Incompetenții

Niciodată, nici măcar în timpul improvizatei Convenții Democratice din anii ’90, România n-a fost guvernată și administrată mai haotic. Pesediștii devin nu numai „partidul corupților“, dar și partidul incompetenților.

Andrei Cornea 31.10.2017

De același autor

 

Trăim de luni bune în plin haos legislativ, politic și administrativ: legi propuse și retrase (taxa pe „gospodărie“), legi schimbate peste noapte, mă­suri contraproductive pe termen mai scurt sau ce­va mai lung (cum ar fi TVA split ori suprimarea pilonului II de pensii), preconizata creștere în ra­port cu promisiunile, anunțată peste noapte, a im­pozitării angajatorilor (taxa botezată pudic „de solidaritate“). Ce să mai vorbim despre tensiunile dintre primul ministru și „partid“ (adică Liviu Drag­nea), care au dus deja la schimbarea unui pre­mier? (Și nici cu cel de-al doilea relațiile nu sunt stră­lucite.) Iar vina, după cei de la putere, ar purta-o „deficiențele de comunicare“, când nu o conspirație misterioasă, neapărat cu ramificații internaționale, cel mai probabil cu Soros în frun­te! Sentimentul publicului – tot mai acutizat – e că politicienii (fie ei în funcții legislative ori exe­cutive), nu doar că sunt corupți, dar sunt și pro­fund incapabili sub raport profesional.

 

Pe vremuri, exista percepția – nu întru totul in­corectă – că pesediștii, oricât de „neocomuniști“ și de corupți ar fi fost, dispuneau totuși de spe­cia­liști, ceea ce permitea o administrație cât de cât eficientă, chiar dacă sub ceea ce ne doream. As­tăzi, această percepție nu mai are nicio bază: ni­ciodată, nici măcar în timpul improvizatei Con­venții Democratice din anii ’90, România n-a fost guvernată și administrată mai haotic. Pesediștii de­vin nu numai „partidul corupților“, dar și par­tidul incompetenților. Dar incompetența nu pare a reprezenta monopolul PSD. „Elita“ politică, cu puține excepții (și acelea mai ales ale huliților „teh­nocrați“), își depășește mereu propriile re­cor­duri de incompetență și iresponsabilitate, chiar când nu e dovedită a fi și coruptă. Iar faptul se vede cel mai bine la politicienii mai tineri, în care ne pusesem cândva mari speranțe, indiferent de par­tidul lor.

 

De ce aceasta? Există șansa să avem un prim răs­puns simplu: fiindcă în ultimii 15 ani politicienii români, luați in corpore, s-au recrutat în pro­porție crescătoare dintre cei cu studii universitare (licență, master, doctorat) tot mai precare sub ra­portul calității universității absolvite.

 

Astfel, un studiu al Ioanei Munteanu (Elita par­lamentară: provocările cresc, educația scade, re­vista Sinteza, 40/2017) arată că „în legislatura 2008, comparativ cu legislatura 2004, s-a dublat ponderea deputaților cu diplome de licență luate de la universități private, de categoria 3, în timp ce în legislatura 2012 s-a triplat“. (Nu știm cum stau lucrurile pentru actuala legislatură, dar e ve­ro­simil că și mai rău.) De asemenea, autoarea no­tează că, în ceea ce privește masterul, dacă, în 2004, 50% dintre politicienii deputați aveau încă di­plome emise de universități de categoria I, în 2012, acest procent s-a redus la jumătate (26,5%), fiind cu mult depășit de cei cu diplome din universități de categoria a II-a (37,2%) și a III-a  - 36,3% (unde se regăsesc uni­versitățile private, dar și numeroase uni­ver­sități de stat, multe dintre ele fiind uni­versități doar cu numele). Studiul nu se ocupă de Executiv și chiar își exprimă spe­ranța că acolo s-ar putea găsi „mai multe diplome valoroase“. Poate că da, în ab­so­lut, dar cred că tendința e și acolo de scă­dere abruptă, dat fiind că, cel puțin, un număr mare de miniștri sunt sau au fost parlamentari. De asemenea, studiul nu ia în calcul celebrele „academii“ (de infor­mații, de apărare), unde a obținut titluri o parte deloc mică a „elitei“ și, desigur, nu a putut să estimeze frauda majoră în ob­ținerea unor diplome de doctorat sau chiar de masterat – eventual chiar din par­tea unor universități de categoria I. Mai citez din încheierea foarte judicioasă a aces­tui articol: „... apare ca o tristă di­ferență între noi și alte state faptul că uni­versitățile cele mai bune pierd teren în favoarea celor mai slabe în pregătirea elitei conducătoare“.

 

Autoarea nu vorbește totuși despre o co­relație care mi se pare evidentă pe termen mai lung, de tip feedback pozitiv, între edu­cația precară și corupție: un politician cu responsabilități de conducere, având studii de calitate inferioară, nu va pro­mo­va, de obicei, oameni de excepție în func­ții de execuție. E greu să te împaci cu un subordonat mai bun ca tine, mai știutor, mai cultivat sau care măcar vorbește co­rect limba română, spre deosebire de tine. Cum să dai dispoziții cuiva a cărui di­plo­mă, să spunem, de doctor chiar valorează cât cuvintele înscrise pe ea, atunci când știi bine că tu ți-ai obținut diploma pla­giind și că, în general, ești un impostor? Resentimentul și complexul de inferio­ri­tate îl vor determina pe politician să-i pre­fere pe cei inferiori lui însuși, absolvenți de școli cel puțin la fel de proaste ca a lui, dar care fie îi sunt rude, fie amante, fie au pile și care, în orice caz, cunosc bine arta slugărniciei. Față de ei nu are de ce să ai­bă complexe, ba chiar îi are la mână, deo­a­rece nu prin merit și-au câștigat ei func­ția. Odată aceștia din urmă ajunși în sis­tem, vor proceda aidoma, diseminând se­lecția inversă și feedback-ul pozitiv: îi vor prefera tot mai mult pe cei asemenea lor, iar corupția va avansa braț la braț cu in­com­petența, ocupând treptat, de sus în jos, aproape toate pozițiile.

 

De fapt, „elita“ noastră politică, deși, din mo­tive de „status“, ambiționează să acu­muleze diplome peste diplome, în realitate dis­prețuiește adevărata cultură, dis­pre­țu­iește universitatea, disprețuiește până și vorbirea corectă în limba națiunii pe care pre­tinde emfatic că o reprezintă. Co­mu­nis­mul, cândva, îi privea cu suspiciune și chiar teamă pe intelectuali, dar îi stima în­tr-un anume fel, chiar dacă pervers. (Re­vo­lu­țio­narii – de la Marx la Lenin – fu­se­seră niște intelectuali, în fond!) Astăzi, lu­crurile stau altfel. „Elita“ noastră „capi­ta­listă“ îi dis­prețuiește, închipuindu-și toto­dată că are ceva mult mai bun să le opu­nă: banii și pu­terea. Ceea ce nu înțelege ea este că banii și puterea, pentru a dura, trebuie ad­mi­nis­trați competent, iar com­pe­tența o dau cul­tura autentică și profesia bine însușită, și nu orice petic de hârtie pe care, printr-o întâmplare, stă scris „universitate“

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22