„Însuși faptul“

Dacă guvernul și miniștrii săi emit, să spunem, în exercițiul funcțiunii acte abuzive, condamnate de legile internaționale semnate de România, și dacă aceste acte nu sunt cenzurate nici de parlament, nici de CCR, ce recurs mai au cetățenii, dacă li se refuză chiar și accesul la justiție, deoarece „faptul însuși“ al acelor acte a fost declarat inatacabil?

Andrei Cornea 14.03.2017

De același autor

 

Problema pe care a avut-o CCR de rezolvat în cazul „Ordonanța 13“ poate fi formulată simplu în felul următor: dacă și sub ce raport poate investiga Parchetul activitatea Guvernului de a emite acte normative cu putere de lege. Răs­pun­sul – dacă eliminăm balastul tehnico-juridic – a fost: guvernul „nu poate intra sub incidența legii penale sub însuși faptul adoptării sau par­ticipării la actul decizional al adoptării actului normativ“, deoarece astfel se va încălca se­pa­ra­ția puterilor din stat. Formula cheie mi se pare aici „sub însuși faptul“. În alte vorbe: niciun mem­bru al guvernului nu poate fi judecat pur și simplu pentru că a emis o anumită ordonanță, indiferent de conținutul acesteia și de temeiul pretenției respective de urgență. Ea poate fi ti­că­loasă, poate favoriza infractori, poate trăda in­te­resul național sau poate avea oricâte alte de­fecte; faptul însuși că a fost adoptată și că a avut un anume conținut intră în răspunderea po­li­ti­că, și nu în cea penală a membrilor guvernului. Răs­punderea politică e însă verificată și cen­zu­rată de parlament, de CCR, de votanți și, nu în ul­­timul rând, de protestele de stradă, și nu de tri­bunale. Or, prin sentința dată, CCR (cu opinia separată a judecătoarei Livia Stanciu) a con­si­de­rat că DNA și Parchetul General au cercetat „fap­tul însuși“ și că astfel și-ar fi depășit rolul cons­­tituțional. De aici bucuria în tabăra anti-DNA, cererea de demisie sau de demitere a d-nei Kövesi și a d-lui Augustin Lazăr. Politicienii care au făcut asta (precum Tăriceanu sau Bă­ses­cu) se pare că au uitat că niciun parlamentar și niciun ministru nu a demisionat până acum fi­ind­că a propus sau votat legi declarate ulterior ne­constituționale de CCR. Există CCR, deoarece se presupune că nicio altă instituție în afara ei (gu­vern, parlament, justiție) nu are capacitatea și competența de a fi sigură în avans, în mod for­mal, dacă un act sau o acțiune e sau nu cons­ti­tu­țională și, prin urmare, nu poate fi „pedepsită“, dacă se înșală.

 

Dar oare mai poate exista și altceva în afară de „fap­tul însuși“? Da, au spus DNA și apoi Par­che­tul General. Da, a spus sotto voce și noul mi­nis­tru al Justiției. Și anume, dacă mai sunt și alte fapte: posibile infracțiuni, așa cum se pare că a descoperit DNA – fals și uz de fals, distrugere de documente oficiale etc. Acestea intră sub inci­den­ța legii penale și pot fi urmărite. Ele nu sunt im­plicate în „faptul însuși“ și ar fi putut și tre­buit să lipsească. Sunt accidente, dar care pot și trebuie să fie investigate, dacă încalcă le­gea penală. Ancheta Parchetului General va continua, prin urmare. Și s-ar putea ca unii să fie trimiși în judecată, spre su­pă­rarea aceleiași tabere anti-DNA și anti-justiție care și-ar dori o imunitate ab­solută pentru cei de la putere, indiferent ce ar face.

 

Până una-alta, această tabără, cu ajutorul CCR, a obținut o victorie împotriva DNA, prezentat în comunicat ca o instituție abu­zivă și antidemocratică, care cu înver­șu­nare îi urmărește pe sărmanii miniștri, împiedicându-i să muncească în folosul po­porului. Asta, deși de nicăieri nu a re­zultat nici măcar că „faptul însuși“ a fost ceea ce a investigat DNA, ci numai anu­mite fapte asociate, pedepsite de legea penală. Dar CCR a amestecat lucrurile în mod abuziv și fără temei, după părerea mea. Concluzia pe care propaganda pu­terii se străduiește să o impună acum este: dacă DNA a procedat acum, chipurile, abuziv, de ce n-ar fi procedat abuziv și mai înainte (cu sprijinul neprecupețit al Liviei Stanciu, fostă președintă a Înaltei Curți)? Așadar, marii corupți sunt săr­mani nevinovați, fiind condamnați politic (probabil că la ordinul unei Oculte inter­naționale, care a scos și manifestanții în stradă). Deja ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut, nici măcar prea voalat, de­misia celor doi procurori generali, deși deciziile CCR nu pot fi obligatorii decât pentru viitor. Până una-alta, curg în par­lament propunerile pentru o grațiere lăr­gită a faptelor de corupție și conexe. Liviu Dragnea pretinde că se opune, dar cât o s-o mai poată face, bietul om? Că doar se confruntă cu „faptul însuși“ al voinței partidului său și a unei mari părți a oa­menilor politici – acela de a se putea îm­bogăți nestingherit și cu impunitate.

 

Decizia CCR lasă fără răspuns o întrebare, poate mai importantă chiar decât disputa asupra OUG 13: dacă guvernul și miniștrii săi emit, să spunem, în exercițiul func­țiunii acte abuzive, condamnate de legile internaționale semnate de România, și da­că aceste acte nu sunt cenzurate nici de parlament (dominat de o majoritate care susține guvernul), nici de CCR (care fie nu e sesizată, fie, numită fiind politic, e par­tizană, ca acum), ce recurs mai au ce­tă­țenii, dacă li se refuză chiar și accesul la justiție, deoarece „faptul însuși“ al acelor acte a fost declarat inatacabil? Iar dacă nu au, atunci e larg deschis drumul spre do­minația unei oligarhii corupte, care prin populism smulge votul majorității.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22