De același autor
N-am nicio îndoială: Liviu Dragnea e invidios. Privește cu coada ochiului spre Ungaria și Polonia și se enervează: de ce ei – Viktor Orbán și Jarosław Kaczyński – pot să sfideze deopotrivă o parte însemnată a opiniei publice, dar și Uniunea Europeană, și el, deocamdată, nu poate să le urmeze exemplul, deși e șeful PSD, partidul de guvernământ? Nu-i drept, să recunoaștem. Ce dacă liderii polonez și maghiar sunt de dreapta și el, chipurile, e de stânga! Doar suntem în plină epocă post-ideologică! Și cât i-ar plăcea lui Dragnea și alor săi să juguleze justiția, precum face chiar acum puterea din Polonia, subordonând-o parlamentului, sub pretextul luptei împotriva corupției! Uite că și acolo oamenii au făcut demonstrații masive împotriva intențiilor puterii și totuși guvernanții n-au dat înapoi: au votat legea care va fi acum promulgată de un președinte supus partidului de guvernământ, PiS. Nu ca lașii de la București, care, după ce au emis celebra Ordonanță 13, au tremurat astă-iarnă mai ceva decât demonstranții din stradă și apoi, timorați, au retras-o! Și, pe deasupra, polonezii au și susținerea lui Trump, care i-a încurajat în piața publică!
Cu ce plăcere secretă, de asemenea, trebuie că-l ascultă Dragnea pe Orbán la Băile Tușnad chemând la răscoala națiunilor împotriva „Inchiziției UE“ și condamnând „imperiul Soros“! Ungaria, cică, luptă pentru salvarea civilizației europene împotriva clicii de la Bruxelles, precum altădată János Hunyadi (pardon, Iancu de Hunedoara) împotriva turcilor. Ce înălțător! Dacă Orbán n-ar fi ungur (dar nimeni nu-i perfect), ar merita ca baronul de Teleorman să-l îmbrățișeze și să-i spună „frate“. Dar așa, e cazul să-și țină secret entuziasmul.
Te întrebi, totuși: ce-i împiedică pe ai noștri guvernanți să devină mai pe față iliberali și antieuropeni? Căci asta le-ar plăcea mult, de fapt. Sunt câțiva factori interni și externi: mai întâi, președintele nu-i de partea lor, iar rolul lui rămâne important pe plan intern și extern. Apoi, există unele piedici constituționale, legate de organizarea justiției, greu de înlăturat. Economia românească e mult mai fragilă decât cea poloneză și nu se poate baza pe susținerea Rusiei, precum cea maghiară. Și, desigur, nu te poți apropia de Ungaria, mai ales când se apropie centenarul Marii Uniri, iar stridențele naționaliste de la Budapesta nu sunt puține. O fi Orbán anti-Soros – ceea ce place unora la noi –, dar nu Soros suspină după Ardeal și nu el se lamentează din cauza Trianonului. În plus, Orbán mai e și pro-Putin. Iar cu Rusia nu te poți asocia, mai ales din cauza Moldovei. Sigur, cu polonezii poți fi aliat în NATO împotriva Rusiei, dar ce te faci când aceiași polonezi caută ajutorul ungurilor împotriva Uniunii Europene? Cu cine să te dai, Dumnezeule? Apoi, după victoria lui Macron în Franța, e bine să fii prudent. Dacă mareea populistă e în declin? Mai e și afurisitul de MCV, iar americanii continuă să o susțină pe Kövesi! Urât din partea lor!
În curând, Uniunea Europeană va trebui să decidă ce va face cu țări precum Ungaria și Polonia, care sabotează în mod explicit și consecvent principiile statului de drept și ale liberalismului european. Expectativa sau ultimatumurile fără consecințe economice și politice severe vor trimite în ridicol planurile UE. Mai ales după alegerile din toamnă din Germania, momentul va fi propice pentru o schimbare a regulilor UE. Europa cu „mai multe viteze“ sau mai multe niveluri de integrare devine o necesitate și din cauza a ceea ce se întâmplă în Europa de Est, nu numai a Brexit-ului și a problemelor cu emigrația și terorismul. Iar dacă UE nu va reuși să preseze, din tot felul de motive birocratice și politice, mă tem că exemplul celor doi „gălăgioși“ va molipsi România în mult mai mare măsură decât până acum. Deocamdată, aceasta are o mare șansă: să joace împotriva Ungariei și a Poloniei, apropiindu-se cât mai mult de viitorul „nucleu dur“, ca o țară din Europa de Est unde, spre deosebire de ce e la vecini, liberalismul, de bine-de rău, rezistă. Probabil că o poziție clară în acest sens va fi bine primită la Paris și Berlin. Dar ea trebuie să fie nu doar clară, ci și bazată pe fapte, nu doar pe promisiuni.
Mă îndoiesc însă că actuala conducere politică a PSD e capabilă și să înțeleagă, și să accepte această șansă, care are un preț. După toate probabilitățile, cu ei la putere, vom continua să fim nehotărâți, oscilanți – ba dând speranțe unora, ba altora. Vom declara că-i iubim pe toți, ceea ce e de la bun început suspect. Vom încălca regulile europene în materie de stat de drept, dar vom pretinde că le respectăm. Vom pili încet-încet dinții justiției, dar vom face temenele comisarilor europeni. Până la urmă, ne vom pierde prietenii, iar pe dușmani nu-i vom îmblânzi. Loialitatea nu ne stă în gene, iar asta o știu toți. Vom trăi din găinării. Altminteri, fondul sonor va rămâne cel obișnuit: ne vom lamenta că suntem urâți de vecini, neglijați de marile puteri și persecutați de destin.