O nație de plângăcioși

Ne simțim nefericiți fiindcă nutrim pentru noi și pentru copiii noștri planuri disproporționate față de realitate. Trăim o combinație dintre frustrările din timpul comunismului și speranțele postcomunismului.

Andrei Cornea 16.01.2018
SHARE 12

 

Tare ne place, aici în România, să ne plângem! Sau, când nu ne plângem efectiv, oftăm în­ne­gu­rați. Și când nici una, nici alta, ne uităm sumbru la toți cei din jur și ne blestemăm zilele și locul. Dacă, pe timpuri, a fi român, după cum spunea Bis­marck, era „mai mult o profesie decât o na­țio­nalitate“, în zilele noastre profesia e în mod pre­dominant cea de bocitoare. Și asta nu numai pe plan general, unde autolamentarea e trendy (alt­minteri se cheamă că ești „cu puterea“), dar și pe plan individual. Să-i comunici unui amic că o duci bine sau să arăți măcar un aer luminos pare aproape o provocare. Nu la adresa zeilor invi­di­oși, ca în cazul anticilor, ci la adresa inter­lo­cu­to­ru­lui: „Cum s-o duci bine în țara asta de c...t?“. Astfel că volumul colectiv apărut recent la Hu­ma­nitas - Cum să fii fericit în România - pare, prin ti­tlu și temă, fie un paradox, fie o ironie. Și to­tuși, interesant: cei doi autori nebăștinași care co­laborează par să-și fi găsit într-adevăr fericirea (sau o formă a ei) în România. Asta, pentru a nu mai vorbi despre C. Noica, evocat în eseul lui Ga­briel Liiceanu din volumul în cauză.

 

Și totuși, marele paradox e că niciodată, în în­trea­ga ei istorie, România n-a dus-o mai bine decât acum, în zilele noastre. Mai întâi, evident, sub ra­port material: PIB-ul României din 2016 era de cam 3,5 ori PIB-ul României din 1989. Asta, în po­fida faptului că, într-o mare parte a deceniului 10 al secolului trecut, PIB-ul a scăzut. Se pare că în 2017, sub raportul PIB-ului, am depășit Grecia (ade­vărat, lovită în anii trecuți de o criză eco­nomică gravă) și suntem pe cale să depășim Cehia (mai mică, dar foarte industrializată). Dar situația noastră trebuie privită și sub alte aspecte: suntem în Uniunea Europeană de zece ani și, în pofida atâtor neputințe, am profitat enorm. Ucraina, de pil­dă, care, în 1991, la prăbușirea URSS, avea un PIB mare mare decât al României pe cap de locui­tor, acum are unul cam de două ori mai mic. Mo­tivul e lesne de ghicit. Dar am profitat și la nivel individual – aproape nu mai e de imaginat azi să nu poți călători în Europa, ca în propria noastră țară. Și statisticile arată că an de an tot mai mulți români călătoresc în străinătate. Sigur, plătim un preț: emigrația, care ne-a privat de o parte con­siderabilă a populației active. De asemenea, plă­tim pentru relativa prosperitate a clasei de mijloc care își permite o mașină: aglomerația inima­gi­nabilă altădată din orașele noastre. Și în alte do­me­nii am progresat considerabil: speranța de via­ță în 2015 era de 75 de ani, în 2000 de 71, iar în 1990 de 69,74 de ani.

 

De asemenea, fiindcă tot intrăm în anul Cen­te­na­ru­lui, să admitem: niciodată în acești 100 de ani Ro­mânia n-a fost mai sigură sub raportul securității decât e acum, când e în NATO, cu trupe și facilități americane pe teritoriu. Putem, deo­camdată, nu neapărat să dormim com­plet liniștiți, dar să tratăm cu calm în­crun­tările Rusiei ori bodogănelile Ungariei. Și apropo: hulita, de mulți, participare a UDMR la cam toate guvernele e, de fapt, o garanție de securitate deopotrivă pentru minoritatea maghiară și pentru stabilitatea României. E și acesta un preț care merită să fie plătit.

 

Dar atunci ce spunem despre politicienii noștri? Nu sunt ei cu adevărat lamentabili? Ba da. Dar, iarăși, paradoxal: România a pro­gresat mult în ultimii zece ani, chiar și cu acești politicieni detestabili. De fapt, în pofida lor. E o notă bună, nu pentru ei, ci pen­tru societatea românească și pentru UE. În anii ’90, Occidentul paria pe Un­ga­ria, Polonia, sub raportul democratizării de tip liberal. Azi „iliberalismul“ e politică de stat în Ungaria și Polonia, iar Occi­dentul admite că s-a înșelat. Nu asta ni se pregătește și în România? Ba da, din par­tea coaliției de guvernare. Dar, din feri­ci­re, vorba lor, la noi mai există și „statul pa­ralel“, care încă nu s-a predat! Și, poate, nici n-o va face.

 

Pe scurt, avem o mai mare bogăție decât niciodată, o mai solidă securitate decât ni­cio­dată, avem o mai bună integrare eu­ro­peană decât niciodată, avem o societate ci­vilă mai vocală și vie decât am avut-o vreo­dată, nivelul cantitativ și calitativ de viață e mai ridicat decât oricând în istorie și, cel puțin acum când scriu, n-am de­venit încă „iliberali“ ca vecinii noștri din Vest.

 

Știu, desigur, că „binele“ e relativ, așa că a o duce cel mai bine în raport cu trecutul nu înseamnă a o duce bine în raport cu Oc­cidentul. Putem înșira imediat o listă lungă de nerealizări – de la autostrăzi la spi­tale, la excludere și diferențe mari între re­giuni. Corupția ne „ucide“ încă. Ad­mi­nistrația dă rateuri. Birocrația e mare. Și totuși, aproape peste tot progresăm, fie și mai lent, în pas cu lumea și cu Europa. Scandalurile (cum e cel de acum al pe­do­filului polițist) ne cutremură, dar dez­vă­luirile (imposibile altădată) vor decapita instituții și vor ameliora situația. Știrile despre criminali, pedofili, mafii, tâlhari nu înseamnă că avem tot mai mulți, ci că tot mai mulți sunt descoperiți. Chiar și re­la­tiva noastră marginalitate geopolitică are avantajele ei: nu ne caută teroriștii.

 

Și atunci de ce suntem o nație de plân­gă­cioși? Explicația nu-i probabil simplă, dar iată o schiță: ne simțim nefericiți, fiindcă nutrim pentru noi și pentru copiii noștri planuri disproporționate față de realitate. Trăim o combinație dintre frustrările din timpul comunismului și speranțele post­co­munismului. Pe de o parte, vrem să com­pensăm ceea ce nu s-a putut pe vremuri; pe de alta, ni se spune din toate locurile cool că avem capacitatea să fim creatori, fericiți, sănătoși, geniali chiar; iar dacă, totuși, lucrurile nu merg așa, neapărat e cineva de vină. Cine? Dacă ne excludem pe noi înșine, rămân guvernul sau, mai bi­ne, țara, cultura națională, corporațiile, So­ros, extratereștii – cine-i mai știe pe toți responsabilii? Nu suntem obișnuiți să considerăm că orice activitate onestă și folositoare are demnitatea ei. Asta ține de o etică protestantă care ne e străină.

 

Suntem în schimb mânioși pe alții că n-avem casa, automobilul, salariul și altele despre care am aflat din leagăn că ni se cuvin. Nu ne dă mâna să ne autoexaminăm individual, pe de o parte, și să ne privim țara și timpul în contextul istoriei, pe de alta. Soluțiile noastre sunt mai ieftine: să ne consolăm cu refrenul „la noi ca la ni­menea“ și să citim cartea lui Lucian Boia De ce este România altfel?.

Comentarii 12

Cristian Lorand Iuhasz - 01-21-2018

Eu o duc bine. Stiu ca si dumneavoastra. Altfel n-ati fi scris asemenea aberatii.

Răspunde

Polilogu - 01-18-2018

Cu toata sinceritatea va spun ca am citit (si voi citi !) toate ...microeseurile pe care autorul aici de fata le-a scris. Nu este singurul articol care mi-a retinut atentia in mod deosebit. Este insa in mod sigur unul din cele mai "realiste" din cate dl ANDREI CORNEA le-a "comis". Si cred cu tarie ca perspectiva deschisa cu acest "semn " de bun augur va da de gandit (si de urmat !) multora.Asta pentru ca intr-adevar nu ne putem permite sa ajungem o "natie de plangaciosi"...INTELECTUALI sau ...NEINTELECTUALI. Ar insemna ca lectia marii culturi occidentale nu ne-a folosit la nimic. Nici macar aceea a lui LOVINESCU.

Răspunde

Joaquin Murieta - 01-16-2018

Traiau de mult in Romania socialista doi ingineri tineri casatoriti care insa nu aveau copii. Ca sa rezolve aceasta problema s-au dus la un doctor cu care erau si prieteni. Majoritatea pacientilor vin la mine pentru avorturi si voi vreti un copil ? Cu ce il veti hrani ? Si ce va fi el cand va fi mare ? Totushi cum inginerii au insistat medicul a prescris un tratament si ea a ramas insarcinata. Copilul insa abea nascut plangea mereu deci parintii s-au dus cu el la acelashi medic. Plange probabil pentru ca vrea, cand va fi mare, un loc de munca in industria electronica Romana care nu exista. Medicul a prescris apoi un tratament si copilul nu a mai plans ci a crescut mare Fat-Frumos. Parintii lui, ingineri, au muncit mult si au creat din nimic industria electronica Romana in care Fat-Frumos muncea impreuna cu Cosanzeana lui cu care fusese si coleg de facultate la calculatoare. A venit insa diavolul Basescu si el a cumparat calculatoare de import de 2 000 000 000 de dolari mituit de Microsoft. Fabrica de calculatoare s-a inchis si toti angajatii au devenit shomeri. Cosanzeana a innebunit. Fat-Frumos a plecat in SUA. Drumul a fost greu. A trebuit sa treaca pe langa cadavrele partial mancate de Merkeloaia ale Romanilor care au murit pe drum sfashiati de Merkeloaia. El a ajuns in SUA si a gasit servici acolo. Sheful i-a spus insa inca din prima zi de lucru: Te angajez pe tine pentru ca nu am putut gasi un Alb Anglo-Saxon Protestant calificat ca tine pentru ca acel blestemat Clinton a creat ataitea locuri de munca incat toti Albii lucreaza deja dar continuui sa-l caut si cand il voi gasi el va ramane si tu vei pleca. Au trecut multi ani Fat-Frumos a cashtigat multi bani dar in final acel Alb a fost gasit si Fat-Frumos a devenit shomer. Shomer dar inca nu sarac a hotarat sa se intorca in Romania. Mormintele parintilor nu le-a mai gasit. A vizitat-o pe Cosanzeana la ospiciul unde era internata dar ea nu l-a recunoscut caci era nebuna. Mergand prin Bucureshti a vazut fabrica de calculatoare unde el lucrase candva. Pe cladire si in cladire cresteau buruieni mari. La intrare era un afish: Nu intrati ! Cladirea e shubreda si se poate prabushi oricand. A intrat totushi dar cladirea ruinata s-a prabushit peste el si l-a ucis. Copii vostri nu au nici un viitor in Romania. Totul a fost deja distrus de diavolul Basescu si strainii care l-au mituit pe el si foarte probabil si pe voi. Nebunia ii asteapta pe copiii vostri ca pe Cosanzeana si moartea ca pe Fat-Frumos. Mai pot trai in Romania doar hotii si prostituatele caci munca cinstita a devenit imposibila datorita dezastrului Basist. Lasati orice speranta voi cei care inca nu ati plecat din Romania caci nebunia si moartea va asteapta daca nu plecati !

Răspunde

Darie - 01-16-2018

Binevenită argumentație. Și totuși...avem mai mulți emigranți decât Siria. Salariul este printre cele mai mici din Europa, iar drumurile, alea prăpădite care sunt, mai nou se degradează fără să mai fie reparate. Pe deasupra, avem un vetriloc condamnat penal care se joacă nederanjat de un an de zile cu o țară întreagă, iar partida iliberalismului și radicalizarea naționalismelor tembele nu sunt deloc fără șanse în România. Deci, oameni se plâng, dar nu se plâng din senin.

Răspunde

Costin Sandu - 01-16-2018

Domnule Cornea, dorind cu ardoare să despicați firul în patru, mai dihai decât Emil Cioran, intrați taman în tagma românilor nemulțumiți, pe care îi criticați cu atâta patos. Oare nu e normal ca cineva să dorească să trăiască mai bine, nu e ăsta un motor de evoluție, sau trebuie să fii neapărat român ca să îți dorești un ”mai bine” de neatins, în mod defetist și mioritic? Poate că asta e o reflecție mai curând a eului Dv personal, cu iz de neîmplinire, pe care o extrapolați la o întreagă nație. Bine că sunteți măcar conștient de această anomalie, pe care o puteți corija începând cu dumneavoastră. Scoateți atunci nenumăratele semne de exclamare însoțitoare de hashtag-uri anacronice și să vedeți cum va fi mai bine, veți fi mai fericit.

Răspunde

lucid - 01-16-2018

Am ajuns sa pleznim de atata bine: scoala este la pamant, sistemul universitar e plin de impostori, sistemul medical e putred de corupt, nu avem drumuri - sosele, cai ferate - nici la nivel de America Latina, majoritatea celor care au o calificare si vor sa munceasca emigreaza, iredentismul traditional maghiar e din ce in ce mai activ, oculta bruxelleza vrea sa ne bage pe gat familiile si adoptia de tip homosexual si zeci de mii de emigranti economici ne-integrabili intr-o tzara crestina (inca!). Niciodata Romania nu a fost mai aproape de disparitia de pe harta.

Răspunde

Felix - 01-16-2018

In aceiasi directie cu dl. Cornea dar pe alte meleaguri: L-am intrebat pe un coleg polonez: "- Ce v-a mancat frate in c... sa votati PiS, ca va mergea bine inainte. De ce ati schimbat directia?" Raspunsul lui m-a lasat paf: " - Inainte ne mergea bine, si situatia se imbunatatea constant. Numai ca ne mergea nai rau decat nemtilor. Nu ne comparam cu noi cei din trecut ci cu vecinii. Si pe fundalul asta de frustrare a urcat PiS la guvernare."

Răspunde

FLORIAN D. MIREA - 01-16-2018

Dragnea nu e plangacios, desi face parte si el din "natie". Totusi, mai bine plangacios decat din tagma lui Dragnea.

Răspunde

?????? - 01-16-2018

Mi-ați amintit de un comerciant de îngheată , ce și plimba căruciorul cu cazanul cu înghețată ,în vremurile de prin anii '70, '80 , ai secolului trecut ,făcând "reclamă" pentru vânzarea înghețatei cu formula de promovare a "mărfii", "Plângeți copii să vă ia mamele îngheată și voi bărbați să vă ia femeile țuică !", deși dumnealui vindea doar înghețată ?

Răspunde

?????? - 01-16-2018

Considerați că ar trebui dusă "muncă de convingere" cu domnul Boia pentru a fi la fel ca ceilalți ?

Răspunde

?????? - 01-16-2018

Considerați totuși că este evident că în speța în care 'telectualul Boia , și eventual nici nu ar fi probabil nici singurul care percepe că ar fi decât altfel decâ populația, este chiar evident că este așa cum percepe ?

Răspunde

BASCA - 01-16-2018

Gata,s-a dus valul,solzii de pe ochi s-au risipit,sa nu mai zbier prin piete, neputinta unui stat furat sa nu mi-o mai strig?Nu,refuz sa depun portavocea si sa nu ma mai ating de stampila de vot,refuz.Ma plang intr-adevar de faptul ca automobilul meu nu gaseste mai repede drumul spre casa de vacanta din muntii nostri superbi,cu panoramele lor superbe,cu apele lor involburate si cristaline,cu...Parca-l aud pe Johannis:"fiti asemenea mie si toate vi se vor parea mai usoare!"

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22