintele Iohannis, Comisia Europeană, numeroși eco­no­miști independenți, ba chiar și primari PSD din municipii, inclusiv din București, pentru a nu mai vorbi despre opoziție –, coaliția PSD-ALDE prin Guvernul Tudose a adoptat prin ordonanță de ur­gență „revoluția fiscală“? Mai mult, de ce au pro­cedat astfel împotriva – mi se pare – chiar a pro­priului interes politic?

Îmi mărturisesc neputința de a înțelege rațional de ce n-au renunțat la „revoluție“ ori măcar de ce n-au amânat lucrurile. Se spune că, dacă le-ar fi amânat, Legea salarizării n-ar fi putut intra în vigoare de la anul. Dar și aceasta putea fi amâ­nată, la urma-urmelor. Bine, dar majorările de salarii promise nu s-ar putea realiza și PSD s-ar discredita înaintea alegătorilor săi. Însă s-a re­cu­noscut chiar de către ministrul de Finanațe că ma­jorările în salariul net vor fi mici, de câțiva lei, chiar și în sectorul de stat; cât despre cel privat, acolo e posibilă chiar și o scădere. Merita toată te­vatura pentru câțiva lei? Populația nu va constata oricum că promisiunile exagerate nu vor fi, prac­tic, îndeplinite?

Mai mult: deja inflația a crescut și se pare că va crește considerabil. Motivul principal pare a fi ma­rele deficit din balanța de cont curent; or, aceasta a fost dezechilibrată de sporirea masivă a im­por­turilor din ultimul an, care, la rândul ei, se da­to­rează unei creșteri economice bazate predilect pe consum. Combinată cu slăbirea leului în raport cu euro și dolarul, inflația va eroda repede sporurile eventuale de la anul din salarii și pensii. În plus, rămâne chestiunea, aparent neobservată la în­ce­put, a scăderii masive a veniturilor primăriilor pro­venite din impozitul pe venit, care devine 10% în loc de 16%. Guvernul ar fi promis că va com­pen­sa de undeva banii pierduți, dar de unde nu se știe. Așa încât ar trebui să ne așteptăm la o ma­jorare a impozitelor locale și la o diminuare a sub­vențiilor pentru căldură, transport și la prăbușirea investițiilor publice locale. Și asta e numai una dintre corelațiile de care nu s-a ținut seama. O alta ține de faptul că IT-iștii vor câștiga mult mai puțin din cauza mutării contribuțiilor sociale în sea­ma lor, deoarece ei n-au cum să fie com­pen­sați, ca ceilalți salariați, prin reducerea impo­zi­tu­lui pe salariu de la 16% la 10%, pentru că în cazul lor acesta a fost și rămâne 0%, iar 0% n-are cum fi micșorat. Chestie de aritmetică. Să ignore gu­vernanții aritmetica și astfel să distrugă una din­tre industriile în plină expansiune ale României? Limba română mulți dintre ei nu o știu, așa că de ce ar ști artimetică?

Și atunci, se explică totul invocând prostia, o încăpățânare neroadă de a stărui într-un proiect eronat de la bun început, destinat numai pro­pa­gan­dei electorale, dar inaplicabil?

Măcar în domeniul legilor justiției (unde și aici primesc aproape numai avize ne­ga­tive, plus supărarea unei părți a po­pu­lației) există o motivare limpede: nu vor să intre la închisoare sau să stea cu ame­nințarea DNA-ului deasupra capului. Iar a schimba legile justiției stă în puterea lor, căci acelea sunt legi pur omenești. Dim­po­trivă, a schimba legile economiei nu stă în puterea lor, căci nu se decide în par­la­ment faptul că deficitul produce inflație și că deprecierea banilor înseamnă scum­pirea vieții și nici aritmetica nu poate fi influențată de umorile și interesele po­li­ticii.

Am auzit și teorii conspiraționiste: știu bi­ne ce se va întâmpla, zic unii, dar lucrează la comanda unei mari puteri străine la dis­trugerea României. Nu cred în teoria aceas­ta, căci ei înșiși au toate șansele să fie an­trenați în dezastru, dacă el se va produce.

Și așa revin la întrebarea esențială: de ce?

N-am un răspuns, în afară de invocarea prostiei unora și a servilismului altora (consilieri, membri PSD și ALDE). Și mai adaug un ingredient care mi se pare esen­țial: pofta enormă de putere a lui Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu. Îm­bol­năviți de acest morb periculos, ei nu mai văd în orice critică decât expresia unei voințe malefice, a unei conspirații ocul­te ce le contestă legitimitatea. Cred că și-au luat în serios propria propagandă, unde cuvintele-cheie sunt „Soros“, „sta­tul paralel“, „binomul“, „multina­țio­na­le­le“ etc. Se cred amenințați și încercuiți. Iar când calculele economice eșuează, când aritmetica nu li se supune, nu „ceva“ (o lege naturală sau logică) e cau­za, ci mereu „cineva“ e de vină, „cineva“ care trebuie arătat cu degetul și, dacă se poate, în­lă­tu­rat. Cei care nu le spun ceea ce le place să audă o fac deoarece, chi­pu­rile, sunt duș­manii țării, ori sunt plătiți, ori sunt de­plorabili moral și, deci, nu tre­buie as­cul­tați. Orbirea iacobină și bolșevică!

De ce? Dacă la întrebare dorim o ex­pli­cație valabilă pentru actori raționali, mă tem că în cazul „revoluției fiscale“ ea nu există. Și tocmai asta e cel mai în­gri­jo­rător. Căci n-ar fi prima dată când Ro­mânia (pentru a ne referi numai la ea) a fost condusă de actori iraționali. Rezul­ta­tele – tragice – se cunosc.