Ispita lui Dragnea

Nereușind să o doboare pe d-na Kövesi în chip di­rect, deoarece e limpede că, după avizul negativ al CSM, președintele Iohannis are toată dezlegarea să refuze „propunerea“ ministrului Justiției, coa­li­ția PSD-ALDE se chinuie să inventeze altceva, pen­tru a scăpa de „inamicul public nr. 1“. Planul suspendării președintelui, fluturat de un an, pare să fi fost abandonat. Într-adevăr, el comporta ma­rele risc de a pune în coliziune directă coaliția cu Uniunea Europeană și în general cu aliații occi­den­tali. Vizita numărului doi al Comisiei UE, Frans Timmermans, probabil că i-a convins pe Drag­nea și pe Tăriceanu că un asemenea demers va fi inacceptabil pentru Comisie și că România va fi penalizată aspru. Se va vorbi din nou, ca în 2012, despre o lovitură de stat, se vor anunța sanc­țiuni, va fi activat probabil Articolul 7. Și într-adevăr, faptul că îl suspenzi pe președinte numai pen­tru motivul că nu acționează așa cum o do­rești, deși acțiunea sa e legală, n-ar putea fi cali­fi­cat altfel decât ca o lovitură de stat, chiar dacă te folosești de parlament pentru a acționa. În plus, insuccesul previzibil al demiterii prin referen­du­mul ulterior ar atârna greu asupra coaliției.

Cred că s-a sperat, până acum, în intimidarea pre­ședintelui, mai ales după campaniile dezlănțuite de Antena 3 și de RTV. S-a sperat probabil și că CSM, și el intimidat, va da un aviz pozitiv cererii lui Tudorel Toader. Nu s-a întâmplat așa, ba chiar modul arogant în care Tudorel Toader și-a pre­zentat cererea de revocare, dar și conținutul aces­teia par să-i fi confirmat pe toți cei care au afir­mat că acțiunea sa e lipsită de temei faptic și juri­dic.

Așadar, se pare că intenția coaliției este acum aceea de a ataca la CCR refuzul probabil al pre­ședintelui Iohannis de a o destitui pe d-na Kövesi, susținând că ar exista un conflict constituțional în­tre Executiv și președinte. Acțiunea n-ar mai putea fi criticată de Uniunea Europeană, care nu s-ar mai putea opune unei decizii a CCR, iar președintele ar fi obligat s-o demită pe d-na Kö­vesi. Totuși, fiindcă liderii coaliției nu sunt siguri de rezultat (demersul este extrem de discutabil, așa cum au arătat-o destui până acum), se pare că au decis să-i lase ministrului Justiției inițiativa, în­cercând să se disocieze formal de orice acțiune a sa. Totuși, acesta nu poate acționa singur, ci are nevoie de o decizie a guvernului, care este un gu­vern politic, așa cum Dragnea nu uită niciodată să ne spună. Pe scurt, indiferent de cine, sub raport instituțional, va avea inițiativa unei acțiuni la CCR (ar putea-o avea și Senatul ori Camera Depu­ta­ților, ori guvernul), răspunderea politică va rămâ­ne a coaliției.

Problema e că d-l Dragnea se pregătește săp­tă­mâ­na asta de un congres extraordinar al PSD, la ca­re, cum se aude, va fi propus candidat al PSD la ale­gerile prezidențiale din 2019. Or, dacă CCR ar admite o eventuală cerere a coaliției de anulare a deciziei președintelui, însăși arhitectura cons­tit­u­țională a statului ar fi profund modificată. Faptul că președintele n-ar mai putea refuza de­mi­terea unui procuror general, asta du­pă ce el deja nu mai poate intra în pro­ce­sul de nu­mire a președinților Înaltei Curți de Casaţie şi Justiție, l-ar împinge mult în direcția unui președinte ceremonial. Ro­mânia ar deveni tot mai mult o republică parlamentară, fie și deghizată sub apa­ren­ța semiprezi­denția­lis­mu­lui. Alegerile pre­zidențiale vor deveni deci des­tul de ire­le­vante, mai ales pentru un poli­ti­cian ahtiat după putere precum Dragnea.

Ce va decide deci Liviu Dragnea? Să se la­se pe mâna lui Tudorel Toader, încercând să „re­zolve“ problemele cu DNA la CCR, cu unele șanse de câștig, fără să riște to­tuși, în caz de eșec, mult mai mult decât în­că o com­pro­mitere a deja compro­mi­su­lui Tu­do­rel Toader? Dacă îi iese, scapă el și par­ti­dul de Kövesi (nu scapă totuși de procesul în curs), dar, prin decizia CCR, fa­ce ale­ge­ri­le prezidențiale relativ irele­van­te și nu mai are rost să se prezinte pe sine drept can­di­dat. Și asta cu atât mai mult, cu cât po­pu­laritatea sa e mică, iar câști­ga­rea aces­tor ale­geri împotriva lui Iohannis, în du­biu. Or, dacă pierde alegerile pre­zi­den­ția­le, Drag­nea e, probabil, terminat ca au­to­rita­te în partid și riscă să o ia, politic vor­bind, pe urmele lui Năstase, Geoană, Pon­ta.

Sau se consolează cu Kövesi încă un an la cârma DNA și mizează în schimb pe câști­ga­rea alegerilor prezidențiale, devenind candidatul oficial al PSD? N-ar fi exclus să vedem la congres un Dragnea „acceptând cu recunoștință“ candidatura din partea PSD, în uralele și aplauzele delegaților.

În acest caz, Dragnea și-ar putea face so­co­­teala că, odată ajuns el președinte, PSD-ALDE vor schimba la ordinul său din nou legile justiției, astfel încât să-i redea puterile pe care le-au refuzat lui Iohannis. Va redeveni un președinte mai puternic și „ju­cător“, poate și sub pretextul că „sta­tul paralel“ nu mai e de actualitate. Ju­decând după oportunismul iresponsabil al politicienilor români, scenariul nu-i im­posibil. Totul este însă ca foștii colegi de partid să accepte ca, odată scăpați de Drag­nea președinte al partidului, devenit președinte al României, să și-l ia în con­tinuare drept jupân. Ceea ce nu-i tocmai sigur. Și, bineînțeles, rămâne loteria ale­gerilor prezidențiale pe care PSD le-a pier­dut sistematic din 2004 încoace.

Oricum ar fi, dacă nu ajunge la închisoare în lunile următoare, Dragnea va fi tot mai însetat de putere. Va fi deci tot mai in­capabil să se țină în limitele prudenței ca­re l-a caracterizat destul de bine până acum și a acțiunii prin interpuși, pe care, deși n-a dorit-o inițial, i-a fost de folos. Va dori, probabil, nu numai păstrarea pu­te­rii pe care o are deja, dar și puterea to­tală; și nu numai puterea totală, dar și man­tia și însemnele ei exterioare – preșe­dinția. Cât timp va mai rezista ispitei can­di­daturii la președinție? Poate că la sfâr­șitul săptămânii vom avea un răspuns.