De același autor
Bineînțeles – așa cum au scris mulți –, referendumul din 7 octombrie pentru redefinirea familiei în sens tradițional este, în bună măsură, o perdea de fum care să camufleze izolarea crescândă atât în PSD, cât și în ansamblul societății, a lui Liviu Dragnea. El este însă și mai mult decât atât – am scris asta deja acum un an, când începuse discuția: referendumul are și un caracter simbolic. „Simbolic“ nu înseamnă lipsit de importanță, ba dimpotrivă, chiar dacă, practic, efectele unei schimbări constituționale în definirea căsătoriei nu sunt importante în acest moment.
În primul rând, va fi vorba, în cazul reușitei referendumului, despre o formă de oprimare a unei minorități de către majoritate. Unii spun că „e legal și democratic“. Firește că este ambele, dar încă de când Socrate, acuzat că nu crede în zeii cetății și că îi corupe pe tineri a fost condamnat la moarte de un tribunal popular, a devenit clară capacitatea democrațiilor netemperate de a-și oprima minoritățile. Atunci când nu s-a demonstrat vreodată că existența homosexualității în societățile omenești reprezintă un pericol de orice fel, este inacceptabil ca o majoritate să decreteze că acești oameni nu se bucură în mod egal de protecția și avantajele legii civile. Implicit, statul susținut de majoritate decretează că anumite legături dintre oameni au dreptul la recunoaștere legală, cu toate consecințele ce decurg de aici (moșteniri, rezidență, adopții, procese penale etc.), în vreme ce altele nu au acest drept, ci sunt doar cumva tolerate. E și un precedent periculos aici: poate că un viitor referendum tot democratic – de ce nu – ar putea reintroduce incriminarea acestor legături, așa cum era pe timpul comunismului și un timp după căderea lui.
În al doilea rând, trebuie să nu ascundem adevărul: victoria referendumului va însemna o slăbire simbolică accentuată a caracterului secular al statului, în situația în care bisericile și mai ales BOR susțin direct și indirect noua definiție constituțională a familiei și în situația în care o majoritate conservatoare a populației le va urma. Știu că sunt destui pentru care asta e o veste bună. Dar nici măcar ei nu pot nega că democrațiile liberale occidentale – exemplul cel mai strălucit sunt Statele Unite – s-au clădit pe ideea separării statului de biserici și a neutralității sale. Nu pretind bisericilor de orice rit și confesiune să oficieze căsătorii între homosexuali; dar sunt contra ideii că aceleași biserici au dreptul să ceară și să obțină ca statul să nu oficieze anumite căsătorii civile, pe motiv că ele nu respectă „morala creștină“. Fără îndoială, creștinismul și Biblia reprezintă marea sursă a moralității europene contemporane (deși nu unica), dar interpretarea acestei surse a fost și este întotdeauna problematică și contradictorie. Despre voia lui Dumnezeu s-au scris, spus și pretins nenumărate lucruri, adesea puțin concordante între ele și variind enorm de la epocă la epocă, căci de profeți – mari și mici – nu s-a dus niciodată lipsă. De aceea, părinții liberalismului au conchis că e preferabil și înțelept ca statul să nu impună unor minorități nevătămătoare morala unor biserici, oricât de puternice ar fi aceste biserici care, totuși, nu pot pretinde să fie considerate „biserici de stat“. Pe scurt, susțin, în spiritul acestui liberalism care azi unora li se pare depășit, că felul în care fiecare om își trăiește viața, în măsura în care acest fel nu dăunează altora, este numai problema lui, iar statul nu are niciun drept să privilegieze prin legi și orice altceva un anume fel de viață (fie și declarat destul de abuziv „familie tradițională“) în detrimentul altuia, indiferent de ceea ce pretind bisericile că li s-ar fi dat prin revelație divină.
Iată două motive – alături de cele politice, adesea invocate – pentru care consider că referendumul ar trebui boicotat. „Dar de ce nu participi, votând contra?“ am văzut că scriu unii pe forumuri. Simplu, fiindcă singura șansă, chiar și modestă, de a face să eșueze acest referendum, repet, democratic, legal, dar total antiliberal, adică opresiv, este de a-l boicota și de a cere tuturor oamenilor cu minte și de bună-credință, care prețuiesc libertatea și, vorba lui Kant, „ieșirea omului de sub tutelă“, să procedeze aidoma.
