De același autor
Între timp, populaţia nord-coreeană e guvernată prin înfometare şi panică. Există cca. 120.000 de prizonieri politici, distribuiţi în numeroase lagăre de concentrare. Accesul la internet e, la nivel naţional, suspendat. Eventualii oponenţi politici (în realitate doar bănuiţi de „trădare”, după cum decide, în mod capricios, şeful statului) sunt executaţi prompt, uneori prin metode amuţitoare (s-a vorbit despre „împuşcare” cu tunuri anti-aeriene, despre azvîrlirea la cîini, sau despre incendiere cu aruncătoare de flăcări…). Regimul acestei „rezervaţii” de comunism dictatorial e, deja, dinastic. Kim-Jong-un e fiul lui Kim-Jong-il şi nepotul lui Kim Il-sung (cunoscut la noi cu pronunţia Kim-Ir-sen). Are cam 33 de ani (a fost înscăunat cînd avea vreo 27), a „studiat” puţin prin Elveţia, se pare că bea dezlănţuit, chefuieşte şi se joacă de-a armata. Tulburătoare sunt imaginile „de aparat” care circulă în toată lumea: conducătorul surîde răsfăţat şi victorios şi tot anturajul aplaudă. În Coreea de Nord se moare cu urale, se moare în pauza dintre două aplauze, dintre două festivităţi.
De cîte ori dau peste informaţii despre dezastrul politic şi uman din Coreea de Nord, îmi pierd reperele geopolitice, geostrategice, umanitare. Vorbim despre globalizare, despre drepturile omului, despre „valori”, democraţie şi solidaritate planetară. Condamnăm xenofobia (practicată programatic de ideologia nord-coreană), înfierăm cultul deja religios al personalităţii, facem gazetărie demascatoare de mare rating, dar cînd e vorba de Kim-Jong-un ne mulţumim cu mici survolări de control şi cu foarte ţanţoşe „avertismente”. Naţiunile Unite nu se simt vinovate pentru decizia din anii `40 de a împărţi în două teritoriul coreean, sacrificînd „echitabil” jumătate din populaţia lui pentru a-i da satisfacţie lui Stalin. Interese şi argumente de o natură sau alta impun invazia Irakului, bombardarea Belgradului, intervenţii directe sau discrete în diverse zone ale lumii arabe. În tot acest timp, dictatorii asiatici ai Coreei de Nord se bucură de o stranie imunitate. Îşi pot permite orice cruzime, orice comportament, oricît de arbitar, fără ca „omenirea civilizată” să reacţioneze eficace. Kim-Jong-un e suveran. Principiul „neamestecului în treburile interne” a învins! Încă o reuşită a gîndirii politice a lui Nicolae Ceauşescu! Că milioane de inşi mor nevinovaţi, că bunul plac al unui dictator-bufon ţine în lesă o ţară întreagă şi întreaga regiune din preajma Mării Japoniei nu pare să conteze. S-ar zice că trebuie să ne resemnăm cu toţii, ca dinaintea unor „fatalităţi” inconturnabile, ca dinaintea unui „blestem” local, periferic, fără legătură cu viaţa, principiile şi grijile noastre curente. N-avem ce-i face!
