De același autor
Trebuie să ne pună pe gânduri explozia numărului nefericiților care, din cauza războiului și a crimelor monstruoase comise de ISIS, nu mai pot trăi în țara lor. Lor o mare parte din lumea liberă și prosperă nu pare pregătită să le ofere azil.
Asistând (bineînțeles, din fața televizorului) la exodul refugiaților din Orientul Mijlociu și la dramele care au loc în fiecare zi (mașina frigorifică cu cei 71 de refugiați uciși prin asfixiere fiind doar cea mai teribilă), comentatorul român face, în general, ceea ce știe el mai bine: să chibițeze. E o ocupație agreabilă și fără răspunderi, mai ales că România însăși deocamdată stă deoparte, ocolită de valul nefericiților, originari mai ales din Siria și Irak, ce călătoresc cum pot din Grecia direct spre nord, prin Macedonia, Serbia, Ungaria, Austria, sperând să ajungă pe drumul cel mai scurt în noua „Țară a făgăduinței“ – Germania.
Chibițul, așadar, îi ceartă înțelepțește pe „jucători“: spre deosebire de aceștia, el știe și ce ar fi trebuit făcut de către Europa, și când anume, și în ce fel. Faptul că nu i s-a cerut părerea e, deci, regretabil, mai ales că e tobă de sfaturi luminoase. Adesea nu are îndoieli în a cere măsuri aspre împotriva „imigrației ilegale“ de natură economică (deși știe bine că cel puțin un milion dintre conaționalii săi din străinătate sunt în această situație, dar, de, ei sunt „europeni“, nu-i așa?). Altminteri, deplânge „decadența Occidentului“, se arată înspăimântat de Islam și știe ce ar trebui făcut cu „imigranții“. Uneori, dacă e ceva mai subtil, furnizează exemple istorice. Și le găsește, unde altundeva decât în sfârșitul Imperiului Roman și migrațiile goților!
Nu vreau să polemizez cu chibițul, care nu e decât bine intenționat. Dar, dacă tot suntem la comparații și exemple din istorie, fie-mi permis să fac și eu o referință la istorie – mai recentă –, fără a uita partea de relativ pe care asemenea comparații le au întotdeauna.
Pentru majoritatea oamenilor, „Évian“ este numele unei ape minerale și al unei localități turistice franceze. Acolo, în 1938, a avut loc o conferință internațională, inițiată de președintele Statelor Unite, F.D. Roosevelt. Scopul era să se găsească o soluție umanitară pentru sutele de mii de evrei din Germania și Austria (recent anexată de Germania), disperați să părăsească Reich-ul unde își pierduseră drepturile cetățenești și erau în cel mai mare pericol. Hitler se arătase dispus să-i lase să plece pe „ticăloși“, ba chiar să-i îmbarce pe „vapoare de lux“, numai să existe țări care să-i primească. Or, la Évian, unde s-au strâns reprezentanți din 32 de țări, s-au spus multe vorbe frumoase, dar angajamentele efective au fost neînsemnate. Statele Unite, unde opinia publică era dominată de izolaționism, s-au ferit să accepte mai mulți așa-numiți „refugiați politici“ decât prevedeau cotele foarte mici, fixate cu mult înainte. Marea Britanie a refuzat să-i admită în Palestina, declarând totodată că insula britanică este prea mică pentru un aflux major de refugiați. Australia a susținut că nici nu are, nici nu dorește să importe „probleme rasiale“. Canada nu voia să accepte decât fermieri (majoritatea evreilor germani fiind orășeni); Columbia n-a oferit decât vorbe nobile de consolare; Venezuela, prin reprezentantul său, a spus că nu intenționează să strice „echilibrul demografic al țării“. Nici Danemarca și Olanda n-au prea fost primitoare. Singura ofertă generoasă a venit din partea micuței Republici Dominicane. În esență, conferința de la Évian a fost un eșec major, sugerându-i lui Hitler că „lumea civilizată“ nu este cu adevărat preocupată de soarta evreilor, de care, în consecință, poate dispune după plac. Chaim Weizmann, cel dintâi președinte al viitorului stat Israel, a spus cu această ocazie: „Lumea s-a împărțit în două – în țări unde evreii nu pot să trăiască și în țări unde evreii nu pot să intre“. Ceea ce a urmat se știe.
Repet: comparațiile istorice sunt relative. Din fericire, lumea este alta în 2015 decât în 1938, de n-ar fi decât rolurile opuse jucate de Germania în ambele cazuri. Și totuși, trebuie să ne pună pe gânduri explozia numărului nefericiților care, din cauza războiului și a crimelor monstruoase comise de ISIS (care cultivă o nouă formă de totalitarism), nu mai pot trăi în țara lor. Lor o mare parte din lumea liberă și prosperă nu pare pregătită să le ofere azil. (Marea excepție, pentru sirieni, pare a fi tocmai Germania.) Nu știu ce va face România în această situație și mă întreb dacă e dispusă la puțină generozitate. Mă refer nu numai la guvern, ci și la reacția opiniei publice și a presei. Deja Slovacia și Ungaria au de ce să fie criticate.
O notă de subsol: România nu a participat la conferința de la Évian.
