Victima colaterală

În ambele situații, Traian Băsescu iese din această afacere învins: dacă Elena Udrea spune adevărul (măcar într-o proporție importantă), a fost și el învins „de sistem”. Dacă ea minte, a fost învins de o devastatoare orbire față de o femeie lipsită de scrupule și cu un caracter mizerabil.

Nu știu dacă Elena Udrea este conștientă că acuzațiile sale explicite la adresa SRI și a generalului Florian Coldea, interimar acum la conducerea serviciului, cât și cele mai puțin explicite la adresa Laurei Codruța Kö­vesi și DNA au drept victimă colaterală toc­mai pe fostul președinte Traian Băsescu, ma­rele ei susținător timp de atâția ani. Iar aceasta, indiferent dacă alegațiile sale sunt pure calomnii, sau au un sâmbure de ade­văr, sau chiar mai mult.

Să presupunem, astfel, că declarațiile sunt ade­vărate: rezultă că SRI s-a ocupat cu afa­ceri veroase, șantajând în 2011 un om de afa­ceri precum Dorin Cocoș, pentru ca aces­ta să susțină financiar un post de tele­vi­ziune – RTV – care, de altminteri, se va do­vedi extrem de ostil președintelui în 2012-2014. Să nu uităm că Florian Coldea, ani la rând prim-vicedirector al SRI, trecea drept unul dintre „oamenii președintelui“ și că se bucura de încrederea celui care nu a pier­dut aproape nicio ocazie în a lăuda ac­ti­vi­tatea SRI. Mai rezultă și că acest serviciu îl dezinforma constant pe președinte și că era nevoie de Elena Udrea, un particular care afla „lucruri“ la o cafea și o bârfă, ca să în­drepte lucrurile – motiv pentru care ge­ne­ralul SRI a prins s-o urască pe devotata pre­ședintelui, dorind s-o elimine. Mai rezultă și că șefa DNA, d-na Kövesi, dorită de pre­șe­dinte la cârma instituției, a colaborat în fapt cu Coldea pentru a o distruge pe Udrea. Degeaba raportul MCV a lăudat de atâtea ori DNA; degeaba a fost acesta apreciat de ame­ricani și de europeni: toți au fost orbi. Se pa­re că Voiculescu, Năstase, Fenechiu & Co. au avut dreptate: dacă d-na Udrea spune adevărul, anticorupția este poliție politică. Unde s-au înșelat aceștia e că nu atât Bă­sescu ar fi ordonat confecționarea de do­sa­re, cât SRI și mai ales acest diabolic Coldea, despre care d-na Udrea a susținut că do­rește o putere cel puțin egală cu cea a pre­ședintelui. Pe scurt, SRI, condus în realitate de Coldea, și nu de Maior, care apare drept o fantoșă, ar fi dus ani în șir o acțiune se­cretă împotriva președintelui Băsescu, fără ca acesta să știe și să reacționeze pe mă­sură; în plus, în alianță cu d-na Kövesi, ar fi transformat lupta anticorupție în poliție politică, înfundând-o pe adevărata ali­ată a președintelui, pe fostul soț, pe bu­na amică și parteneră de shopping la Paris, Alina Bica, fosta șefă a DIICOT. Unul dintre principalele punc­te din programul politic al lui Traian Băsescu a fost astfel discreditat și s-a dat mu­niție marilor săi adversari – liberi sau aflați în închisoare. Mai rău, se su­ge­rează că principalul serviciu de in­formații român a lucrat – sub nasul ali­aților occidentali – pentru dezin­for­marea președintelui prooccidental sau că cel puțin i-a furnizat informații mai rele decât Elena Udrea. În actuala conjunctură internațională, aproape că nu mai trebuie întrebat cui pro­dest.

Dar să presupunem că alegațiile d-nei Udrea sunt un amestec de minciuni, de contradicții, de ipoteze personale, cât și de colportări ale afirmațiilor unor personaje profund dubioase, precum fostul soț, Dorin Cocoș. (În ceea ce mă privește, cred că lucrurile stau cam în acest fel.) În acest caz, tot Tra­ian Băsescu este victima colaterală. Re­zultă că acesta s-a încrezut ani la rând într-o persoană dubioasă și vin­di­ca­ti­vă, a cărei familie și prieteni se re­gă­seau într-o mafie ce acționa în de­trimentul interesului public. De dra­gul acestei persoane detestabile, pre­ședintele s-a separat de numeroși oa­meni merituoși – de la Andrei Pleșu la Monica Macovei, Teodor Baconschi și Adrian Papahagi; de dragul ei a rupt PDL, a creat PMP, pe care l-a dis­trus apoi prin intermediul aceleiași Ele­ne Udrea. Măcar până acum se pu­tea admite că, deși fostul președinte a acordat o prețuire excesivă unei per­soane mult prea vanitoase, aceasta era cel puțin de bună-credință, per­secutată de machismul românesc și ca­re, fiind devotată președintelui, a de­venit o țintă predilectă a adversarilor săi și o rivală a altor „băsiști“ deo­po­trivă de ambițioși. De acum însă, nu numai inteligența politică, ci și buna-credință și onestitatea d-nei Udrea au devenit de nesusținut, în condițiile în care se poate suspecta că denunțul îm­potriva generalului Coldea urmărește disculparea ei cu prețul uriaș al de­cre­dibilizării unui serviciu de informații care și-a făcut datoria, în plus, arun­când îndoiala asupra șefei DNA și ac­tivității anticorupție în general – chin­tesența politicii lui Traian Băsescu.

Ca să rezum: în ambele situații, Traian Bă­sescu iese din această afacere în­vins: dacă Elena Udrea spune adevărul (măcar într-o proporție importantă), a fost și el învins „de sistem“. Dacă ea minte, a fost învins de o devastatoare orbire față de o femeie lipsită de scru­pule și cu un caracter mizerabil.